de Andrei Dicu
Ion Chelaru este singurul „Moş” care... vine vara! Altfel spus, îndrăgitul actor, dramaturg şi scriitor Ion Chelaru, căruia apropiaţii îi spun „Moşu’”, a împlinit, la 29 august, rotunda vârstă de 70 de ani. Aşa cum îi stă bine unui artist, „Moşu’” nostru are tolba înţesată de istorioare pline de har...
Hamlet. „Nu-ţi zic mai mult, că scrii!”
Spicuind din cariera sa prodigioasă, îl cunoaşteţi (şi) de pe scena Teatrului de Comedie („Avarul îndrăgostit”, „Revizorul”, „D’ale carnavalului”), de la Naţionalul ieşean („Chiriţa în provincie”, „Jocul ielelor”); din rolurile interpretate în spectacole montate la Teatrul Mic (Pristanda - „O scrisoare pierdută”, Stârcu - „Maidanul cu dragoste” ori Sansugo - „Piaţeta”) sau la Teatrul Bulandra (Groparul - „Hamlet” şi Argatul - „Unchiul Vanea”), din filme („Oglinda - Începutul Adevărului”, „E pericoloso sporgersi”, „Secretul lui Bachus”, „Balanţa”); de la tv („Mesagerul”, „Frumoşii nebuni ai marilor oraşe”), l-aţi mai văzut în reclame sau în prietenia voastră. Dincolo de scena teatrului sau de cea a literaturii, „Moşu’” nostru trăieşte la fel de pasional pe scena „României reale”. Aici încearcă „Moşu’” să schimbe câte ceva, plătind uneori chiar cu preţul sănătăţii, iar cei care au urechi pot să... vadă. Ion Chelaru trăieşte profund şi înfăptuieşte minuni, pentru că prezenţa sa este tonică, e însăşi esenţa metamorfozei de la răceală la prietenie. Ştie că înverşunarea vremurilor moderne nu se potriveşte construcţiei temeinice, ştie că pentru tot ce-i nobil ori sfânt este nevoie ca timpul să-şi aştearnă patina care uneşte cărămizile şi mai ales nu-i place să epateze. Munca se consumă în discreţie şi cu satisfacţia interiorizării. Lucrarea sa „Dialoguri dramatice” stă mărturie, ca de altfel şi „... din Epoca de Aur”, o colecţie de 12 nuvele şi schiţe, care, dacă îl cităm pe autor, „seamănă pe undeva cu filmul lui Cristian Mungiu, «Amintiri din Epoca de Aur», iar tonul trece uşor din zona hazului în cea a tristeţii. E o oglindă a vremii”. Acum, e discret... „Lucrez la un roman. «Jurnal la Hamlet». Nu-ţi zic mai multe, că eşti în stare să scrii...”
Şi totuşi în „ce proiecte de viitor” vă vedem? Râdem împreună şi vine răspunsul: „În primăvară, am avut trei premiere, «Suflete Moarte», în regia lui Vlad Cristache, un tânăr regizor de... viitor, «Scorpia îmblânzită», de Shakespeare, pusă în scenă de Gelu Colceag, şi «Tangoul lui Mriojek». Acum am mai multe propuneri şi voi decide...”
Mirela Gorea: „Să fie sănătos, să mă iubească şi să joace!”
Soţia, sensibila actriţă şi doamnă Mirela Gorea, îi transmite o urare maestrului Chelaru prin intermediul nostru: „Să fie sănătos, să mă iubească şi să joace!” Iar acum vine dezvăluirea: „Rolul din «Avarul» a fost visul lui! Nimeni nu ştie însă că, toată viaţa, şi-a dorit să joace personajul lui Ştefan cel Mare”... Şi dacă Lumea se învârteşte, atunci bucuria e palpabilă. În această toamnă, Paul Chiribuţă va desăvârşi un proiect axat pe „linia” respectivă. Cum comentează hâtrul Chelaru? Simplu: „Munca te însănătoşeşte!”.
„Nu vreau să iau rolurile tinerilor!”
Cum vede scena, la 70 de ani, un om liber, de bune moravuri, prieten deopotrivă cu cel talentat şi cu cel întrebător? „Am citit că o actriţă tânără spunea că bătrânii joacă prea mult. Eu am decis să joc doar roluri secundare, pentru că nu vreau să iau locul tinerilor. Mă simt ca la 35 de ani, dar nu fac parte din categoria celor cramponaţi de rol. Munca e sănătate!”, ne-o spune un tip care, dincolo de scenă, este un frate mai mare şi un boier. Şi pentru că a fost ziua domniei sale, îi vom face o urare cunoscută între amicii de suflet: „Pe plajă la Murfatlaru/Ne gândim la Ion Chelaru./ Savurăm discret tartarul,/ Dragi prieteni, sus paharul!”
