de Carmen Ciripoiu

Din Albania până în Republica Moldova și din România până în Bulgaria, nu există doamnă sau domnișoară care să nu respecte tradiția mărțișorului, a cărui origine rămâne încă un mister neelucidat.

„Cine nu le poartă are să se ofilească…”

Când s-a născut gingașul mărțișor? Cine a fost cel care i-a dat viață? Niciun cercetător n-a reușit să răspundă până acum acestor întrebări. Însă, un lucru e cert: primele podoabe au fost monedele de aur sau de argint, alături de un șnur împletit în alb și roșu, așa cum frumos a descris George Coșbuc, într-un studiu dedicat mărțișorului: „Scopul purtării lui este să-ți apropii soarele, purtându-i cu tine chipul. Printr-asta te faci prieten cu soarele, ți-l faci binevoitor să-ți dea ce-i stă în putere, mai întâi frumusețe ca a lui, apoi veselie și sănătate, cinste, iubire și curăție de suflet. Țăranii pun copiilor mărțișoare ca să fie curați ca argintul și să nu-i scuture frigurile, iar fetele zic că-l poartă ca să nu le ardă soarele și cine nu le poartă are să se ofilească”. Și tot despre istoricul mărţișorului, Tudor Arghezi a afirmat în volumul „Cu bastonul prin București”: „La început, atunci când va fi fost acest început, mărțișorul nu era mărțișor și poate că nici nu se chema, dar fetele și nevestele, care țineau la nevinovăția obrazului încă înainte de acest început, au băgat de seamă că vântul de primăvară le pătează pielea și nu era niciun leac. Cărturăresele de pe vremuri, după care au venit cărturarii, făcând «farmece» și făcând și de dragoste, au învățat fetele cu pistrui să-și încingă grumazul cu un fir de mătase răsucit. Firul a fost atât de bun încât toate cucoanele din mahala și din centru ieșeau în martie cu firul la gât. Vântul ușurel de martie, care împestrița pleoapele, nasul și bărbia, se numea mărțișor și, ca să fie luat răul în pripă, șnurul de mătase era pus la zinții de mart. Dacă mai spunem că firul era și roșu, înțelegem că el ferea și de vânt, dar și de deochi”.

Datează de acum 8.000 de ani?!

Pe baza unor desene găsite pe obiecte descoperite într-un sit de la Schela Cladovei din județul Mehedinți, unii cercetători au afirmat că obiceiul de a purta mărțișorul datează de acum 8.000 de ani. Alți oameni de știință afirmă că mențiuni despre mărțișor anterioare secolului al XIX-lea nu au fost găsite. Asta nu înseamnă că obiceiul nu exista, ci este posibil ca oamenii să nu fi fost interesaţi să menţioneze ceva ce era considerat în acele vremuri doar un lucru de neluat în seamă. Cât privește mărțișorul din secolul al XIX-lea, cercetătorii spun că inițial acesta nu avea puterea concentrată în podoabă, în obiectul de artizanat, ci în firul de mărţişor. Astfel, la început a fost purtat doar firul de culoare albă, împletit cu cel roşu. Este cazul dacilor ale căror mărțișoare au fost confecționate din pietricele albe și roșu. Albul a simbolizat claritatea apelor și înțelepciunea bărbatului, în timp ce roșul a fost atribuit sângelui, soarelui și vieții, adică femeii. Îmbinarea celor două culori în șnur a însemnat armonia celor doi.

De colecție…

Cel mai vechi mărţişor din România se pare că datează din anul 1879 şi are forma unei inimi din argint. Acesta este urmat de un alt obiect de forma unei rândunici în zbor, din argint, care s-a păstrat din anul 1898, evaluat cu câțiva ani în urmă la prețul de 300 de lei. O altă frumusețe este reprezentată de un bănuț de alamă, scos pe piaţă în anul 1920 de Flota Română, dar şi un bănuţ găurit pe post de mărţişor, care datează din anul 1905, un adevărat mărţişor tradiţional. Din rândul celor mai vechi mărțișoare face parte și un bănuţ găurit din secolul al XIX-lea, de 20 de creiţari, un mărţişor din 1901, realizat de bijutierul Casei Regale și un medalion-mărţişor al Flotei navale romane, din 1913. Prin- tre cele mai valoroase piese cu care se mândresc românii se numără și mărțișorul „Principele Mircea”, realizat de Asociaţia „Principele Mircea” în memoria copilului Regelui Ferdinand şi al Reginei Maria care a murit la vârsta de 3 ani de febră tifoidă, mărţişorul fiind conceput pentru adunarea de ajutoare pentru copiii bolnavi. Un alt „mărţişor umanitar” este cel al „Apărării contra atacurilor aeriene” din timpul lui Carol al II-lea, realizat pentru a se aduna fonduri de susținere a pompierilor militari.

„Gigantul“ de la Vidin

Cu câțiva ani în urmă, doi designeri români au realizat în America cel mai lung mărțișor la acea vreme: 584,6 metri. Acesta a fost lucrat din jad, agat, coral roșu, perle și cristale, ce au fost montate pe pene de struț, păun și dantelă (foto stânga). Doar că acesta a fost detronat de vecinii din Bulgaria care au intrat anul trecut în Cartea Recordurilor(foto dreapta). Înainte să ajungă în România, mărțișorul gigant, care are nu mai puțin de 16.704 metri lungime, a mai fost expus la Skopje, în Macedonia și în orașul bulgar Vidin, unde a şi fost confecționat. Realizarea impresionantului mărțișor a durat mai bine de un an, iar la el au lucrat peste 500 de persoane!