de Andrei Dicu

Actor al Teatrului Naţional din Bucureşti, Ioan Andrei Ionescu a interpretat rolul geniului din Hobiţa în pelicula lui Adrian Popovici, „Brâncuşi din eternitate”. Despre ce aduce nou această producţie, despre film şi despre teatru, am avut ocazia să discutăm chiar cu actorul, considerat unul dintre fruntaşii generaţiei sale. Ce a ieşit? O călătorie între sensibilitatea artei şi arta sensibilităţii...

Primul film artistic despre geniul din Hobiţa are trei poveşti

- Cine sunteţi dumneavoastră, domnule Ioan Andrei Ionescu?

- Nichita Stănescu spunea că suntem suma unui şir de secunde pe care le-am trăit. Eu sunt suma înşiruirilor sentimentelor, trăirilor, faptelor şi patimilor care au lăsat ceva în urmă şi pe care le-am trăit în această viaţă.

- Ce a adus nou filmul „Brâncuşi din eternitate”?

- Este primul film artistic despre viaţa lui Brâncuşi, care nu are pretenţia de a urmări traseul artistului într-o perioadă anume, ci preia elemente din viaţa sa şi le îmbracă, punându-le în slujba unei idei artistice. Producţia are trei poveşti. Una este cea a lui Brâncuşi povestită de o domnişoară care l-a iubit. A doua, a unui tânăr sculptor îndrăgostit de artist, care a făcut închisoare pentru că l-a apărat pe Brâncuşi când statul român a refuzat donaţia acestuia pentru a intra în posesia unor lucrări şi a atelierului din Paris. A treia, povestea din imaginaţia, de data asta, și nu din amintirea acestei femei care l-a iubit, un dialog suprarealist cu Milarepa, un filosof tibetan care l-a impresionat pe Brâncuşi. Avem trei planuri: cel actual, al tânărului scos din puşcărie care sfârşeşte prin a se sinucide în SUA, cel al lui Brâncuşi, unde eu funcţionez ca suport al acestui pretext, şi planul fantastic, al lui Milarepa, trei poveşti care se înfăşoară una în alta şi duc la concluzia că Brâncuşi ne vorbeşte din eternitate. L-am refuzat noi, dar el a reuşit să transceadă aceste realităţi şi să rămână prezent în vremurile noastre.

„Se poate recâştiga o fărâmă din identitatea noastră culturală”

- Care este cea mai importantă operă a artistului?

- Nu se poate vorbi despre o operă „mai” importantă, ci de tipul de revoluţie pe care o face Brâncuşi în artă şi în design. Răstoarnă valorile vechi, concretiste şi compune din forme simple, din respectul faţă de material, din necesitatea tăierii lemnului într-un anumit fel, pentru că fibra ţi-o cere, dintr-o bucată de piatră spartă unde trebuie, cu o îndemânare de meşter ţăran educat cu unealta. Brâncuşi regândeşte produsul artistic prin formele simple şi esenţiale pe care le poate naşte, asimila şi gândi mintea noastră.

- Cum vi se pare campania pentru achiziţionarea „Cuminţeniei pământului”?

- Salutară. Eu am donat pentru acest scop. E foarte important ca poporul român să-şi ia revanşa în faţa istoriei, să-şi recunoască valorile şi să plătească pentru ce n-a reuşit să obţină gratuit. Acum, prin exerciţiul de repunere în ordine se poate recâştiga o fărâmă din identitatea noastră culturală, pentru a ne privi altfel în oglindă.

Un tribut adus tatălui, cenzurat de comunişti

- Modelul în interpretarea rolului este chiar tatăl dumneavoastră. Puteţi detalia?

