de Andrei Dicu
Blănurile scumpe şi pielea rămân în vogă în lumea designerilor, a celebrităţilor şi a bogaţilor de pe întregul mapamond. În acelaşi timp, publicul şi societatea civilă cer un tratament uman în privinţa vieţii şi a morţii animalelor captive. În schimb, masacrul continuă...
Cum să omori un castor pentru doar 25 de dolari...
În America, vânătorii de blănuri sunt la mare căutare. Unul dintre aceştia, Bill Mackovski, care pune capcane de 60 de ani, a acceptat să vorbească despre meseria sa cu reporterii Animal Planet. Bill şi-a invitat interlocutorii pe o mlaştină îngheţată până la 23 cm adâncime. Acolo, le-a arătat crengi de arin ieşind din gheaţă. Castorii încep să adune lemn de plop după primul îngheţ, apoi strâng arin necomestibil peste el, ca să-l ţină sub gheaţă, unde mănâncă din el toată iarna. La un moment dat, Mackovski a spart gheaţa cu un levier şi le-a spus reporterilor: „Aţi auzit bulele alea de aer?”. Apoi, a lărgit copca şi a început să tragă până a scos la suprafaţă un dispozitiv neobişnuit, de oţel. Era o capcană strânsă pe gâtul unui castor enorm. Bulele de aer, un moment prins în gheaţă, erau ultima lui răsuflare... Bill a calculat rapid. N-avea cum să primească mai mult de 25 de dolari pentru blană, dar pe întreaga durată a drumului spre casă i se putea citi pe figură satisfacţia a 1.000 de generaţii de vânători, după o captură. Bucurându-se în continuare de priceperea sa în a „citi” iscusit peisajul, şi-a amintit ce i-a spus într-o iarnă un vizitator: „Dacă lumea ar trece peste ideea de a omorî castori, ar plăti să vină să vadă toate acestea”.
Victimele nu beneficiază de... standard de îngrijire adecvat
Ideea uciderii castorilor nu mai este atât de blamată ca pe vremuri. Unele topmodele care, odinioară, pozau pentru reclame cu sloganuri precum „mai bine umblăm dezbrăcate decât să purtăm blănuri” defilează azi în haine de blană naturală. „Designerii de modă care se temeau să se atingă de aşa ceva, din pricina unor eventuale campanii de presă dure îndreptate împotriva lor, au trecut de vreo 15-20 de ani peste acest tabu”, a declarat Dan Mullen, un fermier de nurci din Noua Scoţie. În prezent, mulţi dintre cei implicaţi în comerţul cu blănuri recunosc deschis că activiştii care protestau atât de zgomotos aveau motive reale. Fermierii nu asigurau animalelor un standard de îngrijire adecvat. Dar tot ei adaugă că mediul comercial s-a schimbat, deşi activiştii nu sunt de acord. „În orice caz, acum mulţi par să considere că a purta sau nu blană ţine de opţiunea personală. În unele oraşe, ai mai multe şanse ca lumea să se uite urât la tine dacă scrii mesaje pe telefon din mers”, sunt de părere realizatorii Animal Planet.
„Karlito” Lagerfeld, un accesoriu cinic
Piaţa blănurilor e dominată de ferme, iar producţia e mai mult decât dublă faţă de anii ’90, ajungând în 2015 la peste 100 de milioane de piei, majoritatea de nurcă şi de vulpe. De obicei, vânătorii cu capcane prind milioane de castori sălbatici, coioţi, ratoni, bizami etc. Asta, pe lângă milioane de vite, crocodili, aligatori şi caimani, exploataţi pentru carne, dar şi pentru piele. Mai nou, haina de blană, odinioară standardul modei printre matroanele de pe Park Avenue şi printre petrecăreţii de la Paris ori de la Milano, a intrat în lumea hip-hop-ului şi chiar a generaţiei Emo. Există şi un accesoriu de blană în forma unui Karl Lagerfeld miniatural, creat de designer şi poreclit „Karlito”. La Milano, cele mai apreciate sunt defilările colecţiilor de paltoane şi de căciuli semnate de Simonetta Ravizza, renumită pentru hainele sale de blană. Creaţiile sale includ, printre altele, haine din nurcă, vulpe şi hermină, dar şi din blănuri obişnuite, precum cea de capră cu imprimeu de leopard sau de alte specii rare. În Thailanda, angajaţii fermelor jumulesc şi jupoaie păsările manual. Designerii preţuiesc pielea de struţ ca material suplu, durabil şi distinctiv, cu o textură şi un model create de foliculii proeminenţi ai penelor. Struţii, originari din Africa, se cresc acum în lumea întreagă pentru piele, pene şi carne. În Columbia, pielea de caiman este considerată mai puţin luxoasă decât cea de aligator american (cotată la 500 de dolari metrul), pentru că este mai ieftină. Acolo, masacrul este în toi... Însă, unii fermieri, în general din Europa (în Polonia există chiar şi un sindicat), aderă la standarde noi, stringente, pentru îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale nurcilor şi ale altor animale dorite pentru frumuseţea pieilor lor.
