de Silviu Ghering şi Alexandru Filcu
Legenda spune că totul a început în secolul al XVII-lea, mai exact în 1605, când Moscova se afla sub teroarea ciumei, cea mai devastatoare molimă care a afectat vreodată omenirea. După ce „moartea neagră” secerase deja Orientul Apropiat și apoi întreaga Europă, venise rândul să-și dea obolul de vieți nevinovate și marelui Cnezat de la Răsărit. Atunci, Ţarul Fiodor al II-lea al Rusiei a instituit măsuri severe de prevenţie: mărfurile care intrau în ţară erau „dezinfectate” cu oţet, la fiecare răscruce se înălţau ruguri „purificatoare”, clădirile erau curăţate cu pucioasă, iar casele despre care se suspecta că adăpostesc bolnavi erau pur și simplu sigilate, condamnându-i pe cei dinăuntru la o moarte lentă și chinuitoare, dacă nu de boală, atunci de foame și de sete! Pentru că medicii - deși e mult spus medici, mai degrabă trebuie numiți vraci - bănuiau că ciuma era transmisă de păsări, oamenii purtau pe cap măşti în formă de cap de vultur cu credința că sunt astfel protejați de cumplita boală, măști în care introduceau plante parfumate pentru a domoli mirosul pestilențial de cadavre în putrefacție, ce se instalase în marele oraş rusesc.
Drama boierului Nikita Vladimirovici Dviniatin
Toate măsurile instituite de autorităţi i-au părut inutile boierului Nikita Vladimirovici Dviniatin, care şi-a zăvorât uşile şi ferestrele casei şi a interzis oricui să intre sau să iasă. Cine era boierul Nikita Vladimirovici Dviniatin? Ei bine, un „balșoi bogatâi” de vază care locuia în centrul Moscovei, conacul său aflându-se exact pe locul în care astăzi se află clădirea Teatrului Mare din capitala Rusiei. Balșoi Teatr. Într-o zi a bătut la ușa principală un bărbat într-o mantie neagră, cu gluga trasă peste față. S-a recomandat ca fiind un renumit medic și l-a convins pe Nikita Vladimirovici Dviniatin că are un leac împotriva ciumei, o poțiune miraculoasă, creată de doftorii și vracii țarului însuși. Boierul s-a lăsat convins de misteriosul bărbat și i-a permis acestuia să intre în casă. Ca hipnotizați, toți membrii familiei au luat poțiunea vindecătoare și au băut-o pe nerăsuflate. Tot pe nerăsuflate, la propriu, au și căzut ca secerați la pământ, sfârșind într-o agonie cumplită, căci „medicamentul” miraculos era, de fapt, otravă... Singurul supraviețuitor a fost fiul cel mic, Alexei, care, speriat de înfățișarea bărbatului în negru, a vărsat „leacul” și s-a ascuns sub pat.
Urgia hoțului otrăvit cu propriul „leac”
Convins că nu mai este nimeni viu în casă, bărbatul, care nu era decât un tâlhar la drumul mare, și-a dat jos gluga de pe cap și s-a apucat să adune în grabă toate bunurile de preț. Pe neobservate, Alexei a ieșit din ascunzătoarea sa și, tiptil-tiptil, s-a strecurat afară. A dat fuga la vecini și, plângând, le-a povestit terifianta întâmplare. Îngroziți de soarta cumplită a familiei Dviniatin, oamenii au dat năvală în casa boierului și l-au prins pe escroc. L-au forțat apoi să-și bea „medicamentul”. Înainte să moară, hoțul a aruncat un blestem asupra casei: „Fie ca acest loc să sufere mereu, aşa cum sufăr eu acum! Focul să îl cuprindă neîncetat, aşa cum otrava îmi arde acum măruntaiele!”. De teama pedepsei autorităților, oamenii i-au aruncat cadavrul în subsolul întunecat al conacului, acolo unde nu intra nimeni de frica șobolanilor. Legenda spune că osemintele banditului au rămas acolo până în zilele noastre, acoperite de fundațiile turnate ulterior, iar spiritul său continuă să se răzbune, provocând periodic incendii devastatoare... Pe acel loc „blestemat” se ridică mândru Marele Teatru sau Teatrul Balșoi (balșoi = mare, în rusește), de la a cărui înființare se împlinesc 241 de ani la 28 martie.
