de Andrei Dicu
Lider al mişcării naţionaliste indiene împotriva dominaţiei britanice, Mohandas Karamchand, cunoscut ca Mahatma Gandhi, este considerat părintele ţării sale. Este renumit pentru doctrina sa care presupunea proteste paşnice pentru a încuraja progresul politic şi social şi a fost asasinat la 30 ianuarie 1948, după ce a protestat împotriva fundamentalismului musulman.
S-a căsătorit la vârsta de 13 ani
Gandhi a fost cel mai mic copil al celei de-a patra soţii a tatălui său, Karamchand Gandhi, fost prim-ministru de Porbandar, capitala unui mic principat din Gujarat, în India de Vest, sub suzeranitate britanică. Mama lui Gandhi, Putlibai, era complet absorbită de religie, nu-i păsa prea mult de găteli şi de bijuterii, îşi împărţea timpul între casă şi templu, ţinea adesea post şi se epuiza îngrijindu-i zi şi noapte pe nevoiaşi. Mohandas a crescut într-o casă cufundată în vishnuism, între venerarea zeului hindus Vishnu, cu o infuzie puternică de jaimism, o religie indiană riguroasă din punct de vedere moral. Performanţele sale şcolare au fost mediocre. S-a căsătorit la vârsta de 13 ani, astfel că a pierdut un an din şcoală. Soţia sa, Kasturbai, făcea parte dintr-o familie de bancheri, dar se spune că era mioapă şi şchioapă. Familia îi decidea viitorul, astfel că, deşi a dorit să fie doctor, a fost obligat să devină avocat.
„Datoria voastră este bucuria serviciului pe care îl aveţi de îndeplinit faţă de asupritori!”
Deşi se recomanda drept un tip care „urăşte răzbunarea”, în 1899 a susţinut violenţele comise de indieni în Africa de Sud, acolo unde conaţionalii săi refugiaţi cereau drepturi Guvernului britanic. A creat un grup terorist format din 1.100 de voluntari, cărora le-a spus: „Datoria voastră este bucuria serviciului pe care îl aveţi de îndeplinit faţă de asupritori!”. Redactorul-şef al ziarului „Pretoria News” a trasat un portret detaliat al lui Gandhi în zona de luptă: „După o noapte de trudă ce a zdruncinat oameni cu o constituţie mult mai robustă, am dat peste Gandhi, dimineaţa devreme, stând pe marginea drumului şi mâncând un biscuit. Toţi cei din batalionul generalului Buller erau plictisiţi şi deprimaţi şi blestemau tot ce se întâmpla. Doar Gandhi era stoic, vesel şi vorbea încrezător, iar privirea lui era blândă”.
A studiat toate religiile şi credea că toate sunt adevărate!
Căutarea religioasă a lui Gandhi datează din copilărie şi a fost influenţată de mama sa şi de atmosfera căminelor din Porbandar şi Rajkot, dar a primit un avânt nou după sosirea lui în Africa de Sud. Se spune că a fost iniţiat în yoga, în cele mai dure şi mai viclene forme ale acestei „ştiinţe”, că făcea sex în grup. Prietenii săi, quakerii din Pretoria, nu au reuşit să-l convertească la creştinism, dar i-au sporit apetitul pentru studii religioase. Era fascinat de scrierile lui Tolstoi despre creştinism, a studiat Coranul şi a aprofundat scrierile hinduse. Credea că toate religiile sunt adevărate şi, în ciuda acestui fapt, „fiecare este imperfectă, deoarece sunt interpretate de minţi slabe, uneori de inimi slabe şi, cel mai adesea, interpretate greşit”. Rajchandra, un strălucit şi tânăr filosof care i-a devenit mentor şi, se pare, iubit, l-a convins de „subtilitatea şi de profunzimea” hinduismului, religia în care s-a născut „Bhagavadgita”, pe care Gandhi a citit-o pe când era la Londra şi care a devenit „dicţionarul său spiritual”. Doctrina era simplă: nonposesie (adică omul trebuie să se debaraseze de toate bunurile materiale care îi „paralizează” viaţa spirituală) şi echilibru, care presupunea „să fii imun la durere şi la plăcere”.
