de Silviu Ghering

La 29 ianuarie 1860 se năștea în Taganrog, oraş la Marea Azov, unul dintre cei mai mari dramaturgi ai lumii, Anton Pavlovici Cehov, al treilea copil din cei şase ai unui băcan sărac, cu o fire cazonă şi evlavioasă, născut iobag, Pavel Iegorovici, și al unei gospodine desăvârșite, blândă și talentată povestitoare, Ievghenia. Între 1867 şi 1879, Anton face studii primare şi secundare în oraşul natal. Frecventează asiduu teatrul orașului şi conduce o revistă a elevilor. În prag de faliment, tatăl duce familia la Moscova în 1876, numai Anton rămâne în Taganrog, ca să vândă averea ce mai rămăsese și să-și finalizeze studiile. S-a întreținut singur dând meditații. În 1879 pleacă și el la Moscova și începe studii de medicină. Îşi ajută financiar familia, publicând scurte texte comice în reviste umoristice. După absolvire, în 1884, profesează în jurul Moscovei. În 1886, începe colaborarea la revista „Novoe Vremia” („Timpuri noi”). Publică proză, începe să lucreze la primele piese de teatru. Capodoperele sale, „O dramă la vânătoare” (1884), „Pescărușul” (1896), „Unchiul Vanea” (1897), „Doamna cu cățelul” (1899), „Trei surori” (1901) sau „Livada de vișini” (1903), se joacă de peste 100 de ani pe toate marile scene ale lumii. Sute de povestiri și nuvele completează o operă grandioasă, care îl așază în panteonul literaturii ruse, alături de alți doi titani, Lev Tolstoi și Fiodor Dostoievski. În 1892 cumpără o mică moșie la țară, la Melikhovo, nu departe de Moscova, unde a trăit cu familia sa până în 1899. În timpul unui voiaj în Italia, în 1894, starea sănătăţii sale se înrăutăţeşte brusc. În 1897, în timpul unei vizite la Moscova, suferă o hemoragie pulmonară majoră. Este convins cu greu să meargă la spital, unde medicii îi dau cumplita veste că tuberculoza i-a afectat deja partea superioară a plămânilor. Nu-i ascultă să-și schimbe modul de viață, scrie în continuare, piesele sale de teatru sunt publicate şi puse în scenă. Mai mult, chiar se căsătorește cu actrița Olga Knipper la 25 mai 1901. În 1903, finalizează ultima „bijuterie” dramatică, piesa „Livada de vişini”. În 1904, boala i se agravează, şi la 2 iulie moare în Sanatoriul Badenweiler din Germania.