Main menu

header

614 32 1de Andrei Dicu

Criza migranţilor a început în 2015, când peste 1 milion de oameni au părăsit Siria, Irakul şi Afganistanul, măturate de războaie, violenţe şi convulsii politice. Invazia şi ameninţarea terorii continuă. În Germania cancelarului Angela Merkel, lucrurile sunt pe muchie de cuţit, iar în America imprevizibilului Trump se construiesc ziduri... Frica pândeşte, justificat, având în vedere terorismul, dar dă apă la moară şi totalitarismului.

BBC: „Amnesty International condamnă ordinul emis de preşedintele SUA”

614 32 2Vinerea trecută, 3 februarie, Donald Trump a semnat un ordin privind interdicţia de a intra în SUA pentru cetăţenii din şapte state ale lumii musulmane. Decizia a fost criticată de ONU şi de guvernele Uniunii Europene. Potrivit BBC, „în baza ordinului au fost opriţi la graniţă inclusiv imigranţi care aveau cartea verde sau permise de rezidenţă în SUA”. Audrey Gaughran, purtător de cuvânt al organizaţiei Amnesty International, a condamnat puternic decizia lui Trump: „Acest ordin interzice intrarea imigranţilor pe considerente de naţionalitate. Ordinul vizează imigranţii provenind din ţări predominant musulmane şi în mod şocant, vizează refugiaţii, adică unele dintre cele mai vulnerabile persoane din lume, în vremuri în care ne confruntăm cu o criză mondială. Acest ordin este de-a dreptul cutremurător prin scopul său, este profund şocant şi ar trebui eliminat imediat”. Se pare că deocamdată ordinul rămâne în „stand by”.

Donald Trump: „Nu-i vrem aici!”

„Înfiinţez noi măsuri de filtrare pentru a ţine teroriştii radicali islamici departe de SUA. Nu-i vrem aici! Dorim să ne asigurăm că nu permitem accesul în ţară tocmai celor cu care se luptă soldaţii noştri peste hotare. Vrem să îi primim în ţară doar pe cei care sprijină ţara noastră şi iubesc profund poporul nostru”, a declarat Donald Trump, imediat după ce a ordonat ridicarea unui zid la graniţa cu Mexicul. Ok, teoretic, în declaraţia sa nu e nimic condamnabil, nimeni nu şi-ar „virusa” ţara cu fanatici. Dar, vorba bancului, cu mexicanii ce-aţi avut?... În fine. Ordinul executiv suspendă pentru patru luni accesul refugiaţilor şi autorizează „filtrarea extremă”, măsură formulată neclar. Emiterea de vize către cetăţenii statelor Siria, Iran, Irak, Somalia, Sudan, Libia şi Yemen a fost suspendată pentru o perioadă de trei luni.

Another Wall in the Brick

... Sintagma este parafraza celebrului titlu Pink Floyd, care s-ar traduce „încă un zid în spărtură”. Pentru că după ce Războiul Rece s-a sfârşit, preşedintele „celui mai democratic stat” a găsit de cuviinţă să pună bariere democraţiei. Una e să te baţi cu teroriştii, alta e să sufli în iaurtul inventat. Iată ce s-a întâmplat. La 25 ianuarie, Trump a semnat ordinul privind construcţia unui zid la graniţa cu Mexicul, care are o lungime de aproximativ 3.200 de kilometri. Zidul, nu Mexicul. Preşedintele a afirmat la ABC News, că „lucrările vor începe în următoarele şase luni, iar planificarea acestora va demara imediat”. Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a enumerat Administraţia Trump alături de Rusia, China şi Islamul radical printre provocările cu care se confruntă astăzi UE: „Este cel mai periculos context din istoria de 60 de ani a Uniunii. Schimbarea de la Washington pune Uniunea Europeană într-o situaţie dificilă, cu noua administraţie care pare să pună sub semnul întrebării ultimii 70 de ani de politică externă americană. Nu putem ceda în faţa celor care vor să slăbească relaţia transatlantică, fără de care pacea şi ordinea globală nu pot supravieţui. Trebuie să le reamintim prietenilor americani propriul lor motto: «Uniţi rezistăm, divizaţi ne prăbuşim»”.

Cancelarul german, faţă în faţă cu „Auslander raus!”

