Main menu

header

561 2 1de Silviu Ghering

Dincolo de propaganda turistică, mai mult sau mai puțin eficientă, România este o minune! O taină... Iar împreună vom descoperi bucuria de a respira aerul tare și curat al bogățiilor și frumuseților uitate ale acestui pământ magic, ţara noastră.

Lepșa, „hotarul” de unde a fost culeasă „Miorița”

Departe de tumultul oraşelor, Rezervaţia Naturală Cheile Tişiţei desfată inima și ochiul cu peisaje superbe şi cu natură neschimbată de mâna omului. Încă de la începutul drumului, între comunele Bârseşti şi Tulnici, în Subcarpaţii de Curbură, serpentinele ce traversează pădurea de molizi îmbie la drum. Ajunşi în Lepşa, daţi de Cascada Putnei. O adevărată feerie ce vă face să uitaţi de toate. Practic, Râul Putna şi-a croit drum de-a lungul timpului printre două stânci imense. Un adevărat spectacol. Cădere de apă de 12 metri. Turiştii se opresc cu orele şi privesc cum se „sparge” apa de stânci. Curenţii de aer depăşesc farmecul brizei de la Marea Neagră. De la cascadă, din nou la DN2D, drumul continuă către frumuseţile Lepşei. La doar 300 de metri este podul care face trecerea peste Putna şi duce direct la Rezervaţia Naturală Cheile Tişiţei. Arie protejată, ce se întinde pe 8 kilometri de NATURĂ, la 850 de metri altitudine.

Nu ratați „Golul Lepșei” sub nicio formă!

Apele Tişiţei au sculptat pur şi simplu pietrele pe care le-au întâlnit în cale, iar de o parte şi de alta, malurile înalte sunt pline de copaci şi de plante ce fac parte din specii protejate de lege, pe care nu aveţi voie să le luaţi acasă, dar puteţi să le admiraţi. De la floare-de-colţ, la tei sălbatic, brusture negru, diverse specii de brazi sau pini. La finalul călătoriei, nu trebuie ratat sub nicio formă, cu niciun motiv, hotarul dintre cele trei „ţări”-surori: Ţara Vrancei, Muntenia şi Ardealul. Practic, un deal numit de localnici „Golul Lepşei”, situat între cele două staţiuni, Lepşa şi Soveja. Aici se întâlneau pe vremuri turmele de oi şi chiar aici, spun localnicii, a fost culeasă balada „Mioriţa”. Acum domneşte liniştea peste deal şi se mai zăreşte doar când şi când, la mare distanţă, câte o turmă de oi...

Traseu: de la Bucureşti, drum întins pe E85 până la Focşani (190 km). La al treilea sens giratoriu pe E85, următorul traseu este la stânga, pe DN2D. La stadionul de la marginea oraşului, la dreapta către pasarela Mărăşeşti. DN2D duce până în Lepşa (75 km), prin comunele Boloteşti, Vidra, Bârseşti, Tulnici, Lepşa