de Andrei Dicu
Până în decembrie 1989, când au sfârşit răpuşi de gloanţele Armatei la Târgovişte, soţii Nicolae şi Elena Ceauşescu s-au crezut, fără tăgadă, nemuritori! Dacă prin cine știe ce vrajă îngrozitoare „Comandantul Suprem” ar mai fi trăit şi astăzi, atunci Nicolae Ceaușescu ar fi împlinit, pe 26 ianuarie, venerabila vârstă de 98 de ani... Din fericire, nemurirea Ceaușeștilor se rezumă la amintiri, la tabloidizare excesivă, la regretele unora şi, mai ales, la grandomania care le-a sporit celebritatea. Citiți și rămâneți uimiți! Cam așa se putea trăi chiar și înainte de Revoluție...
Elena Ceaușescu, de la patru clase la cea mai galonată femeie din lume!
În perioada în care Ceauşescu a venit la putere, soția, Elena cea urâtă şi rapace, era o persoană încă necunoscută. Curând însă, în calitate de nevastă a „celui mai iubit fiu al poporului”, „to’ar’şa” a început să-și dea în petic, precum țăranul ajuns împărat. Micuța dictatoare a făcut o pasiune din a colecţiona rapid o grămadă de titluri: director al Secţiunii pentru Chimie din cadrul Consiliului Suprem pentru Dezvoltare Economică şi Socială a României, vicepreşedinte al Consiliului Naţional pentru Ştiinţă şi Tehnologie (care a fost creat special pentru ea!), membru titular al Academiei Române, doctor, inginer... Care era însă modelul la care tânjea ambițioasa femeie? Ion Mihai Pacepa, fostul şef al Securităţii, dezertat ulterior în SUA, povesteşte: „În 1973 am fost cu Elena la Buenos Aires, când, fascinată de ambiţiile politice ale Isabelei Peron, s-a hotărât să se lanseze și ea în viaţa politică activă. În cadrul nemaiîntâlnitului cult al personalităţii creat în jurul lui Ceauşescu, Elena a promovat rapid pe scena politică: membră a Marii Adunări Naţionale, membră a Comitetului Central al PCR, membră a Comitetului Politic Executiv şi membră a Biroului Permanent, ultimul organism - invenţia lui Ceauşescu pentru a concentra puterea în mâinile sale şi ale soţiei”.
Deşi terminase doar patru clase, tovarăşa academician a ţinut neapărat să-şi dea doctoratul în chimie încă de pe vremea în care soţul său nu era decât numărul 2-3 în partid. La 20 martie 1964, Elena Ceaușescu s-a înscris pentru teza de doctorat. Academicianul Constantin Neniţescu, şeful Catedrei, decan al Facultății de Chimie Industrială din cadrul IPB şi o somitate la nivel mondial, s-a opus la acea vreme categoric. „Magistrul”, cum era supranumit de studenţi şi de colegi, a scăpat ulterior de represaliile regimului Ceaușescu doar datorită celebrităţii sale la nivel internaţional. Altfel, Ceauşeştii erau extrem de răzbunători cu toţi cei care nu le satisfăceau pretenţiile, uneori aberante. Partidul a găsit însă o soluție și pentru situația delicată a Elenei Ceaușescu. Astfel, Institutul de Chimie Macromoleculară „Petru Poni”, din subordinea Filialei Iași a Academiei, făcea cunoscut ICECHIM-ului, în anul de grație 1964, că „s-a aprobat înscrierea Elenei Ceaușescu la aspirantură, specialitatea chimie macromoleculară. Termenul de doi ani pentru susținerea examenelor de candidat a început în martie 1964” (adresa nr. 253, semnată de prof. dr. I. Zugrăvescu). De menționat că teza de doctorat a Elenei Ceaușescu, intitulată „Polimerizarea stereospecifică a izoprenului”, a fost elaborată, de fapt, de prof. univ. dr. Osiaș (vă sună cunoscut, apropo de cărțile scrise la foc automat de pușcăriași faimoși din ziua de azi?!), lucrarea fiind trimisă la amintitul institut ieșean pentru a fi susținută de cea care pretindea că ar o fi realizat-o. Acolo, Elena Ceaușescu a bifat examenul (de fapt, o formalitate) în faţa profesorului Simionescu, iar diploma de doctorat i-a fost semnată ulterior de profesorul Sorin Roşca, decanul secţiei de Chimie Industrială de la Bucureşti.
