Main menu

header

546 2 2de Silviu Ghering

Roger George Moore împlinește la  14 octombrie nu mai puțin de 88 de ani. S-a născut în Stockwell, în sudul Londrei, fiu al unei casnice și al unui... polițist, nici nu se putea altfel, nu? La 15 ani a intrat la o școală de arte pentru a deveni pictor, s-a răzgândit și s-a „băgat” ucenic la un studiou de animație. A studiat la „Royal Academy of Dramatic Arts” („Academia Regală de Arte”) și a apărut în câteva piese în West End, înainte de a se înrola în armata britanică. După „liberare”, prin anii ’50, şi-a început cariera ca model şi a făcut reclamă pentru diverse produse, inclusiv pentru pastă de dinţi. A fost remarcat de producătorii din televiziunea britanică datorită fizicului fermecător, dar și aerului flegmatic, dar cuceritor, şi i s-a oferit un rol într-un serial BBC. Nu l-a mulțumit, și în 1953 a plecat în SUA, unde a semnat un contract cu MGM, jucând roluri secundare în mai multe filme. Primul serial important în care a evoluat a fost „Ivanhoe”, urmat mai târziu de „Maverick”. Rolul care l-a consacrat ca vedetă de primă clasă a fost cel al irezistibilului Simon Templar din serialul „Sfântul”, film care pustia, la propriu!, străzile Bucureștiului sâmbătă seara în anii ’60, toată lumea fiind „lipită” de televizoare. În 1972 a devenit James Bond, legendarul „agent 007”, succesor al altei legende, Sean Connery, în nu mai puţin de şapte filme, până în 1985. Este actorul cu cele mai multe apariţii în acest rol. După 1985 a jucat sporadic în filme, dar a apărut frecvent în... tabloide și la evenimente caritabile. S-a implicat serios în strângerea de fonduri pentru copiii din țările subdezvoltate și a devenit reprezentant special și apoi ambasador UNICEF. A fost recompensat de Regina Marii Britanii cu titlul de Comandor al Ordinului Imperiului Britanic în martie 1999 și apoi cu cel de Cavaler (Sir) în iunie 2003. A fost căsătorit de patru ori: cu Doorn Van Steyn, Dorothy Squires, Luisa Mattioli și Kristina Tholstrup, are trei copii, Deborah, Geoffrey și Christian, și două nepoate.