Main menu

header

577 2 1de Silviu Ghering

Dincolo de propaganda turistică, mai mult sau mai puțin eficientă, România este o minune! O taină... Iar împreună vom descoperi bucuria de a respira aerul tare și curat al bogățiilor și frumuseților uitate ale acestui pământ magic, ţara noastră.

Bronz de munte și baie de mare la Călimănești

La 18 km de Râmnicu Vâlcea, pe drumul european E81, pe Valea Oltului, se întinde stațiunea Călimănești. Cunoscută încă din vremea dacilor, devenită castru roman Arutela în anul 138, a fost atestată documentar de Mircea cel Bătrân la 20 mai 1388: „Din credință și dragoste de Dumnezeu a binevoit domnia mea să ridic din temelie o mănăstire la locul numit Călimănești pe Olt”.

Oaspeți de seamă

Apele termale din zonă au făcut cunoscut locul. Însuși Mircea cel Bătrân a venit și s-a tratat aici la bătrânețe. Mai târziu va veni spre vindecare și urmașul său Matei Basarab. Pe la jumătatea secolului al XIX-lea, doctorul Carol Davila recomandă împăratului Napoleon al III-lea, care suferea de o boală a ficatului, apa actualului izvor nr. 1 de la Căciulata. Apa era îmbuteliată și dusă cu poștalionul la Paris. Franz Joseph, împăratul Austro-Ungariei, a beneficiat și el de tratamentul apelor minerale de la Călimănești. Datorită cărora așezarea nu a mai parcurs toate etapele dezvoltării de la cătun la sat, comună, oraș, ci a trecut direct la stadiul de stațiune.

Turismul balnear este „industria” de bază

Frumusețea locurilor îi determină pe marii potentați ai începutului de secol al XX-lea să-și construiască splendide vile în stil elvețian, un sanatoriu și cazinouri (clădirea actualei biblioteci și unul pe Insula Ostrov) pentru petrecerea vacanțelor în peisajul încântător al Văii Oltului, plină de verdeață și de aerul curat al munților. Turismul balnear e „industria” de bază a orașului, cu o ofertă generoasă de cazare la toate nivelurile financiare și tratamente pentru o mulțime de afecțiuni. Pe lângă bronzul sănătos de munte, acum, la Călimănești (incluzând aici și Căciulata, cele două stațiuni fiind practic unite) puteți beneficia vara și de condiții ideale de... bălăceală, datorită parcurilor acvatice și a piscinelor cu care s-au dotat mai toate hotelurile.

La 20 mai, Călimăneşti sărbătoreşte 628 de ani de la prima atestare documentară, eveniment care va prilejui, printre altele, un Te Deum la Mănăstirea Cozia și multe spectacole în aer liber, la care vor participa și cunoscuții Paula Seling, Maria Dragomiroiu, Tudor Furdui Iancu, Letiția Ioana Boroi