Pacepa, despre pasiunea bolnăvicioasă a „Coanei Leana”
Referitor la pasiunea bolnavă pentru diplomele și trofeele în domeniul chimiei, generalul Pacepa dezvăluie: „În ciuda noilor dimensiuni politice, Elena şi-a păstrat întotdeauna primul titlu, acela de director al ICECHIM-ului. Principalele decoraţiuni din biroul ei erau portretul lui Ceauşescu, atârnat, masiv, în spatele biroului, şi volumele aurite și legate în piele roşie ale operelor lui, rânduite frumos, ocupând laturile bibliotecii pe un perete întreg. Ceilalţi pereţi erau acoperiţi de multe diplome româneşti şi străine, împreună cu numeroase certificate aparţinând medaliilor pentru merite ştiinţifice, tehnice sau educaţionale. Majoritatea îmi erau cunoscute, deoarece, în ultimii zece ani, DIE (n.r. - Direcţia de Informaţii Externe) fusese adânc implicat în obţinerea acestora din străinătate pentru ea. Elena colecţiona cu lăcomie toate măririle ştiinţifice cu putinţă, de la titluri onorifice până la calitatea de membru în societăţi ştiinţifice de peste hotare”.
Blană de leopard și fermă de vulpi
De la onoruri înrămate să trecem la lucruri mai concrete... În anul 1974 au fost create secţii de îmbrăcăminte şi încălţăminte, special pentru Elena Ceaușescu, astfel încât i se fabricau rezerve de haine și pentru un an întreg. În 2013, blănurile academicienei, vesela pictată cu aur şi cadourile primite au fost scoase la licitaţie, iar colecţionarii au cumpărat 18 obiecte de patrimoniu (pe care Ministerul Culturii a refuzat să le achiziţioneze!) în valoare de aproximativ 1,5 milioane de euro. Printre „atențiile” primite, în majoritate de la lideri politici africani, se afla şi o blană de leopard inestimabilă, dar şi o blană de vulpe argintie, foarte valoroasă, purtată de „tovarăşa” în iernile geroase. Important este că Elena Ceauşescu nu cumpăra niciodată asemenea lucruri, ci doar le primea cadou, deşi, la un moment dat, Ceauşescu a ordonat ca, special pentru jumătatea sa adorată, să fie amenajată o complexă fermă de vulpi în apropiere de Miercurea Ciuc. Tot cadou a primit şi Dictatorul o sabie de protocol, aurită, cu diamante, din partea Armatei Române, cu dedicaţia: „Tovarăşului Nicolae Ceauşescu, comandant suprem al forţelor armate” şi care, spun specialiștii, nu poate fi estimată.
Factură de cumpărături de nabab: 40 de milioane de dolari!!
