de Andrei Dicu
Născut la 17 martie 1938, la Irkutsk, la bordul unui expres Trans-Siberian sovietic, Rudolf Hametovici Nureyev este considerat cel mai mare balerin al lumii, la concurenţă cu Vaslav Nijinsky şi cu Mikhail Baryshnikov. Nureyev şi-a atras milioane de admiratori graţie stilului său strălucitor, care îmbina un romantism profund cu o musculatură de oţel şi cu o tehnică surprinzătoare.
„Visam ca nimeni să nu mănânce floricele în timp ce dansez”
Se spune că niciun alt balerin nu a avut o influenţă mai mare asupra baletului decât Nureyev. Singurul băiat dintre cei patru copii ai lui Hamet şi ai Faridei Nureyev, o familie de musulmani suniţi cu origini tătărăşti, Rudolf şi-a petrecut copilăria la Ufa, capitala RSS Bashkir, aflată în inima Munţilor Urali. De la vârsta de 6 ani a dansat fără profesor, în condiţiile în care ziua mergea la şcoală şi era obligat de părinţii săi, care nu credeau în talentul său, să înveţe la materiile de bază. Mai târziu, când avea să capete poate cea mai mare audienţă din lume, deoarece în afara spectacolelor de pe scenă a jucat în filme şi în spectacole de varietăţi, devenind cel mai filmat balerin din toate timpurile, urma să declare: „În copilărie visam să scriu istorie, să mă vadă lumea pe scenă şi la cinematograf şi nimeni să nu mănânce floricele în timp ce dansez. Voiam să-i hipnotizez pe toţi!”.
Avea un magnet teribil la public, îi cucerea pe toţi
A studiat la Leningrad (1955-1958) şi a devenit colaborator al trupei Kirov. La vârsta de 17 ani, sărac şi necunoscut, Rudolf a fost „adoptat” imediat de celebrul profesor de balet Alexander Ivanovich Pushkin, care l-a luat să locuiască în propria casă, alături de familia sa. După absolvire, a devenit solist al Teatrului din Kirov, iar în trei ani a dansat 15 roluri principale, alături de Ninel Kurgapkina, care era cu zece ani mai experimentată şi care se lăuda cu un salariu lunar de 4.000 de ruble, în timp ce Nureyev primea doar 200 de ruble. Rudolf a devenit un star, dar statul sovietic i-a interzis să semneze un contract cu Opera din Viena, după ce artistul impresionase într-un turneu susţinut în Austria. Aşa cum visa în copilărie, pentru Nureyev nu era atât de importantă mărimea audienţei sale, ci efectul pe care îl avea asupra ei. Avea un magnet teribil la public, îi cucerea pe oameni cu ajutorul carismei şi prin dăruirea teribilă. „Fiecare pas trebuie să fie stropit cu sânge”, era vorba sa preferată.
Gorbaciov i-a permis să revină acasă după fuga la Paris
În 1961, aflat la Paris, a decis să nu se mai întoarcă în ţară, sfidând aparatul represiv sovietic. Fuga sa a fost una de conjunctură, deoarece Nureyev nu era prim-balerin şi nu trebuia să plece în turneu, însă l-a înlocuit în ultimul moment pe Konstantin Sergeyev, care se accidentase. Deşi au încercat să-l convingă să se întoarcă în URSS, şefii KGB-ului au fost nevoiţi să se lase păgubaşi. Degeaba l-au momit, promiţându-i marea cu sarea, degeaba l-au ameninţat, Nureyev a decis să rămână la Paris. Practic, atât de mare era notorietatea sa, încât ruşii n-aveau ce să-i facă din momentul în care Franţa i-a oferit azil politic. În 1987, artistul avea să revină pentru o scurtă perioadă în URSS, după ce preşedintele Mihail Gorbaciov i-a permis să participe la înmormântarea mamei sale. Politica de deschidere spre Vest a lui „Gorby” l-a vizat şi pe Nureyev, care, în 1989, a fost invitat să danseze alături de trupa Kirov la Leningrad, în spectacolul „La sylphide”, în rolul „James”. S-a bucurat de un teribil succes şi a avut ocazia să-şi revadă rudele şi prietenii.
Idilă de 25 de ani cu Erik Bruhn
După ce a fost adoptat de Occident, pentru Nureyev a urmat un alt moment decisiv, în 1961, întâlnirea cu Erik Bruhn, prim-solist al Baletului Regal Danez. Imediat, Erik i-a devenit iubit, iar presa pariziană a speculat pe îndelete legătura dintre ei. Bruhn a murit de SIDA în 1986, Rudolf urmând să traverseze, ulterior, cea mai grea perioadă a vieţii. Dincolo de aspectele intime, pe scenă, Nureyev a fost un partener de spectacol exemplar, un coregraf desăvârşit şi un director generos, care obişnuia să ofere celorlalţi dansatori o mulţime de oportunităţi pe care, altfel, nu ar fi putut să le capete. De multe ori, îşi lua colegii în turnee bănoase, în emisiuni televizate sau în spectacole de revistă, condiţionând apariţia sa de onorariile acestora. Companiile alături de care a lucrat au progresat graţie lui. A fost prieten apropiat cu o mulţime de celebrităţi ale epocii, precum Freddie Mercury, Jackie Kennedy Onassis, Mick Jagger, Liza Minnelli, Andy Warhol şi Gore Vidal.
Opiul şi absintul, viciile „nobile”
Din anul 1963, Nureyev a dansat pentru cele mai mari companii din Europa, SUA şi din Australia şi, datorită genului său polivalent, a încercat toate stilurile. A repus în scenă un balet rusesc din secolul al XIX-lea, creat de coregraful Marius Pepita. Până la finalul anilor ’70, balerinul a interpretat roluri clasice importante, dar a început să-şi piardă din forţă. A jucat în filme ca „Don Quijote” şi „Exposed” (alături de Nastassja Kinski) şi în seriale tv precum „The Muppets Show”, unde a dansat într-o saună alături de... Miss Piggy. Vârsta şi-a pus însă amprenta, „ajutată” şi de consumul de opiu şi de absint, viciile „nobile” şi foarte costisitoare ale lui Nureyev. Din păcate, ca şi fostul său iubit, la începutul anilor ’80, artistul a fost diagnosticat cu SIDA. Tratamentele erau rudimentare, astfel că presa vremii nota că este un miracol că Nureyev a rezistat până la 6 ianuarie 1993, când şi-a dat obştescul sfârşit, la vârsta de numai 54 de ani.
Margot Fonteyn şi Eva Evdokimova, partenerele de legendă
După „dezertarea” în Franţa, Nureyev a dansat doar în calitate de invitat. Din 1962 şi până la mijlocul anilor ’70 i-a fost partener legendarei balerine Margot Fonteyn, alături de care a obţinut un succes imens. A pregătit coregrafia pentru versiuni moderne ale spectacolelor „Romeo şi Julieta”, „Manfred” şi „Spărgătorul de nuci”. A dansat în „Pasărea de foc” şi în „Frumoasa din pădurea adormită”, alături de Eva Evdokimova, prim-balerina Teatrului Regal Daney, şi în „Poem tragic” şi în „Lacul lebedelor”, în coregrafia lui Frederick Ashton. „N-am să uit niciodată cum a străbătut scena, arcuindu-se. Purta o salopetă albă peste un costum ultramarin, avea ochii larg deschişi şi obrajii scobiţi, sub un turban împodobit cu pene”, scria jurnalistul Oliver Merlin în „Le Monde”. De asemenea, dincolo de spectacolele în care a jucat, din 1983 până în 1989 a fost directorul artistic al Baletului Operei din Paris.