Cum a început, însă, „balul”? Nemţii reclamă că ei au fost forţaţi să primească, de doi ani, cei mai mulţi refugiaţi şi că Germania s-a luptat cel mai mult cu impactul socio-cultural produs de invazia acestora. Cu toate acestea, fenomenul nu este unul nou. Încă de la mijlocul anilor ’80, în Suedia sosiseră peste 40.000 de somalezi, Anglia era, deja, de zeci de ani, Paradisul indienilor şi pakistanezilor plecaţi să caute o viaţă mai bună şi ce să mai vorbim despre Franţa, un imperiu colonial... colonizat de secole de algerieni, marocani şi egipteni. Chiar şi în Germania, unde Angela Merkel suportă tot mai greu criticile legate de valul de refugiaţi (deşi a recâştigat alegerile cu tobe şi trâmbiţe), problema „Auslanderilor” (străinilor) arabi datează din anii ’80, când peste 50.000 de turci au „ocupat”, practic, oraşe precum Hamburg şi Köln. Mulţi dintre aceştia şi-au construit familii şi au adoptat modul de viaţă occidental. Ce se întâmplă, însă, cu noii „pelerini” care vin şi... nu mai pleacă? Recent, echipa postului tv National Geographic a realizat un reportaj pe această temă, deschis cu o declaraţie a turcului-berlinez Ali Tecimen, în vârstă de 34 de ani, ai cărui bunici au emigrat în Germania încă de la mijlocul anilor ’70. „Aici trăiesc, aici m-am născut, aici am crescut, dar locul pe care-l păstrez în inimă e Turcia”, spune Ali. Obadah, un sirian în vârstă de numai 11 ani, pune degetul pe rană: „Unora le place de noi, altora, nu. Naziştii spun că nu vor arabi!”. „Auslander raus!” („Străinii, afară!”) este expresia favorită a grupărilor de extremă dreaptă. Un alt sirian, Mohammad Jumma, fost îngrijitor în Damasc, încerca să-i convingă pe reporteri de lipsa intenţiilor criminale, de care sunt bănuiţi mulţi refugiaţi: „Nu suntem terorişti. Până în Germania, mi-am cărat fetiţa în spate, pentru a avea doar o viaţă normală. Să se încheie odată acest coşmar!”... Akram Koujer, un etnic kurd din Germania, în vârstă de 53 de ani, a continuat pe aceeaşi temă: „Aici, oamenii trăiesc într-o libertate adevărată. Mă bucur pentru ei. Când locuiam în Siria, fiul meu era soldat, astfel că era nevoit să ucidă, pentru a nu fi omorât!”.

71 de morţi, încuiaţi într-un camion

Să ne amintim că, la mijlocul anului 2015, tensiunea faţă de valul de refugiaţi veniţi din Orientul Mijlociu devenise extremă. În Austria, spre exemplu, 71 de oameni au fost găsiţi morţi într-un camion încuiat şi abandonat de traficanţi. Apoi, în Germania, un comando neonazist a atacat forţele de ordine lângă un adăpost din Heidenau, la Dresda. Când Angela Merkel i-a sfidat şi a venit să viziteze adăpostul, pentru a-şi exprima compasiunea faţă de bieţii oameni, o mulţime de protestatari furioşi au întâmpinat-o strigând: „Noi suntem poporul!”. Şi spectacolul a continuat, Merkel fiind catalogată drept... „curvă”, „târfă proastă” şi „alintată” cu epitetul nazist „Volkersverrater” (care înseamnă „trădător al poporului”). La 31 august 2015, când cancelarul german susţinea Conferinţa de Vară anuală de la Berlin, ironia sorţii a făcut ca refugiaţii sirieni de la Budapesta să fie urcaţi cu forţa în trenurile care luau cu asalt graniţa către Austria şi apoi către Germania. Merkel nu a cedat, deşi adversarii politici n-au iertat-o. E drept, apreciase că, în 2015, aveau să sosească 800.000 de refugiaţi, dar în realitate au apărut „ca din iarbă” 1.200.000...

După 100 de ani, au reînceput discursurile în noapte ale extremiştilor!