Tot la o licitaţie din România a fost prezentată eventualilor cumpărători o factură externă de 40 de milioane de dolari, în condiţiile în care românii suportau cu greu frigul din apartamente şi cozile din magazine. Factura respectivă, adevărat obiect de artă prin cuantumul impresionant al sumei, a fost semnată de Ceauşescu în 1984, referindu-se la tablouri, sculpturi și bijuterii achiziționate de la Londra de familia dictatorială. Pentru propria plăcere! Acest document, precum şi alte obiecte de „uz casnic” au avut preţuri de pornire de la câteva sute de euro până la 1.500 de euro. Pe lângă ele, au fost licitate 18 picturi semnate de Ştefan Luchian, Camil Ressu sau Theodor Aman, care au valorat, împreună, câteva sute de mii de euro. De-a lungul vremii, au mai fost scoase la vânzare câteva tablouri ce aveau drept temă marea, cu preţuri între 12.000 şi 16.000 de euro, dar şi obiecte de vestimentaţie provenite de la case de modă celebre, precum Chanel sau Louis Vuitton. De departe, piesa de rezistenţă a fost însă un colier de aur masiv, estimat la 900.000 de euro, primit de la soţia fostului preşedinte grec Konstantinos Karamanlis. Garnitura de mobilier de birou din lemn de paltin în valoare de 55.000 de euro şi limuzina Chrysler vândută cu 37.000 de euro completează „tabloul” abundenţei de care beneficiau în acele vremuri soţii Ceauşescu. În plus, au mai fost scoase la licitaţie vilele de protocol de la Bucium, Olăneşti, Predeal (300.000 de euro), Suceava (1,6 milioane de euro), vânzările atingând o valoare totală greu de estimat. Mai mult, Palatul Primăverii, trecut din domeniul public în domeniul privat al statului, a fost inclus de RA-PPS pe lista imobilelor propuse în vederea înstrăinării. Procedura este însă destul de complicată, pentru că o parte din terenul de 14.830 de metri pătraţi se află în proprietatea... statului Kuweit!
Teren de golf de 1 milion de euro
Voleiul, tenisul şi golful se numărau printre pasiunile cuplului dictatorial. După 1989, terenurile de la Neptun, arondate Hotelului Arad, au fost preluate de RA-PPS. Anul trecut, Regia le-a pus în vânzare, ele figurând pe ultima listă a unor imobile ce pot fi achiziționate de la stat. Terenul de tenis are peste 6.600 de metri pătraţi şi a fost cotat la 782.000 de euro, plus TVA, în timp ce terenul de minigolf, care are o suprafaţă de 7.753 de metri pătraţi, valorează 907.200 de euro, plus TVA. În total, aproape 2.100.000 de euro! Un fleac...
Secretele de budoar au dus la sinuciderea lui Chivu Stoica
Toate telefoanele erau ascultate de Securitate, şi uneori convorbirile „interesante” erau studiate de înşişi Ceauşeştii. Paranoia „Coanei Leana” şi pasiunea sa pentru aflarea secretelor altora atinseseră cote atât de înalte, încât tovarăşa călca în bocanci... cu toc inclusiv intimitatea prietenilor apropiaţi. Ea dăduse poruncă securiştilor să amplaseze microfoane în dormitoarele înalţilor demnitari ai partidului şi se distra sorbind „minut cu minut” partidele amoroase ale acestora, pe care nu de puţine ori îi şantaja când era vorba despre amante sau îi jignea, citându-le surprinzător din micile „discuţii” pe care oamenii le aveau - intim credeau ei - cu soţiile. Interesant este momentul în care a apărut fascinaţia Ceauşeştilor pentru microfoane. „Nea Nicu” era pasionat de spionaj încă din anii ’50, pe când era comisarul politic al forţelor armate, responsabil cu înlocuirea Armatei Regale cu alta nouă, creată după modelul sovietic. Direcţia pentru Contrainformaţii Militare, cunoscută sub numele de Direcţia a 4-a, a fost printre primele unităţi de spionaj pe care KGB-ul le-a iniţiat în România. Microfoanele erau, atunci, cele mai eficiente arme pe care le utiliza această Direcţie. Prima lovitură dată de Ceauşescu a fost înlăturarea liderului comunist Chivu Stoica din viaţa politică. Ascultând tot ce se petrece în apartamentul lui Stoica, fost prim-secretar al PCR şi prim-ministru, Ceauşescu l-a înfierat cu mânie proletară, acuzându-l că problemele sale din pricina consumului de alcool ar putea cauza neplăceri partidului. Stoica a demisionat la promisiunea lui Ceauşescu - respectată inițial - că va rămâne în ochii naţiunii o figură onorabilă pentru tot restul vieţii. Însă, la 18 februarie 1975, Chivu Stoica a fost chemat la Comitetul Central şi acuzat că întreţine relaţii sexuale cu o nepoată în vârstă de 22 de ani. El a înţeles imediat că are dispozitive „plantate” în toată casa, iar în aceeaşi noapte s-a sinucis, împuşcându-se în gură cu puşca de vânătoare. O scrisoare a sinucigaşului adresată lui Ceauşescu a fost găsită pe biroul lui şi înmânată destinatarului. Conţinutul ei nu a fost dezvăluit niciodată, dar se spune că, după ce a citit-o, Ceaușescu a cerut mai întâi spirt pentru a se spăla pe mâini, iar apoi a băut o cupă mare cu şampanie.
