de Silviu Ghering
Dincolo de propaganda turistică, mai mult sau mai puțin eficientă, România este o minune! O taină... Iar împreună vom descoperi bucuria de a respira aerul tare și curat al bogățiilor și frumuseților uitate ale acestui pământ magic, ţara noastră.
Rudăria, cel mai mare complex de mori de apă din sudul Europei
De pe şoseaua dintre Anina şi DN 6 (E 70), ce taie Valea Almăjului pe direcţia NV-SE, un drum comunal iese la mijloc şi însoţeşte în amonte Râul Rudăria, spre sălbăticia Munţilor Almăjului. Comuna, care în trecut purta numele râului pe malurile căruia îşi făcuse vatra, se numește acum „Eftimie Murgu”, aşa o găsiți pe indicatoarele care vă conduc la cel mai mare complex de mori de apă din sudul Europei: Parcul Mulinologic Rudăria. Măcinatul grăunţelor este o datină pe care și în zilele noastre rudărenii o păstrează ca pe o adevărată comoară. Şoseaua intră în sat pe partea stângă a râului şi se înghesuie printre casele şi livezile de pe maluri. Verdeaţă multă, case îngrijite şi, din când în când, firul apei. Dincolo de ultima grădină, veți vedea că drumul trece pe dreapta râului şi şerpuieşte câţiva kilometri prin Cheile Rudăriei, strâmtorate şi frumos trecute pe sub stânci şi prin pădurea răcoroasă.
Macină grâul, bucuriile și tristețile localnicilor
Pe malul Râului Rudăria (din slavă: rudă - minereu, reka - râu), 22 de mori de apă sunt prinse ici-colo, stânga-dreapta, ca nişte mărgele pe o salbă, cum le place localnicilor să le descrie. Localitatea este atestată documentar din 1241, şi primele opt mori sunt consemnate oficial în 1722. În 1874 erau 51 de mori funcţionale, însă inundaţiile au redus numărul lor la jumătate. Rudărenii nu-şi mai amintesc de când au grijă de morile lor de apă, ştiu doar că fac parte din viaţa lor. Le folosesc la măcinat, dar şi ca loc de întâlnire, de stat la taclale, de împărtăşit bucurii și tristeți. O asemenea moară, care macină 130-140 kg de boabe în 24 de ore, este gospodărită de câte 15-25 de familii (rândaşi) din sat. În bună înţelegere, acestea îşi împart rândul, adică cele 24 de ore de folosinţă a morii. Localnicii se mândresc cu făina ieşită din morile lor: are un gust deosebit, pentru că roţile mişcate de apă macină încet, spre deosebire de cele acţionate electric, a căror viteză este mai mare.
Numele morilor sunt luate după numele străbunicilor şi din imaginaţia pitorească a localnicilor: Firiz, Trăiloanea, Roşoanea, Îndărătnica dintre Râuri, Prundulea, Popeasca, Maxinoanea, Hămbăroanea...