614 32 3În Germania nu există o problemă legată doar de actualul flux de migranţi. De ceva vreme, nemţii au adoptat o politică destul de refractară faţă de majoritatea străinilor, simţindu-şi ameninţată nu doar siguranţa naţională, ci şi bunul trai, adică locurile de muncă, tot mai greu de obţinut. O femeie, Ipek Ipekcioglu, are mai multe probleme cu care se confruntă şi atrage atenţia şi asupra altora. „Lumea mă priveşte ciudat. Da, mă simt turcoaică, dar şi nemţoaică, fiinţă umană şi lesbiană. Totuşi, Germaniei îi e greu să accepte copiii şi nepoţii muncitorilor turci, chiar dacă aceştia sunt stabiliţi aici de generaţii întregi. Încă trebuie să mai lucrăm la asta...”, consideră Ipek. Numai că, nemţii au un cuvânt „Uberfremdung”, care înseamnă „suprastrăinăzare”. Este vorba despre teama că propriul cămin va deveni de nerecunoscut, iar propriile valori, înlocuite de cele importate de veneticii care vorbesc alte limbi şi care se poartă „ciudat”. După aproape 100 de ani, au reapărut adunările nocturne şi discursurile incendiare ale oratorilor de extremă dreaptă, mai ales la Dresda şi la Erfurt. Numai anul trecut, Hamburgul a fost nevoit să primească 35.000 de refugiaţi, cam o jumătate din numărul primit de SUA. Iar anul acesta, s-au mai adăugat în jur de 8.000... Şi totuşi, dacă privim istoria Germaniei, dincolo de atacurile cu sticle incendiare, există şanse ca scandalul să fie aplanat. În anii ’40, nemţii trimiteau la Auschwitz şi la Dachau trenuri pline cu evrei. De curând, însă, la gara din München, oamenii au întâmpinat călduros trenurile cu refugiaţi musulmani, aducându-le acestora hrană, apă şi jucării.

Raiul migranţilor, într-o fostă fortăreaţă SS

La Rotenburg an der Fulda, un orăşel şvab din Hessa, cu peste 13.000 de locuitori, fost cartier general al unei Divizii SS în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, refugiaţii au devenit o imagine obişnuită pe străzi. Îi vezi urcând încet panta spre baza militară, devenită de ceva vreme unitate NATO, împingând cărucioare pentru copii şi cărând sacoşe de plastic. Pe lângă adăpost, haine donate, masă şi alte ajutoare umanitare, primesc o alocaţie lunară de până la 112 euro pentru adulţi şi de 63 de euro pentru fiecare copil. Problema apare atunci când o parte dintre imigranţi solicită azil politic. E greu să le oferi tuturor o asemenea cinste, mai ales în Germania şi cu atât mai dificil, în timpul Războiului Antiterorist. Se spune că mulţi dintre arabii cu bani ar fi promis mită unor funcţionari publici, până la 10.000-15.000 de euro pentru o singură „ţidulă”, dar lucrurile sunt greu de verificat. Oricum, între germani şi refugiaţi există o prăpastie culturală căreia, deocamdată, îi lipseşte un limbaj comun. Christian Grunwald, primarul din Rotenburg an der Fulda, spune: „Abia începem să pricepem emoţiile şi gândurile celorlalţi. Dacă am reuşi să schimbăm asta în bine, sunt convins că vom avea parte de o reuşită istorică”. Problema nu ţine, însă, doar de factorul emoţional, ci mai ales de viitorul... practic. Agenţia Germană pentru Ocuparea Forţelor de Muncă estimează că jumătate dintre refugiaţi vor fi tot şomeri şi peste cinci ani şi că vor pretinde bani ţării adoptive.

Ahmad, teroristul ţinut în gazdă

Una dintre imaginile care au cutremurat emoţional Europa anului 2016 a fost difuzată de postul DDF. Ahmad, un măturător iranian din Berlin, vedea Germania ca pe ultima sa şansă. Din 2011 a fost anchetat ca posibil terorist, iar copiii săi nu au mai mers la şcoală din acelaşi an. Totuşi, statul german nu l-a expulzat. Cine ştie unde este adevărul pentru că, în epoca noastră, totul e posibil. Ahmad are propria versiune: „Nemţii au dreptate să le fie frică pentru ţara lor. Ei sunt obişnuiţi cu siguranţa şi cu ordinea. Lumea se teme să nu se schimbe situaţia. Nu-i interesează dacă muncim sau nu. Economia Germaniei este puternică şi rata şomajului este scăzută. (n.r. - în 2015, surplusul bugetar a fost de 19,4 miliarde de euro...) Nu este o panică reală faţă de terorism, este o frică mai ales culturală”.

„Primeşti şi oferi!”