Fondat de împărăteasă Ecaterina cea Mare
Pentru că Teatrul Balșoi a fost fondat la 28 martie 1776, când împărăteasa Ecaterina a II-a, rămasă în istorie ca Ecaterina cea Mare, i-a acordat prințului Peter Urusov privilegiul de a fi singurul din Moscova care să prezinte spectacole de teatru, operă și balet. Actorii de pe atunci erau iobagi ai acestui prinț. La început, spectacolele se țineau într-o casă particulară, dar, începând din 1780, au avut loc în clădirea actuală a teatrului. În 1805, blestemul a lovit prima dată: un mare incendiu a mistuit întreaga clădire. Din cauza terenului mlăștinos din centrul Moscovei, teatrul a fost reconstruit pe 580 de stâlpi de lemn. Faţada teatrului, care a fost şi rămâne blazonul Rusiei, a unit, sub semnul neoclasicului, colonada monumentală, formată din cele opt coloane elansate de la intrare, cu alte elemente ale templului grecesc, străjuite de frize şi de cvadriga condusă de Apollo, turnată în bronz, asociată de regulă arcelor de triumf. Arhitectul francez Joseph Bové împreună cu arhitectul rus Andrei Mihailov au proiectat, sub auspicii imperiale, mai mult decât un teatru, au proiectat un templu şi un arc triumfal pentru arta baletului şi a spectacolului de operă de la Moscova. Teatrul construit în 1821-1824, înainte cu jumătate de veac de Opera Garnier de la Paris, avea deja în spate trecutul companiei amintite a prinţului Peter Urusov, care jucase în spaţii private înainte să se mute în Teatrul Petrovski, botezat astfel după numele străzii. Petrovski Teatr a devenit Teatrul Mare, Balşoi Teatr.
Simbolurile imperiale, gonite de cele bolșevice
Iniţial, Marele Teatru Imperial al Moscovei a funcţionat în paralel cu Marele Teatru Imperial Kamenny din Sankt Petersburg, iar la 25 octombrie 1825, a avut loc inaugurarea sa oficială sub actualul nume, ocazie cu care a fost prezentat spectacolul de balet „Cendrillon” al compozitorului spaniol Fernando Sor. Dacă la început repertoriul era alcătuit în mare parte din opere ale compozitorilor ruşi, după 1840, pe afişele teatrului au început să figureze şi numele artiştilor străini. În 1853, blestemul a lovit din nou: un puternic incendiu a distrus iarăși teatrul, reconstruit într-o formă mai elegantă, care s-a păstrat până azi, de arhitectul italian Alberto Camillo Cavos. Cu prilejul încoronării ţarului Alexandru al II-lea, în 1856, s-au adăugat decoraţiuni şi stucaturi aurite şi un baldachin imens a fost pus în faţa intrării, arborând mătăsuri, brocart în falduri şi risipă de ciucuri de aur, catifeaua de culoarea purpurei imperiale. Pe fronton şi în multe casete, alveole şi decoraţii, vulturul bicefal şi însemnele Imperiului Rus de la Răsărit au supravieţuit până la venirea bolşevicilor, când simbolurile imperiale au fost scoase şi înlocuite de secera şi ciocanul înlănţuite.
Cu secera şi ciocanul spre celebritate
În perioada poststalinistă, şcoala sa de balet a devenit reper pentru arta şi cultura mondială. Balşoi Opera şi Balşoi Ballet, acesta din urmă cu peste 200 de artişti în componenţă, sunt printre cele mai vechi şi renumite companii de gen din lume. Nume mari precum Galina Ulanova, Maia Plisetskaia, Rudolf Nureyev s-au format la şcoala de balet a teatrului şi au continuat să scrie istorie la Balşoi. În perioada 2005-2011, marele teatru a fost supus unui amplu proces de renovare, revenind la 28 octombrie 2011 cu un grandios spectacol de balet şi muzică din opere.