Main menu

header

613 2 1de Silviu Ghering

Dincolo de propaganda turistică, mai mult sau mai puțin eficientă, România este o minune! O taină... Iar împreună vom descoperi bucuria de a respira aerul tare și curat al bogățiilor și frumuseților uitate ale acestui pământ magic, ţara noastră.

„Elveţia“ s-a mutat în Domeniul Schiabil Şureanu

La 82 de kilometri de Sebeș puteți găsi una dintre zonele cu cea mai lungă durată de schi din cursul unui an. Domeniul Schiabil Șureanu este situat în Munții Șureanu, subdiviziune a Masivului Parâng, într-un cadru natural montan magnific de altitudine mare, între Vârful Șureanu (2.059 m) și Vârful Pătru (2.130 m), incluzând Vârful Aușel (2.009 m) și Vârful Curmătura (1.809 m).

Zece pârtii pe toate gusturile

Zona, nepopulată, diferă de stațiunile de schi consacrate din țară, majoritatea dezvoltate printr-un urbanism necontrolat, haotic. Schiind pe Șureanu, veți simți într-adevăr că sunteți la munte, înghesuiala construcțiilor tipică „boomului” postdecembrist lipsind cu desăvârșire. Caracteristicile geografice - zăpada abundentă măsoară peste 1,5 metri între lunile decembrie și aprilie - au dus la realizarea unei infrastructuri deosebite a sporturilor de iarnă. Zona încântă ochiul prin peisajele mirifice care împrejmuiesc pârtiile, în număr de zece, cu o lungime totală de 11.473 de metri.

„Powder” din belșug pentru iubitorii de snowboard și freeride

Amenajările pornesc de la altitudinea minimă de 1.650 m, limita superioară a pârtiilor ajungând până la 2.010 m. Variate ca dificultate și înclinație, pârtiile conțin porțiuni atât de zăpadă tasată, cât și de așa-zisa „powder” (zăpadă nebătută, făinoasă), ideală pentru snowboard și freeride. Un avantaj al coborârii pe fiecare dintre pârtii este imprevizibilitatea priveliștilor. De la panoramele din sud (Vârful lui Pătru, Masivul Parâng), la cele din est (Munții Cindrel, Munții Lotrului) și cele din vest (Munții Retezat), aveți parte de imagini impresionant de frumoase, care justifică (re)numele de „Elveția Estului” dat de turiștii străini Munților Șureanu.

Ruta de acces: Sebeș - Șugag - Barajul Oașa (pe DN 67C) - apoi la dreapta, pe lângă lacul de acumulare spre Mănăstirea Oașa (pe DJ 704) - Luncile Prigoanei (stațiune de pensiuni la 4,5 km de pârtii) - Poarta Raiului (stațiune de pensiuni la 1,2 km de pârtii) - Domeniul Schiabil Șureanu