Nici în Marea Britanie, situaţia nu e diferită. Nichattar Pal, o indiancă în vârstă de 92 de ani, a declarat pentru sursa citată: „Am venit în Anglia pentru că soţul meu, Sardarji, a plecat din India gândindu-se că aici copiii noştri vor avea parte de educaţie occidentală. Din 1970, când am sosit, familia noastră s-a mărit. Am devenit bunică şi sunt foarte fericită…”. De asemenea, Sharanjit Padda, o profesoară indiancă în vârstă de 26 de ani, stabilită în capitala Angliei, a continuat: „Aici m-am născut şi sunt o londoneză adevărată. Mereu m-am simţit acceptată, ba chiar cred că moştenirea mea culturală a fost un avantaj, pentru că mi-a atras mult respect. Îmi doresc ca noii imigranţi să fie integraţi, dar este obligatoriu ca şi ei să accepte cultura britanică. Este vorba despre un schimb de valori: primeşti şi oferi.”

Patricia Fatima Houiche: „Sunt franţuzoaică, dar vreau să fiu înmormântată în Algeria!”

Scriitoarea Patricia Fatima Houiche, de origine algeriană, a trăit majoritatea vieţii în Franţa şi acum vorbeşte despre discriminare, un subiect foarte sensibil în ţara sa: „Mama a fost franţuzoaică get-beget, iar tatăl meu a fost liderul unei mişcări algeriene pentru independenţă, astfel că m-am născut într-o familie, cumva, ciudată. Discriminarea a început la şcoală, pe când aveam 6 ani. Era în timpul războiului din Algeria şi toată lumea era furioasă. Copiii mă jigneau, dar am mers mai departe. Sunt franţuzoaică, dar îmi doresc să fiu înmormântată în Algeria mea natală.”

1813 atentate teroriste au avut loc în 2016 în toată lumea, soldate cu 15.976 de morţi

„Unora le place de noi, altora, nu. Naziştii spun că nu vor arabi!“ (Obadah, refugiat sirian în vârstă de 11 ani)

Angela Merkel: „Putem rezolva această problemă“

Cancelarul Angela Merkel rămâne, practic, cea mai ferventă persoană care consideră că această criză poate fi rezolvată în mod paşnic. „Constituţia germană garantează dreptul la azil politic, iar primul articol precizează că demnitatea umană trebuie să fie inviolabilă. Germania este o ţară puternică. Am avut atâtea împliniri, astfel că putem rezolva şi această problemă”, a declarat doamna Merkel în faţa jurnaliştilor. Din păcate, sociologii au comentat, la unison, că această criză este mult mai amplă. De decenii, migraţia mondială creşte mai repede decât populaţia. Potrivit rapoartelor ONU, în 2015, în toată lumea, erau 244 de milioane de imigranţi. Numărul persoanelor obligate să-şi părăsească ţara de origine era de 21 de milioane, mai mare ca niciodată de la Al Doilea Război Mondial încoace. Ţările europene care, până de curând, îşi trimiteau masele de cetăţeni ca să îngroaşe rândurile americanilor şi ale canadienilor deţin acum populaţii născute în străină- tate comparabile cu acelea din SUA.

„Mă simt turcoaică, nemţoaică, fiinţă umană şi lesbiană!“ (Ipek)

1.200.000 de refugiaţi a primit Germania numai în 2015

Michael Roth: „UE este într-o stare fragilă!“

În luna august 2016, Michael Roth, ministrul de stat pentru Europa al Germaniei, a declarat pentru CNN: „Uniunea Europeană este într-o stare foarte fragilă. Sper că lumea este conştientă. Valul de refugiaţi, împreună cu inabilitatea Germaniei de a convinge restul continentului să-i urmeze exemplul şi să-şi deschidă braţele, a contribuit mult la această fragilitate. De acest lucru şi-a dat seama întreaga lume la 23 iunie, când britanicii au votat, într-un referendum naţional, pentru ieşirea din UE”. Cu toate acestea, refugiaţii nu fuseseră, în mod direct, parte a problemei, deoarece Marea Britanie primise foarte puţini. Totuşi, sondajele arătau că teama stârnită de migraţie atât din UE, cât şi din afara ei a fost principalul motiv pentru votul „Brexit”.

40 la sută dintre germani consideră obligatoriu să vorbeşti limba ţării lor, fără accent străin