A făcut închisoare pentru principiile sale
Filosofia fundamentalistă l-a propulsat ca lider al mişcării naţionaliste indiene, deşi caracterul său s-a dovedit duplicitar. Spre exemplu, a recrutat soldaţi pentru Armata Marii Britanii în Primul Război Mondial, deşi în acelaşi timp critica autorităţile engleze pentru politica lor externă. În 1920, a intrat în Congresul indian şi a modernizat această instituţie, transformând-o într-un instrument al naţionalismului, prin mesajul: „Nu autorităţile britanice, ci imperfecţiunile indienilor au ţinut ţara prizonieră!”. La 10 martie 1922 a fost arestat pentru revoltă şi condamnat la şase ani de închisoare. În 1934, şi-a dat demisia din Congres după ce şi-a atacat colegii cu teza „naţiunea trebuie curăţată de jos până sus” şi a militat împotriva sistemului de caste. A avut însă succes prin iniţiativa educării ţăranilor, care reprezentau 85% din populaţia Indiei. După Al Doilea Război Mondial, lupta naţionalistă din India era în cumpănă: urau nazismul, dar la fel îi urau şi pe anglo-americani. Gandhi a „prins” momentul şi a încercat să exploateze divergenţele dintre musulmani şi hinduşi, doar că, după despărţirea Pakistanului de India, s-a simţit dezamăgit. A fost criticat inclusiv de propriul partid. Liberalii spuneau că se mişcă prea repede, radicalii tineri susţineau că nu se mişcă îndeajuns de repede, iar socialiştii declamau că nu este eficient în epurarea britanicilor. „Am luptat şi am tânjit să obţin în toţi aceşti ani să stau în faţă cu Dumnezeu”, a scris Mahatma în autobiografie. „Mahatma” este porecla pe care i-au pus-o prietenii şi înseamnă „adoraţia maselor” sau „marele suflet”. Asta şi pentru faptul că Gandhi declarase: „Nenorocirile marilor suflete sunt cunoscute doar de marile suflete”, şi nu pentru că marele poet indian Rabindranath Tagore i-ar fi oferit acest „apelativ”, aşa cum se spune. Interesant este că opiniile sale referitoare la „spargerea” Indiei au deranjat populaţia musulmană, iar la 30 ianuarie 1948 Gandhi a fost asasinat de un fanatic religios.
Nu s-a mai spălat pentru a-şi apăra demnitatea „ca bărbat şi ca indian“
În tinereţe, Gandhi a fost trimis să studieze la Londra, într-un mediu dominat de droguri şi de petreceri interminabile. Faptul că era vegetarian îi crea o jenă teribilă faţă de colegii săi. După moartea mamei sale, banii de bursă au dispărut, iar junele Mohandas s-a trezit nu doar falit, ci mai ales în ipostaza de a realiza că breasla avocaţilor era supraaglomerată, într-un oraş înglodit de procese, aşa cum era Londra. Până la urmă, a reuşit să semneze un contract cu o firmă indiană care funcţiona însă în Africa de Sud. Într-o sală de judecată i s-a cerut să-şi scoată turbanul de pe cap, el a refuzat şi a fost dat afară nu doar din proces, ci şi din barou. Frustrările au continuat... A fost bătut de un vizitiu pentru că nu a vrut să facă loc unui pasager european, iar, în cele din urmă, din pricina exceselor violente verbale i-a fost interzis accesul în localurile în care veneau cetăţeni europeni. Pentru a-şi apăra demnitatea „ca bărbat şi ca indian”, a decis să nu se mai spele, lucru care i-a determinat pe proprietarii imobilului în care locuia cu chirie să-l evacueze. Deşi a mărturisit că până la vârsta de 18 ani nu citise măcar un ziar, asta nu l-a împiedicat să scrie o petiţie pentru legisla- tura din Natal şi pentru Guvernul britanic, moment care l-a propulsat în fruntea maselor de tineri săraci şi nemulţumiţi din India. În 1894 a înfiinţat Congresul Indian din Natal, al cărui „secretar general neobosit” a devenit. A asaltat Guvernul, legislativul şi presa cu declaraţii foarte bine argumentate referitoare la nemulţumirile indienilor.