Alături de Birlic, Giugaru şi Beligan
Ion Chelaru este unul dintre maeştrii scenei care au călcat peste tabuuri şi au rescris viaţa personajelor lui Caragiale. A jucat roluri precum Pampon, Iordache, Ipistatul din „D’ale Carnavalului”, Leonida şi... Pristanda din „Scrisoarea pierdută”, plus alte schiţe şi nuvele dramatizate. Pentru că, uneori, din exces de zel sau din ignoranţă, opera lui I.L. Caragiale a fost modelată... să zicem „defectuos” din punctul de vedere al unor ideologii sau al interpretărilor istorice şi literare, e bine să punem lucrurile la punct. Nici că s-ar fi găsit un moment mai prielnic pentru a „restaura” personalitatea lui Ghiţă Pristanda, decât acesta! Vom devoala una dintre poveştile genezei grupului statuar „Caragialiana - Căruţa cu paiaţe”, realizat de maestrul Ioan Bolborea, care zilnic atrage privirile curioşilor care trec prin faţa TNB... Alături de Grigore Vasiliu Birlic, Lucia Sturdza Bulandra, Alexandru Giugaru, Constantin Tănase, Dem Rădulescu, Radu Beligan, Mircea Diaconu etc., statuia îl poartă prin caruselul istoriei şi pe Ion Chelaru, „imortalizat” în rolul lui Pristanda.
Povestea lui Pristanda, de la Ferdinand la Securitate
De ce însă Ion Chelaru? De-a lungul vremii, poliţaiul Ghiţă a fost interpretat magistral şi de alţi actori... Povestea începe în 1987, odată cu montarea „Scrisorii” de Silviu Purcărete, la Teatrul Mic... „Acel spectacol a surprins pe toată lumea, pentru că Pristanda nu mai era, ca până atunci, un personaj obedient, ci devenise brusc dur, autoritar, ca un... mareşal! Multe voci susţineau chiar că interpretarea mea era un atac la adresa Securităţii, organul represiv cel mai de temut din perioada comunistă. A fost un moment de cotitură, pentru că, odată cu montarea lui Purcărete, s-a schimbat atât interpretarea rolului Pristanda, cât şi impresia generală asupra personajului. Modul în care l-am jucat a născut noi discuţii asupra esenţei rolului caragialian, pentru că şocasem. Regretatul politician ţărănist Gabriel Ţepelea, care mie şi lui Ion Caramitru ne fusese profesor în liceu, m-a prezentat criticului Şerban Cioculescu, în speranţa că vom lămuri problema rolului Pristanda. Şi m-am bucurat teribil când Cioculescu mi-a spus: «Păi, Caragiale, când a scris „Scrisoarea pierdută”, l-a gândit pe Pristanda exact aşa cum l-ai interpretat dumneata!» Chiar şi pe vremea Regelui Ferdinand, când a fost jucată piesa, acţiona cenzura, astfel că maniera de interpretare fusese percepută drept un atac la adresa Regelui, care «ţinea» Poliţia în braţe, aşa că realizatorilor şi actorilor li s-a «sugerat» să-şi schimbe «atitudinea» şi să-l «îndulcească» pe Ghiţă al nostru, ca să nu-l compromită pe Rege, care, vezi Doamne, şi-ar băga nasul în chestiunile politice. Din acel moment, Pristanda a devenit un poliţai umil şi nimeni nu a mai căutat motivul. Apoi tu l-ai schimbat... Aşa mi-a spus Cioculescu”, ne-a povestit „Moşu’”.
Sculptorul Bolborea: „Ion m-a ajutat să armonizez compoziţia «Căruţei cu paiaţe»“
Sculptorul Ioan Bolborea vorbeşte despre povestea statuii din faţa TNB: „În alegerea mea au cântărit două lucruri. L-am cunoscut pe Ion şi ştiam că este un tip carismatic, cu mult umor, care era făcut pentru rolul Pristanda. Are un portret deosebit, care m-a ajutat să armonizez compoziţia celorlalte personaje. De altfel, nu mi-a impus nimeni să fac un anumit «cadru» şi nici nu am dorit să creez portretele actorilor, ci ale personajelor. Aşadar, ideea mea nu era să fac portrete de dragul portretelor, ci să mă ajute la expresia personajelor. Din acest motiv au apărut Grigore Vasiliu Birlic sau doamna Bulandra, care nici măcar nu ştiu exact dacă a jucat rolul «Mamiţei», dar era teribil de grăitoare. La fel stau lucrurile şi cu prietenul nostru Chelaru, care este extrem de expresiv”, a răspuns provocării maestrul Bolborea.