de Silviu Ghering

La 29 iunie 1819 se năștea la Bucureşti, într-o familie de mici boieri, fiul Nicolae al pitarului Barbu Bălcescu și al serdăresei Zinca Petreasca Bălcescu, ale căror nume se trăgea de la moşia lor din Bălceşti, judeţul Argeş. Educaţia şi-a început-o în familie, cu un dascăl grec, şi a continuat-o la Colegiul Sfântul Sava, din 1832, descoperindu-și o mare pasiune pentru istorie. La 19 ani intră în armată ca iuncăr (cadet), iar în 1840 participă la o conspirație care este descoperită și este închis la Mănăstirea Mărgineni până la 21 februarie 1843. După eliberare înființează, împreună cu Ion Ghica și Christian Tell, organizația secretă „Frăția”, călătorește prin toate teritoriile locuite de români, din Țara Românească până în Bucovina, precum și prin Italia sau prin Franța, unde se implică în revoluția din februarie 1848. Se întoarce la București pentru a participa la revoluția din 11 iunie, fiind numit ministru de Externe și secretar de stat al Guvernului provizoriu instaurat de revoluționari. Intrarea în Capitală la 13 septembrie a oștilor otomane și apoi a celor țariste duce la lichidarea revoluției și la instaurarea unui regim de ocupație. Arestat de autoritățile Imperiului Otoman, reușește să evadeze și să treacă în Transilvania, de unde este expulzat apoi de autoritățile habsburgice. În primele luni ale anului 1849 pribegește prin Trieste, Atena și ajunge la Constantinopol, de unde se întoarce la Debrețin și sprijină revoluția din Ungaria, încercând un aranjament „pacificator” între revoluționarii români transilvăneni și cei maghiari. Trupele imperiale contrarevoluționare habsburgice și ruse intră în Transilvania, și revoluția maghiară este înfrântă. Fuge la Paris, unde încearcă să coaguleze forțele revoluționare europene aflate în exil. În primăvara lui 1852 pleacă la Constantinopol, de aici, la Galați și încearcă să pătrundă în Țara Românească, însă autoritățile nu-i permit. Se stabilește la Palermo, în Sicilia, unde moare de tuberculoză la 29 noiembrie 1852, la doar 33 de ani.