6,8 milioane de animale jupuite în trei zile
Anul trecut, pentru cea mai mare licitaţie de blănuri din lume, de la Kopenhagen Fur din Danemarca, o linie de asamblare, cu roboţi, instrumente cu raze X, tehnologie imagistică şi o singură persoană care accesa „sculele”, sortase 6,8 milioane de piei, marcate cu coduri de bare pentru identificarea fermierului, în 52 de tipuri, apoi în mii de loturi de licitare. Totul, în numai trei zile... În sală, cumpărătorii îşi consultau cataloagele, se tachinau şi testau manevre pentru obţinerea loturilor favorite. În prezent, clienţii chinezi cumpără aproape jumătate din producţia mondială de blană. Marile case de licitaţii pentru blănuri au început să atragă designeri şi studenţi la design în perioada de apogeu a mişcării antiblană. „Ambiţia generală era ca toţi designerii să fi flirtat cu acest material la începutul carierei. Scopul a fost, dintotdeauna, ca blana să devină un material luxos ca oricare altul, disponibil oriunde se vinde îmbrăcăminte, nu numai în magazinele cu departamente de blănuri”, a declarat Maria Iversen, de la Kopenhagen Fur. Celor implicaţi în comerţul cu blănuri le place să se arate cinici. „Tocmai am citit că americanii au consumat 1,3 miliarde de aripioare de pui în duminica finalei Super Bowl. Înseamnă că 650 de milioane de pui au murit pentru o distracţie de o zi”, spune Frank Zilberkweit, cel mai cunoscut vânzător de blănuri londonez.
Frank Zilberkweit: „Activiştii ne-au ajutat să ne dăm seama de ce facem“
Cum de a redevenit blana la modă după ostracizarea socială atât de intensă şi după imaginea ei notorie, oferită de personajul Cruella De Vill, din „101 dalmaţieni”, care ar fi făcut orice pentru pielea de câine? Restricţiile aplicate în anii ’70 au pus capăt exploatării pentru modă a speciilor protejate. Dar revenirea actuală este o poveste în care piaţa blănurilor a reacţionat la critici şi chiar a reuşit să le ocolească, în contextul cererii sporite venite din partea noilor îmbogăţiţi din China şi din Rusia. Schimbările s-au produs ca reacţie la presiunile susţinătorilor drepturilor animalelor. De multe ori însă au avut de câştigat şi fermierii. Spre exemplu, cuştile lui Dan Mullen conţin câte un refugiu înălţat pe care mama care alăptează poate scăpa de cei mici, asta după ce s-a aflat că mamele mai puţin nervoase cresc pui mai sănătoşi. Jucăriile din cuşcă, unele foarte simple, precum o ţeavă din plastic, reduc stresul şi par să asigure o calitate mai bună a blănurilor. Rezultatul bizar este că oamenii care lucrează în domeniu au ajuns să se laude cu reformele impuse cu forţa de vechii lor adversari. Pe Frank Zilberkweit l-au revoltat metodele dure folosite de activişti, dar a menţionat: „Ne-au ajutat să ne dăm seama de ceea ce facem. Pentru asta, le mulţumesc. De ce nu?”.