Cum a vrut Ceauşescu să domine toată lumea
Aminteam în paginile anterioare despre grandomania pe plan intern. Aceeași grandomanie l-a urmărit obsedant și pe plan extern. Nicolae Ceaușescu a avut ambiția, și parțial i-a reușit, să stea la aceeași masă cu mai-marii lumii. Bineînțeles, asta a deranjat cumplit... Și probabil i-a adus și pieirea!
Copilul de cizmar care a enervat ursul rusesc
Țelurile lui Ceauşescu - un copil de cizmar plecat din Scorniceşti şi ajuns favoritul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, iar, ulterior, devenit şeful statului (pentru care cultul personalităţii părea principala preocupare) - întreceau cu mult imaginea neaoșă de „cel mai iubit fiu al poporului”. Atât „Nea Nicu”, precum şi „Coana Leana”, cum erau porecliţi în vremea „Epocii de Aur”, tânjeau să-şi demonstreze clasa la nivel internaţional. Influenţa lui Ceauşescu în plan extern, susţinută de diplomaţii români de carieră, a fost de neimaginat pentru liderul unei ţări minuscule şi a deranjat, peste măsură, marile puteri ale lumii. Fostul ministru de Externe al României, Ştefan Andrei, îşi amintea acest aspect într-o discuţie cu semnatarul acestor rânduri: „Şi sovieticii, şi americanii ştiau - și nu le pica deloc bine! - că noi ducem o politică independentă, că gândim cu capul nostru. În 1967 am stabilit relaţii diplomatice cu RFG-ul, deşi atât blocul comunist, cât şi Pactul Nord-Atlantic doreau menţinerea status quo-ului. Germania de Vest nu avea voie să aibă relaţii cu partenerii «comunişti» ai RDG-ului. Ei bine, România a deschis calea spre Conferinţa de la Helsinki! Apropierea între cele două lumi, sub ameninţarea Războiului Rece, era de neimaginat până atunci. De asemenea, dintre toate Guvernele afiliate la Tratatul de la Varşovia, doar noi am menţinut relaţiile diplomatice cu Israelul după «Războiul de 6 zile», chiar dacă asta ne-a dăunat în raporturile cu țările arabe aflate sub influenţa URSS, precum Egiptul ori Siria. Tot noi, românii, am spus primii că soluţionarea problemei poporului palestinian stă în formarea unui stat propriu, independent. După 30 de ani, americanii ne-au dat dreptate! Dacă nu murea Ceauşescu, negocierile de pace din Norvegia şi semnarea acordului de la Washington dintre OEP şi Israel ar fi avut loc la Bucureşti. La Congresul al XIV-lea, Yasser Arafat a venit aici tocmai pentru a discuta despre acest lucru. De altfel, înainte de ’89, la Bucureşti au avut loc întâlniri secrete între oficiali palestinieni şi cei israelieni, lucru care i-a enervat teribil pe sovietici”.
La un pas de construcţia bombei atomice!