- Tatăl meu, Andrei Adrian Ionescu, este un pictor anonim, un om care a fost refuzat de sistemul comunist pentru că a pictat minimalist. Atât de minimalist, încât lucrările sale au fost refuzate la toate expoziţiile. Şi sunt lucrări senzaţionale... El s-a refugiat în artă, pentru artă şi în învăţământ, devenind suportul efervescenţei minţilor multor graficieni, pictori şi scenografi. Putea să devină unul dintre cei mai mari pictori din ţară, dar în sistemul comunist, care rejecta minimalismul şi unde era nevoie de Ceauşeşti pictaţi, n-a putut să facă asta niciodată. Îl înţeleg perfect! Nu a fost membru de partid şi, cumva, jocul meu în acest film e un tribut adus tatălui meu.

- În ce spectacole vă vedem?

- Eu joc numai la Teatrul Naţional din Bucureşti. Mi-am luat această protecţie pentru a nu fi dat peste cap cu programul, pentru a nu încurca teatrul, pentru a-mi crea o zonă de independenţă, astfel încât să satisfac zona de film sau alte proiecte. Mă puteţi vedea în spectacolele „Anonimul veneţian”, „Nebuni din dragoste”, „Furtuna”, „Requiem” şi „În toţi fiii mei”.

- Care este secretul profesorului Ioan Andrei Ionescu?

- Eram prea tânăr şi prea pasional, iar graniţa dintre viaţa mea şi muncă nu era foarte clar trasată, or, implicarea mea în acea generaţie minunată, cu Iulia Lumânare, Mihai Bendeac, Constantin Diţă („Giani” din „Las Fierbinţi”), Mirela Zeţa etc., a însemnat mai mult un catalizator. Am fost câţiva asistenţi ai lui Gelu Colceag care am creat împreună o emulaţie. Aceşti actori au crescut pentru că se iubeau foarte mult între ei. E mai puţin meritul meu…

„Mă împrietenesc cu întunericul din mine”

- Aţi lucrat alături de Sharon Stone, Andy Garcia şi John Voight...

- Am amintirea profesionalismului lor şi a unui tip de cordialitate, de generozitate de care dispune un om talentat, care ştie exact unde-i este locul. Nu vorbim despre roboţi, ci despre persoane care se cunosc foarte bine pe ei înşişi. Şi la noi există astfel de actori. Întâlnirile mele cu Marcel Iureş, cu Valeria Seciu şi cu Victor Rebengiuc au fost similare. Sunt oameni care au ajuns la maturitatea artistică prin cunoaşterea de sine, printr-un tip de echilibru: acel punct zero activ despre care vorbea profesorul meu de actorie, regretatul Ion Cojar.

- Nichita Stănescu spunea despre sine: „Eu sunt o pată de sânge care vorbeşte”. Cum sună „autoportretul” dumneavoastră?

- În adolescenţă scriam poezii, şi iată câteva versuri: „Nu mă voi opri să latru adevărul, prin şapte guri de rai, prin şapte guri de aur!”

- Care este întrebarea de care vă temeţi? Totuşi, cum aţi răspunde?

- Fiecare om are tenebrele şi viciile sale. Dacă pornim din această zonă promiscuă, cu siguranţă găseşti ceva la care nu vrei să răspunzi. Dar poate că şi atunci aş găsi resurse să răspund, exact în sensul acesta. Mă împrietenesc cu întunericul din mine...

A slăbit 15 kilograme pentru a interpreta rolul sculptorului!

Ioan Andrei Ionescu s-a născut la 12 aprilie 1974. A absolvit Universitatea de Teatru şi Film în 2001 şi a jucat teatru underground la Green Hours, apoi roluri titulare pe scena TNB, cele mai importante fiind cele din „Furtuna”, „Anonimul veneţian” şi „Omul cu mârţoaga”. În film a jucat sub îndrumarea regizorilor Nicolae Mărgineanu, Vlad Feier, Alexandru Cnejevici, Alexandru Maftei, Adrian Popovici, iar dintre producţiile străine le amintim pe cele mai recente: „What About Love”, regia Klaus Menzel (2015), şi „Werewolf: The Beast Among Us”, regia Louis Morneau (2012). Ca un amănunt inedit, pentru a putea „intra” în rolul lui Constantin Brâncuşi a trebuit să slăbească nu mai puţin de 15 kilograme!