de Silviu Ghering

Jöns Jakob Berzelius s-a născut la Väversunda, Suedia, la 20 august 1779. Și-a pierdut ambii părinți încă de la frageda vârstă de 8 ani. A fost îngrijit în continuare de rudele sale din Linköpig, unde a învățat pe băncile școlii cunoscute astăzi sub denumirea de Katedralskolan. În 1796 s-a înscris la Universitatea Uppsala, unde a studiat medicina. A „ieșit” medic în 1802 și apoi a fost numit profesor în medicină și farmacie, în 1807, la Școala de Chirurgie din Stockholm. Parte din 1810 a Institutului Medico-Kirurgiska, predecesor al celebrului Institut Karolinska. În 1808 a devenit membru al Academiei Regale Suedeze de Ştiinţe, iar din 1818 a fost persoana oficială cea mai importantă a instituţiei, fiind numit secretar pe viaţă, funcție pe care a păstrat-o până la moartea sa, la 7 august 1848. Ca o recunoaştere a reputaţiei sale internaţionale din ce în ce mai mare, a fost înnobilat în 1818, odată cu încoronarea Regelui Carol al XIV-lea loan al Suediei. Între anii 1808 și 1836, Berzelius lucrează cu Anna Sundström, care a fost marea dragoste a vieții sale. Relația lor a durat până când Berzelius a trebuit să se căsătorească, în 1835, cu o dominișoară de viță nobilă, Elizabeth Poppius, pentru a primi titlul de baron. Nu au avut copii. Jöns Jakob Berzelius a fost unul dintre primii susţinători suedezi ai noului tip de chimie propus de generaţia anterioară prin renumitul chimist francez Antoine Lavoisier şi a rămas un exponent important al ştiinţelor Iluminismului şi al politicii progresiste, chiar şi atunci când romantismul invadase Suedia şi Europa, iar lumea nu prea mai era interesată de știință. După ce fusese atras iniţial de chimia organică, mai ales cea animală, s-a reorientat către chimia anorganică, domeniul în care şi-a lăsat amprenta, însă a dedicat mai târziu destul timp şi chimiei organice. Inventator al notației chimice moderne, membru fondator al chimiei moderne, Jöns Jakob Berzelius a descoperit elementele siliciu, seleniu, toriu și ceriu.