de Silviu Ghering
Dincolo de propaganda turistică, mai mult sau mai puțin eficientă, România este o minune! O taină... Iar împreună vom descoperi bucuria de a respira aerul tare și curat al bogățiilor și frumuseților uitate ale acestui pământ magic, ţara noastră.
Beuşniţa, cascada „vie“!
În Munţii Aninei, în județul Caraș-Severin, se află unele dintre cele mai fascinante locuri din România. În aria protejată Parcul Național Cheile Nerei se găsește un colț de Rai. Lacul Ochiul Beiului, Cascada Bigăr, desemnată cea mai frumoasă cascadă din lume, sau Lacul Dracului sunt doar câteva dintre locurile unice în țara noastră care merită vizitate. Alături de acestea, în amonte de Lacul Ochiul Beiului, la 15-20 de minute de mers lejer după indicatoare, se află una dintre cele mai spectaculoase căderi de apă din România: Cascada Beușnița.
Succesiune de căderi de apă, cu un maximum de 15 metri
De fapt, o succesiune de cascade, dar cea mai spectaculoasă este și cea mai mare, cu o cădere de apă de 15 metri. Un adevărat monument al naturii, iar mușchiul verde cu care este acoperită o duce spre ireal. Iar cel mai frumos aspect la Beușnița este că pare... vie! De fapt, este vie! Este ca un organism: crește de la an la an, milimetric, insesizabil, dar crește. Mușchiul proaspăt este - ușor, ușor - îmbrăcat în calcar, devine piatră și suport pentru o altă generație de mușchi. Este un proces lent, care se repetă an de an, este chiar originea cascadei de azi. Primăvara este anotimpul ideal în care Cascada Beușnița poate fi admirată în toată splendoarea, pentru că vara debitul de apă scade până la secare.
Ca să ajungeți la Cascada Beuşniţa, primul reper este localitatea Potoc, şi de acolo sunt semne de direcţionare. De pe DN 57 (Oraviţa - Moldova Nouă) urmați indicatorul Sasca Montană. După câţiva kilometri veți ajunge la o intersecţie mare, apoi veți urma semnul din stânga către Potoc şi Podul Bei. Drumul asfaltat vă va conduce până la Podul Bei, de unde puteţi urca, până la Păstrăvărie, cu maşina pe un drum forestier. Traseul până la Cascada Beuşniţa este foarte uşor şi nu vă va lua mai mult de două ore de la Podul Bei. Este un traseu pe drum forestier, uşor accesibil şi pentru copii.
Cascada Beușnița este asemănată cu voalul unei mirese, pentru că legenda spune că apele acestei căderi spectaculoase reprezintă voalul de mireasă al unei ciobănițe care s-a îndrăgostit de fiul unui bei și care a fost ucisă de tatăl nemulțumit de posibila mezalianță...