de Silviu Ghering

Era 16 aprilie 1879 când, în satul Didești, din Teleorman, se năștea primul fiu al lui Nicolae Pişculescu, țăran înstărit, însurat cu Marioara, fiică de preot. L-au botezat Grigore. După şcoala generală, pleacă la Bucureşti şi se înscrie la Liceul „Sf. Sava”, unde-l cunoaște pe Tudor Arghezi, de care l-a legat o strânsă prietenie de-a lungul a şase decenii. Chiar a rămas intenţionat repetent, ca să poată fi coleg cu bunul său tovarăș, mai mic cu un an. După primul an de studenţie la Litere, face un pelerinaj la mănăstirile din Moldova şi este fascinat de viaţa monahală. Abandonează Literele şi se înscrie la Teologie. La Mănăstirea Neamţ vede scris pe un perete numele „Galaction” şi-l alege ca pseudonim pentru când va fi călugăr. Dar într-o vizită la Mănăstirea Agapia o cunoaște pe Zoe Marcoci, dragostea fulgerătoare dintre ei întorcându-l din drumul spre viața monahală. Se căsătoresc în 1903. Obţine licenţa în Teologie la doar 30 de ani. Este hirotonit preot (1922), devine profesor la Facultatea de Teologie din Chișinău (1926), apoi decanul acesteia (1928), profesor la Facultatea de Teologie din București (1941), membru în Adunarea eparhială a Arhiepiscopiei Bucureștilor (1954). A publicat studii despre Noul Testament, dar și volume de nuvele, romane, note de călătorie, articole în principalele ziare și reviste ale timpului, precum și un Jurnal care a fost publicat postum. Între 1928 şi 1934 a realizat o nouă traducere a Bibliei în limba română. Opera sa - construită pe spiritul evanghelic - a fost deosebit de apreciată: Premiul Academiei Române (1915), Premiul Societăţii Scriitorilor Români (1933), Medalia Meritul Cultural clasa a II-a (1934), Premiul Naţional Literar (1935), Premiul Naţional pentru proză (1942), Medalia Meritul Cultural în grad de comandor (1947), Ordinul Muncii clasa I (1954). A fost vicepreşedinte al Societăţii Scriitorilor Români (1947), membru al Academiei Române (1947), deputat în Parlament (1946-1948) şi în Marea Adunare Naţională (1948-1952). Aprig militant antifascist, sprijinitor şi prieten al populaţiei evreieşti din România, a călătorit în Țara Sfântă, în Ungaria, Italia, Grecia, Egipt. O congestie cerebrală (1959) îl țintuiește la pat în ultima parte a vieții și moare la 8 martie 1961, la București.