Unul dintre subiectele „uitate” după 1990 a fost intenţia lui Nicolae Ceauşescu de a produce bomba atomică! Acum, la 26 de ani de la schimbarea regimului, subiectul revine pe tapet. Cu toate acestea, experţii pe care i-am contactat au, la unison, aceeaşi părere: „S-a vorbit foarte mult despre dezvoltarea tehnologiei nucleare, mai întâi la Institutul de Fizică Atomică de la Măgurele şi ulterior în baze secrete din Munţii Făgăraş sau la Cernavodă. După căderea lui Ceauşescu, subiectul a rămas tabu şi gândiţi-vă că din raţiuni de stat aşa trebuie să rămână şi acum. S-a spus că România dispunea, deja, în 1989 de respectiva tehnologie... Mai în glumă, mai în serios, e aceeaşi poveste ca şi cu fabrica de la Tohani, despre care se spune că trebuia să producă biciclete, dar că pe poartă ieşeau mitraliere, pe care noi le vindeam, deopotrivă, şi arabilor, şi israelienilor”.
Adevăratul motiv al căderii regimului? Ceaușescu se pregătea să-și facă Bancă Mondială!
De la aceleaşi surse am aflat că, după toate probabilităţile, regimul construit de Nicolae Ceauşescu ar fi fost, într-adevăr, dărâmat din exterior, dar nu neapărat de un complot elaborat de KGB, ci de o conspiraţie mult mai largă și mai puternică. Se pare că, încă de la mijlocul anilor ’80, Nicolae Ceauşescu se pregătea să dea o mare lovitură la nivel internaţional, şi anume înfiinţarea unei Bănci a Ţărilor Africane. Acest lucru era facilitat și de faptul că România devenise singura țară din lume care nu mai avea datorii pe piețele financiare! Azi, SUA, de exemplu, au o datorie externă de câteva sute de miliarde de dolari! Logic, apariţia unei asemenea instituţii ar fi dat peste cap atât socotelile Băncii Mondiale, cât şi ale FMI-ului şi ar fi acordat României o teribilă putere financiară, care ar fi „scuturat” serios atât politicile ţărilor occidentale, cât mai ales strategia ruşilor. Deci Ceaușescu ar fi fost, de fapt, înlăturat de la putere din cauza banilor! Ceea ce este o supoziție demnă de luat în seamă...
Conturile lui... „Harry Potter”
Problema conturilor şi a salariului inexistent al preşedintelui Nicolae Ceaușescu rămâne nerezolvată. Deşi s-a vorbit despre o avere de miliarde de dolari, generalul Pacepa scrie în volumul „Orizonturi roşii”: „Ceauşescu n-a primit niciodată bani în timpul vieţii sale de adult. Înaintea celui De-al Doilea Război Mondial fusese ucenic la un cizmar care i-a dat casă, masă şi îndoctrinare marxistă. Apoi a stat în închisoare, iar în libertate, în calitate de comunist, a devenit activist de partid. De când e conducătorul suprem, este o mândrie pentru el să accentueze că niciodată nu a fost plătit pentru ce a făcut. (...) Este, de asemenea, orgolios de faptul că niciodată n-a cumpărat nimic pentru el dintr-un magazin”. După decembrie ’89, s-a vorbit despre conturi secrete, din care erau cumpărate proprietăţi sau din care ar fi fost finanţate inclusiv operaţiunile teroriste ale lui Carlos „Şacalul”. Apoi, s-a spus că „Nea Nicu” nu avea, practic, nevoie de bani, deoarece i se oferea absolut orice şi că respectivele sume reprezentau, de fapt, parte a conturilor Securităţii. După 1990, au apărut o mulţime de nume de oameni de afaceri care ar fi avut legătură cu fosta Securitate şi care au prosperat brusc. Nimic nu s-a putut dovedi oficial! Rămân însă suspiciunile și certitudinea că miliardele românilor, dacă au existat, s-au evaporat mai ceva ca-n „Harry Potter”.
