Main menu

header

599 30 1de Roxana Istudor

Despre marile imperii și regate conduse de strămoșii lor se învață din cărțile de istorie. Pentru urmașii unor dinastii renumite din toată lumea, aceeași istorie a făcut ca în ultimul secol să se întoarcă foaia: au fost nevoiți să se mulțumească aatfel cu vieți modeste, cu meserii și preocupări dintre cele mai banale, departe de ceea ce au înfăptuit marii înaintași din arborele genealogic.

Prințul Baiazid a fost bibliotecar toată viața

Timp de peste 600 de ani, familia imperială otomană a domnit peste trei continente. Apoi, în 1924, au fost poftiți să părăsească ceea ce rămăsese din fostul imperiu - Turcia. Ultimul descendent al marii familii, prințul Baiazid, poartă un nume mare care nu i-a adus decât necazuri în lumea modernă. Stabilit la New York, unde trăiește și azi, nu a putut dezvălui aproape toată viața cine este cu adevărat și a dus un trai foarte retras. A fost nevoie de multe eforturi pentru a obține un job ca bibliotecar (inițial i s-a respins cererea, din cauza numelui străin). Într-o zi, superiorii săi și-au dat seama că vorbea 15 limbi străine și l-au făcut translator. Dar tot nu și-a putut pune numele pe traducerile sale, pentru a nu-i supăra pe… armenii care comandau traducerile. Prințul Baiazid a lucrat la Librăria publică din New York timp de 45 de ani, apoi s-a retras din activitate.

Pu Yi a pierdut Imperiul Chinez

599 30 2Ultimul împărat al Chinei, Pu Yi, a avut și mai mult ghinion. La 2 ani era stăpânul unui imperiu, la 5 ani pierdea titlul, îl recăpăta ceva mai târziu pentru scurt timp, doar pentru a deveni deținut sub noul regim. A purtat „numele” de „Prizonierul nr. 981” și a avut în grijă legumele din închisoare. Deținut-model, a fost eliberat într-o zi. Și-a petrecut restul vieții lucrând ca grădinar. Part time…

Bedar Bukht a murit în mizerie

Urmașul împăratului indian care a ridicat una dintre bijuteriile arhitecturii mondiale, Taj Mahal, a trăit toată viața cu teama că va fi asasinat de britanici. Și-a câștigat un trai mizer vânzând talismane, și într-o zi a decedat. Supraviețuitoarea falnicei familii imperiale de altădată este soția sa, Sultana Begum, care are un magazin de ceai și o pensie „politică” de 400 de rupii pe lună (echivalentul a 6 dolari).

Yi Won face comerț online

599 30 3Tot cu comerțul - și la scară foarte modestă - se ocupă și urmașii familiei imperiale coreene: Yi Won livrează bunuri comandate din cataloage, iar Yi Seok are un magazin de băuturi alcoolice în SUA.

Dipendra și-a ucis familia pentru o femeie

599 30 4Familia Regală din Nepal a devenit „formă fără fond” în 1990, când a pierdut puterea politică. Dar lovitura de grație avea să vină din partea prințului moștenitor Dipendra. Tânărul s-a îndrăgostit de Devyani Rana, cu care a vrut să se căsătorească, dar familia s-a opus cu strășnicie, amenințându-l cu excluderea din linia succesorală. Scadalurile au escaladat până la momentul 2001, când prințul a luat pur și simplu o armă și și-a ucis cei zece membri ai familiei înainte de a întoarce pușca spre el însuși. A reușit să șteargă de pe fața pământului toate urmele monarhiei nepaleze, care de altfel a și fost abolită la scurt timp după tragedie.

Vittorio Emanuele di Savoia a avut legături cu mafia

599 30 5În 1946 era abolită monarhia italiană, iar membrii Familiei Regale plecau în exil, cu o interdicție de 54 de ani de a se întoarce pe pământul patriei. Urmașul la tron, Vittorio Emanuele di Savoia, s-a dovedit mai mult decât un răsfățat care a trăit în huzur: într-o seară a tras cu arma de pe iaht în întuneric și a nimerit mortal un turist german. Și-a petrecut următorii 13 ani încercând să demonstreze în fața justiției că a fost doar ghinion. Achitat până la urmă, s-a întors în țara natală, dar… a ajuns proxenet pentru mafia siciliană și a fost prins furnizând prostituate „superiorilor” săi. Povestea detenției sale a făcut înconjurul lumii, mai ales în urma remarcii savuroase de după prima cină în spatele gratiilor: „În Italia se mănâncă bine oriunde”.

Akihito este ultimul împărat cu acest titlu

599 30 6În toată lumea mai există un singur om care are titlul de împărat: Akihito, al Japoniei. Lipsit de putere, cu rol exclusiv reprezentativ și simbolic, împăratul nipon a devenit un pasionat al cercetării peștilor, apoi un expert recunoscut internațional în materie, cu zeci de articole de specialitate publicate și cu o contribuție de 350 de pagini la o lucrare de anvergură. Recent și-a anunțat intenția de a se retrage din viața publică din cauza vârstei înaintate și se poate bănui că se va dedica pe mai departe pasiunii sale.

Norodom Sihamoni nu se poate resemna că nu face balet

599 30 7Despre Norodom Sihamoni se poate spune că nu și-a dorit niciodată să fie rege al Cambodgiei. A studiat cinematografia în tinerețe, apoi și-a completat și şi-a perfecționat studiile în… Coreea de Nord. Singura pasiune reală a vieții sale a rămas mereu baletul; într-o zi, a luat drumul Franței și și-a clădit o carieră de dansator respectat, cu spectacole în mai multe teatre lirice din Hexagon. Chemat să-i succeadă tatălui său atunci când acesta a abdicat, Sihamoni s-a supus, dar nu s-a resemnat niciodată. Astăzi este un monarh marionetă, trist și singur, fără familie și urmași. Regatul Cambodgiei va dispărea odată cu el.

Vittorio Emanuele di Savoia a tras cu arma de pe iaht în întuneric și a nimerit mortal un turist german

Monarhul care trăieşte într-o iluzie

599 30 8Regele Kigeli, ultimul suveran al Rwandei, și-a condus țara 18 luni, până când o revoltă l-a silit să plece în exil. Astăzi, în vârstă de 80 de ani, fostul monarh trăiește în SUA din comerțul cu timbre și vinde titluri nobiliare ale țării sale oricui este dispus să le cumpere. Majoritatea vecinilor săi din Virginia, unde locuiește, nu au habar cine a fost și îl tratează ca pe un om obișnuit. Totuși, Kigeli este nostalgic și își dorește să fie tratat ca un lider. De exemplu, refuză să-și conducă singur mașina, având un șofer care deține și titlul de… cancelar, deși este nevoit să aibă un al doilea job pentru a se putea întreține - vinde saltele la un magazin din oraș.