de Silviu Ghering
Dincolo de propaganda turistică, mai mult sau mai puțin eficientă, România este o minune! O taină... Iar împreună vom descoperi bucuria de a respira aerul tare și curat al bogățiilor și frumuseților uitate ale acestui pământ magic, ţara noastră.
La Berzasca, exact ca în... Dubai!
Pe Clisura Dunării, de la satul tradiţional bănăţean din Sicheviţa, după numai 12 km, se poate ajunge la Berzasca, localitate cărășeană care va deveni în foarte scurt timp un important punct de atracţie pe harta turistică a României. Prin proiectul european „Dreptul la Dunăre”, jumătate din fonduri europene, jumătate cu finanțare privată românească, aici se va deschide un complex hotelier lacustru, aşa cum sunt cele de la tropice, de pe Insulele Bora Bora, Galapagos, Maldive sau Filipine. Bungalourile de la Berzasca sunt construite pe Dunăre, la peste 30 de metri de mal, cu vedere spre graniţa sârbească. Dacă în Dubai există o insulă artificială în formă de palmier, la Berzasca veţi vedea un complex lacustru în formă de iaht.
Sunt gata 15 căsuțe plutitoare
Într-o primă etapă s-au inaugurat 15 căsuţe suspendate pe valurile Dunării. Construcţia unui bungalou costă în jur de 18.000 de euro. Acestea au o terasă deschisă spre apă, perfectă pentru relaxare, un living, chicinetă și baie în partea de jos, la „parter” cum s-ar spune, plus un dormitor la etaj. Până acum, proiectul a costat 400.000 de euro. Aici intră banii pentru construirea celor 15 căsuţe plutitoare, a recepţiei, piscinei şi zonei de vestiare. Etapa următoare constă în construirea restaurantului central. Apoi vor urma, în oglindă cu cele realizate deja, alte 15 locaţii de cazare.
Pontoane pentru pescari și iubitorii de sporturi nautice
Până la inaugurarea restaurantului plutitor, cei care doresc să mănânce vor avea la dispoziţie o tarabă de fast-food montată într-o căsuţă. Căsuţele lacustre vor fi legate prin faleze suspendate şi vor avea acces la Dunăre prin aşa-zisele pontoane pentru pescari şi pentru cei care vor să se plimbe cu ambarcaţiunile de agrement. Satul lacustru va fi legat printr-o faleză la Dunăre, cu alee pietonală şi pistă pentru biciclişti până la noul port turistic ce va fi deschis la Drencova.
Turiștii care vor să doarmă deasupra Dunării vor trebui să plătească 250 de lei pentru o noapte într-o căsuţă plutitoare