de Silviu Ghering
„Statul sunt eu!” sau „După mine potopul!” sunt cele mai cunoscute zicale, devenite celebre și universale, ale celui mai iubit rege al Franței, Ludovic al XIV-lea. Regele Soare. Splendoare, ordine și cinism. Eleganță, devotament și drept divin. Potență, artă și consecvență. Într-un cuvânt, Soare. Regele Soare. Le Roi Soleil. Sau Ludovic cel Mare. Louis Le Grand. S-a născut Delfin al Franței la 5 septembrie 1638, la Castelul Saint-Germain-en-Laye. A devenit rege la nici 5 ani, în 14 mai 1643, când i-a murit tatăl, Ludovic al XIII-lea de Bourbon. A fost încoronat la 7 iunie 1654, la Reims. A murit rege la 1 septembrie 1715, la Versailles. Avea 77 de ani fără 4 zile. Domnise 72 de ani și 110 zile. Cea mai lungă domnie din istoria europeană.
„Darul lui Dumnezeu”, educat de amantul mamei
Ludovic este fructul unei uniuni dinastice: bunicii paterni au fost Henric al IV-lea și Maria de Médicis, care erau franco-navari și florentini, iar bunicii materni au fost Filip al III-lea și Margareta de Austria, care erau spanioli și austrieci, ambii din Casa de Habsburg. Părinții săi au fost capriciosul, introvertitul și nedelicatul Ludovic al XIII-lea de Bourbon, și frumoasa, cocheta și meticuloasa Ana de Austria, din linia spaniolă a Casei de Habsburg. Nașterea sa, la 23 de ani după căsătoria părinților săi regali!, a fost considerată un adevărat miracol, motiv pentru care a primit și numele de botez Dieudonné, „Darul lui Dumnezeu” în franceză. La naștere a primit titlul tradițional pentru moștenitorul tronului, Delfin al Franței. După moartea tatălui, a fost crescut și educat de cuplul, în toate sensurile, format de mai mult timp de regenta sa mamă și cardinalul Jules Mazarin, un carierist italian inteligent şi lipsit de scrupule.
Fermecător pe tocuri înalte
La 7 septembrie 1651, două zile după ce împlinise 13 ani, o sesiune specială a Parlamentului din Paris l-a declarat major. Încoronarea a avut loc la 7 iunie 1654, la Reims, n-avea 16 ani și lăsa politica în mâna cardinalului Mazarin, pentru a-și continua pregătirea militară cu mareșalul Franței, vicontele de Turenne. Cei doar 162 de centimetri ai săi trebuia să fie „sporiți” prin tocuri semnificative și se „dădea” mai înalt purtând peruci luxuriante. Statura scundă era compensată însă de demnitatea și de siguranța sa înnăscute. Era foarte fermecător și afabil. Era inteligent, pricepea repede și avea o bună memorie a chipurilor și a faptelor. Ca și un autocontrol remarcabil, socotind că era sub demnitatea sa să se înfurie sau să exulte. Își scotea întotdeauna pălăria în fața femeilor, chiar și a celei mai umile cameriste!
Începutul „dictaturii”
La 10 martie 1661, a doua zi după moartea lui Mazarin, Ludovic i-a convocat pe oamenii care conduseseră Franța sub comanda acestuia, i-a privit cu răceală pe acei politicieni maturi, experimentați și capabili, care se întrebau pe care dintre ei îl va alege spre a-i urma cardinalului în funcția de prim-ministru și a detonat bomba: „Din acest moment vă poruncesc să nu mai semnați nimic, nici măcar un pașaport, fără ordinul meu. Mie să-mi dați raportul, mie personal, în fiecare zi și să nu favorizați pe nimeni!”. Mai-marele adunării clericilor l-a întrebat cui îi va da el, Regele, raportul în viitor. „Mie, domnule arhiepiscop, mie îmi voi da raportul!”, a replicat Ludovic. Nu împlinise 23 de ani. În următorii 54 de ani a fost propriul său prim-ministru și țara a traversat „o epocă etern memorabilă, Marele Secol al Franței”, după cum avea să spună Voltaire.
