de Carmen Ciripoiu
A navigat pe cea mai incredibilă corabie, Speranța, iar rolul lui Ieremia din „Toate pânzele sus” i-a rămas unul dintre cele mai dragi. A fost îndrăgitul plutonier Căpșună, Pompei, bărbatul ascultător pe care și l-ar dori orice femeie, Gogu a lu’ Pupăză și, nu în ultimul rând, șugubățul Păcală. Fiecare dintre cele 63 de pelicule și aproape tot atâtea piese de teatru în care Sebastian Papaiani și-a arătat incredibilul talent are povestea ei. O poveste de care marele actor amintea din când în când. Și asta pentru că nu a cerut niciodată un rol, dar a refuzat multe. Acum, Brigada Diverse s-a întregit: plutonierul Căpșună a plecat după căpitanul Panait (inegalabilul Toma Caragiu) și sergentul-major Cristoloveanu (mucalitul Dumitru Furdui) în cea mai complicată misiune. Care cu siguranță nu va rămâne nerezolvată…
Tragedia care i-a marcat copilăria
Sebastian Papaiani s-a născut la 25 august 1936, la Piteşti, și şi-a petrecut copilăria, după cum declara, „într-o lume modestă, într-un cartier paralel cu Costache Negri, unde era plin de țigani, dar țigani cu care puteai să fii prieten...”. Tatăl său, Alecu Papaiani, grec de origine, „românizat” din Papayannis, era proprietarul unei curți, undeva în mărginimea Piteștiului, în care erau apartamente de două cămăruțe închiriate de coșari, geambași sau lustragii. Alături de prietenii săi, micul Sebastian a fost fascinat de circul care venea în cartier și de filmele ce rulau în acei ani, actorii John Wayne şi Johnny Weissmüller fiind preferații săi: „Iubeam foarte mult circurile. Îi ţin minte şi acum pe toţi circarii care poposeau la Piteşti şi care mi-au înfrumuseţat copilăria. Aş putea să spun că atunci a fost un început, o dorinţă către actorie, dar nu ştiam cum să o percep. Eram în clasa a IV-a când am mers prima oară într-o excursie cu şcoala. Fiindcă tatăl meu era «bandit», adică patron, nu aveam voie să plec nicăieri. O mătuşă care era profesoară de educaţie fizică la una dintre şcolile din oraş a organizat o tabără în care a reuşit să mă «infiltreze» şi pe mine. Tot atunci s-au dat nişte teste să vadă cine poate juca într-o piesă de teatru. Am trecut cu brio şi am obţinut rolul unui... bandit, cum era şi firesc”. Din păcate însă, copilăria sa a fost marcată de o uriaşă tragedie: la vârsta de doar 4 ani, și-a pierdut frații gemeni în cutremurul din 1940: „A căzut tavanul pe ei. Mama a băgat copăița cu Radu și cu Luminița sub pat, iar noi am ieșit din casă. Nu am știut că a căzut tavanul peste ei… au murit asfixiați acolo. Casa noastră era făcută dintr-un material care nu te omoară, din chirpici. Cădea peretele, rămânea restul. Dar aici a căzut tocmai pe pat, care s-a rupt și el la rândul lui”.
Unicul regret: că nu l-a jucat pe Don Quijote
A avut pentru meseria sa un respect ieșit din comun, considerând că profesia de actor se face nu numai pe scenă, ci mai ales în afara ei. De-a lungul vieții a avut o stimă deosebită pentru Alain Delon, mărturisind: „Aveam încredere în el și în povestea vieții sale. N-a avut părinți și a crescut într-o casă de curve! Și a ajuns mare, mare de tot!” De la noi, „l-am iubit mult pe Calboreanu! Iar actrițele mele preferate au fost Vasilica Tastaman și Myrna Loy!”.
I-au plăcut enorm rolurile pe care le-a interpretat, a făcut totul cu o dragoste nebună, însă maestrul a avut un singur regret, o singură dorință: aceea de a-l juca pe Don Quijote, întrucât „Don Quijote e inteligența visătoare, pe când Sancho Panza e tâmpenia visătoare”.
O iubire mai ceva ca-n filme
Sebastian Papaiani a fost căsătorit în perioada tinereții cu actrița Eugenia Giurgiu. În 1963, aceasta i-a dăruit un fiu, botezat, la rândul său, tot Sebastian. Din păcate însă, Sebastian Jr a fost crescut de mamă și nu și-a mai văzut niciodată tatăl din 1987… Iubirea adevărată a venit pentru Sebastian Papaiani la vârsta de 37 de ani, când a cunoscut o femeie de care s-a îndrăgostit pe loc: Marcela. Și ce declarație de dragoste mai frumoasă putea face maestrul într-un interviu oferit tot revistei Taifasuri decât următoarele cuvinte: „Soţia mea nu mi-a reproşat niciodată nimic legat de repetiţii, turnee… lucru pentru care îi mulţumesc. Marcela este genul de femeie care te face să simţi cu adevărat ce înseamnă o zi festivă. Indiferent că este vorba despre Dragobete, Paşte sau Crăciun, ea întotdeauna le respectă şi umple casa cu parfum de sărbătoare. Fiul meu (n.a. - Alkis) îmi moşteneşte talentul pentru partea tehnică, însă este cu mult deasupra mea. Desface toate piesele din calculator şi, până nu găseşte unde e buba, nu se lasă”.
Nu s-a gândit niciodată mereu hâtrul Sebastian Papaiani că o va lăsa singură pe femeia vieții sale... că el va pleca pentru totdeauna din viața ei... că durerea sfâșietoare din sufletul ei nu se va stinge niciodată… Asta e poate singura greșeală pe care a făcut-o față de Marcela…
„Golanii orașului”, frate cu Ştefan Iordache
O legătură dincolo de moarte a avut-o actorul cu un alt monstru sacru al scenei românești, Ștefan Iordache, cu care a devenit frate de cruce: „Întâi ne-am bătut şi abia apoi ne-am făcut fraţi de cruce. Eram la un film şi apoi am ajuns la un restaurant. Am luat un ciob de sticlă şi ne-am tăiat. Apoi ne-am unit sângele. Aşa de impresionaţi au fost mesenii, că ne-au iubit ad-hoc. Târziu ne-am dat seama că eram golanii oraşului”.
Sebastian Papaiani a fost decorat, la 13 decembrie 2002, cu Ordinul Național Serviciul Credincios în grad de Cavaler „Mă întreb cine o să ne mai facă să zâmbim. A fost o jumătate de an infernală. Personalul de la Spitalul Universitar vorbea la modul cel mai plăcut despre el, spunea că îi făcea să zâmbească. Omul de rând şi-a iubit actorii, mai ales pe cei de comedie“ Alexandru Arșinel