Șahul și personalitatea lui Nea Nicu
Scriitorul Gelu Negrea a rememorat, în premieră pentru „Taifasuri”, un episod elocvent referitor la personalitatea dictatorului care s-a petrecut tot în faţa tablei de şah: „În tinereţea sa ilegalistă, Ceauşescu a fost internat şi în lagărul de la Târgu-Jiu. Acolo l-a întâlnit pe sociologul Pavel Câmpeanu, care l-a bătut la şah. Deşi pe vremea aceea juca prost, Ceauşescu, enervându-se, a cerut imediat revanşa. Imediat, Pavel Câmpeanu a înţeles care este personalitatea acestui individ, extrem de ambiţios, care nu suporta niciodată să fie învins, chiar dacă era clar că nu putea să înveţe mai bine şah între două partide. Evident, Ceauşescu a pierdut şi revanşa, Câmpeanu a glumit pe seama lui, dar viitorul preşedinte a replicat «Da, joc prost, dar o să învăţ şi tot o să te bat!». Pe de o parte, era o calitate pentru viitorul om politic, dar, dincolo de asta, episodul oferea şi imaginea caracterului său periculos”.
Răsfăţ: cizme de vânătoare cu încălzire electrică
Hainele familiei Ceauşescu au fost mulţi ani o problemă majoră de stat. Totul a început în 1972, când Fidel Castro i-a povestit preşedintelui român despre un complot organizat de CIA. Spionii americani urmau să-i toarne lui Castro în pantofi o otravă care ar fi făcut să-i cadă părul, iar imaginea lui „El Lider Maximo” fără barbă ar fi fost de neimaginat pentru fanaticii săi. Imediat, Ceauşescu a luat hotărârea de a nu mai îmbrăca niciodată aceeaşi haină de două ori!! La scurt timp au fost create secţii speciale pentru confecţionarea vestimentației prezidențiale în cadrul Direcţiei a 5-a a Securităţii, care era serviciul pentru paza sa personală. Noul departament concepea şi producea tot ceea ce şeful statului şi-ar fi dorit să îmbrace: pălării fine de fetru pentru mers la birou şi şepci tip Lenin pentru vizitele în fabrici, pardesie croite din stofă şi mantale matlasate pentru iarnă, în stil sovietic, costume de zi cu zi făcute din materiale englezeşti şi uniforme de vânătoare în stil german, ciorapi de mătase, papuci îmblăniţi, pantofi negri din piele fină de viţel, tip Oxford, şi cizme solide de vânătoare având în interior încălzitoare electrice. Din străinătate, Ceauşescu cerea să i se aducă o mulţime de cravate şi cămăşi de mătase franţuzeşti. Preşedintele dispunea de o colecţie de cravate superbe, în general marca „Armani”, şi nu suporta papioanele, pe care le considera un „moft burghez”.
Ştefan Andrei: „Privea ţara prin ochii unui moşier!“
Orice dictator are însă două fețe... De altfel, mulţi dintre contemporanii săi spuneau că „nu există un singur Ceauşescu” şi că acesta „s-a schimbat de când a ajuns la putere”. Se bârfea că a fost dominat de „ea”. De Elena! Nu exista vreo hotărâre cu care „savanta de renume mondial” să nu fi fost de acord, iar el s-o fi promulgat, dar invers se mai întâmpla câteodată. Apropiaţi ai fostului preşedinte ne-au mărturisit că, în ultima perioadă a vieţii, Ceauşescu era bolnav de arteroscleroză şi îşi pierduse simţul realităţii. „Am avut multe contre cu el. În politică nu accepta să fie contrazis, iar în privat nu suporta să piardă la volei sau la şah. Când jucam şeptic, fura şepticul! Era foarte zgârcit şi a avut o atitudine primitivă şi periculoasă faţă de proprietatea privată. În schimb, deşi era comunist, privea ţara prin ochii unui moşier”, a explicat acelaşi fost demnitar Ştefan Andrei.