Iubirile secrete, știute de toată Curtea
Asemenea bunicului său, Henric al IV-lea, Ludovic avea un mare apetit sexual și s-a bucurat de favorurile multor femei, care i-au dăruit nu mai puțin de 13 bastarzi. Iubirile secrete ale Regelui deveneau ușor subiect de bârfă pentru toată Curtea, toți miniştrii, toată armata, toată Franţa. Cea care a suferit a fost Regina, Maria Tereza a Spaniei, fiica lui Filip al IV-lea al Spaniei, o femeie urâtă și fără personalitate, de care Regele nu era atras deloc. Au avut totuși şase copii, dintre care doar unul a ajuns la maturitate... Trei femei au fost recunoscute în mod deschis, succesiv, în calitate de amante principale: blajina și neștiutoarea Louise de la Vallière, inteligenta și intriganta Françoise-Athénaïs de Montespan și autoritara, dar rezervata Françoise de Maintenon. Fiecare amantă a fost mai vârstnică decât predecesoarea sa și a intrat în grațiile Regelui în timp ce făcea parte din anturajul predecesoarei. După moartea Mariei Tereza, în 1683, Ludovic s-a căsătorit cu doamna de Maintenon, și sub influența ei dură n-a mai avut aventuri extraconjugale.
Apusul...
Bătrânețea i-a fost sâcâită de reumatism, indigestie și gută. În vara anului 1715 era departe de a se simți bine. Își pierduse pofta de mâncare și nu prea avea somn. În august a început să-l doară un picior, pe care i-au apărut pete negre. Doctorul regal, un nepriceput, adevărat „criminal cu patalama”, i-a pus diagnosticul de sciatică, deși toată lumea vorbea despre cangrenă. Agonia a fost înfiorătoare și prelungită. „Soarele” a apus la 1 septembrie 1715, ultimele sale cuvinte fiind: „Eu plec, dar statul va dăinui pentru totdeauna”...
Principalele reforme iniţiate de Rege
* A introdus un cod civil uniform, „Code Louis”, valabil pentru întreaga țară, primul de acest fel, în cele mai variate domenii: botezul, căsătoria, înmormântarea, crearea registrelor de stat pentru evidența populației;
* A impus reforme administrative importante și o redistribuire mai bună a taxelor, în special a taxelor vamale, pentru a promova comerțul și industria franceză;
* A creat fabrici de stat, a încurajat venirea în Franța a meșteșugarilor-artizani (sticlari din Murano, tâmplari navali din Olanda, fierari din Suedia), pentru a dispune de marfă de calitate superioară, care se vinde ușor;
* A dezvoltat Marina Comercială pentru a vinde produsele și Marina Militară pentru a apăra transportul mărfurilor și a domina întinderile de ape;
* A promovat expansiunea tranzacțiilor și crearea companiilor comerciale: Compania Indiilor Orientale (Oceanul Indian), Compania Senegal (Africa), Compagnie du Levant (Marea Mediterană și Imperiul Otoman), Compania Indiilor Occidentale (America);
* A dezvoltat și profesionalizat armata. A câștigat respectul soldaților săi, de la gradele cele mai mari până la cele mai mici, demonstrându-și abilitatea în fruntea trupelor în luptă, de exemplu, în timpul războiului cu olandezii, în care s-a dovedit un bun strateg. A întemeiat spitalul de la „Hôtel des Invalides” din Paris pentru soldații mutilați și pensionați;
* A centralizat până la absolutism guvernarea locală, cu rezultate remarcabile în strângerea impozitelor de stat;
* A fost un adevărat „patron al artelor”, înființând Academia pentru Pictură și Sculptură (1663), Academia de Arhitectură (1671), Academia de Muzică (1672), Academia Franceză, creată în 1635 de cardinalul Richelieu, trece sub control regal în 1671. În perioada domniei sale, literatura franceză înflorește prin operele clasice ale lui Molière, Racine și La Fontaine, toți stimulați sub protecția regală.