de Cătălina Tăgârță

Frica de eșec este una dintre cele mai obișnuite temeri ale oamenilor, fiind parte integrantă chiar din structura ADN-ului uman. Aceasta își are originile în teama colectivă de a eșua în supraviețuirea ca specie, este de părere Laura Maria Cojocaru (medalion), psihoterapeut şi trainer în programare neouro-lingvistică, preşedinte şi fondator al Asociației „Generația Iubire” şi al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă. Iată ce povestește specialista despre istoria fricii de eșec și cum poate fi gestionată aceasta în rândul adulților, dar mai ales al copiilor.

„Supravieţuirea, un aspect relativ uşor de atins”

- Cum a apărut frica de eșec și cât de veche este aceasta?

- În vremuri străvechi, preistorice, dacă un individ era alungat din grup, risca aproape sigur moartea. De aceea, frica de eșec presupune de fapt frica de a nu fi acceptat din punct de vedere social și/sau personal într-un grup, comunitate, cuplu, familie. Iar în spatele fricii de neacceptare stă instinctul de supraviețuire. Dacă vom înţelege că supravieţuirea, în stadiul actual de evoluţie, este un aspect de cele mai multe ori relativ uşor de atins, atunci ne va fi mai uşor să percepem diferenţa între nevoie şi dorinţă sau între nevoile reale şi cele fictive. Ca să putem supravieţui, avem nevoie de apă, aer, ceva mâncare și un adăpost, iar celelalte lucruri pe care le căutăm sunt doar trepte calitative sau cantitative. Asta înseamnă să facem diferența între nevoie (necesitate) și dorință... Din cauza fricii de eșec, respectiv de moarte, avem tendința să confundăm necesitatea cu dorința și să acumulăm cât mai multe rezerve materiale pentru a liniști emoționalul, dar este o capcană, pentru că nu se liniștește! Nevoia emoțională va crește și mai mult, deoarece obținerea acestor rezerve materiale depinde, credem noi, de ceilalți: dacă suntem apreciați, integrați și considerați „corespunzători”, vom avea bani, resurse, ajutor și tot necesarul pentru supraviețuire. Iar a depinde de ceilalți înseamnă să stăm permanent de veghe în a-i mulțumi pe ceilalţi și a respecta regulile lor, în a fi acceptați, uneori cu orice preț.

„Duce la depresie sau la scăderea sistemului imunitar”

- Care sunt principalele efecte ale fricii de eșec?

- Frica de eşec poate conduce în plan emoţional la depresie, pierderea motivaţiei, evitarea asumării riscurilor, dependenţa de succes şi perfecţionism, furie și resentimente față de oameni, faţă de sine, faţă de Divinitate sau faţă de viață. De cealaltă parte, la nivel fiziologic, frica de eşec va duce la scăderea sistemului imunitar, deoarece ne-am concentrat toate energiile în acea direcţie, iar funcţiile de bază ale acestuia vor fi neglijate. Dusă la extrem, străduința de a corespunde, de a fi acceptați se poate transforma într-o capcană atunci când ne dorim cu orice preț să fim percepuți într-un anume fel, să părem că suntem conform cerințelor și regulilor unui grup care credem noi că ne poate asigura „supraviețuirea”. Uităm să fim noi înșine, iar asta aduce o foarte mare suferință interioară, pentru că astfel ne încălcăm propriile principii de viață, propriile valori, neglijăm esența noastră și talentele personale, cu alte cuvinte, neglijăm propria vocație și propriul drum în viață. Tot încercând să corespundem și să mulțumim pe oricine altcineva decât pe noi, vom „uita” cine suntem NOI și vom neglija să facem exact ceea ce putem NOI face cel mai bine.

- Deci este adevărat că eșecul (implicit teama de eșec) poate duce la depresie?

- Da, de cele mai multe ori, deoarece eșecul ne menține mintea în trecut, un trecut pe care, privindu-l în culori sumbre, avem tendința de a-l regreta. Acest lucru duce la tristețe, devalorizare, scăderea încrederii în sine, lipsă de motivație și de energie, toate fiind premise ale depresiei.

- Și atunci ce e de făcut?

- Din când în când, e bine să ne desprindem de grupuri, şi mai ales de regulile lor, şi să începem să petrecem puţin timp şi cu noi înşine.

„Este valoros să ne comparăm doar cu noi înșine”

- Când vine vorba despre copii, cum trebuie să îi impulsioneze părinții să învețe bine fără ca ei să capete teama de eșec?

- Să renunțe la tendința ca succesul copiilor să fie un obiectiv al lor ca părinți sau al „părerii lumii”, şi în schimb să le arate beneficiile concrete pe care le vor avea ei în viață acum, ca și copii, iar mai târziu ca viitori adulți. Să-i învețe că teama de eșec este de fapt o frică nejustificată că nu sunt suficient de buni, or, tocmai acesta este rostul evoluției şi învățării, să acceptăm că nu suntem perfecți şi că tot timpul putem găsi lucruri de învățat şi de îmbunătățit dacă vrem. Este de preferat să fie încurajată mai mult atitudinea de îmbunătățire şi să lăudăm fiecare pas făcut așa cum este, pentru că este un pas real!

- Mulți se tem de eșec pentru că sunt perfecționiști sau vor să fie mai buni decât concurența... cât de grav pot fi afectați perfecționiștii în cazul în care survine eșecul?

- Copiilor este bine să li se explice că este inutil să ne comparăm cu alții, pentru că fiecare este unic și are viața sa personală. Este valoros să ne comparăm doar cu noi înșine cei de acum un an, o lună, o zi, un minut, și să ne bucurăm pentru fiecare pas făcut în evoluția noastră personală. Cu această atitudine vom rămâne relaxați și sănătoși la orice vârstă și în orice context.

„E bine să fie privit ca o oportunitate de a învăța ceva”

- Cum să gestioneze eșecul copiii, dar și adulții? Cum se pot remonta mai repede pentru a o lua de la capăt sau de a trece peste?

- Orice eșec este bine să fie privit nu ca un minus, ci ca o oportunitate de a învăța ceva, de a face mai bine, mai ușor sau mai repede data viitoare. E bine să fie perceput ca un ajutor de la viață pentru a deveni cea mai bună variantă a noastră.

- Deci este adevărat că mulți dintre cei cărora le e teamă de primul eșec, după ce reușesc să treacă peste impas, devin mai nepăsători și le acceptă cu mai mare ușurință pe celelalte?

- A rămâne concentrați pe eșec presupune de cele mai multe ori o atenție sporită pe amănunte nesemnificative, „despicatul firului în patru”, cum se spune. Atunci când reușim să trecem de impas într-un mod pozitiv, desigur că ceva se schimbă. Nu aș zice că devenim neapărat nepăsători, ci mai degrabă devenim mai obiectivi și ne dezvoltăm o vedere de perspectivă care permite o găsire mai rapidă a părților de învățat din experiență și a resurselor necesare pentru a merge mai departe.

„Bolile fizice ţin de noi şi sunt în mare parte responsabilitatea noastră“

- Ce este de făcut atunci când eșecul nu ține neapărat de tine, ci mai degrabă de latura divină - să zicem că e vorba despre o boală, destin... cu cine ne „certăm”? Cum trebuie gestionată situația ca să nu intri în depresie?

- Chiar şi bolile fizice țin de noi şi sunt în mare parte responsabilitatea noastră. Munca, de multe ori până la epuizare, punerea constantă a celorlalți pe primul plan în detrimentul nevoilor și dorințelor personale, un mod de gândire preponderent negativ, toate acestea slăbesc sistemul imunitar, iar atunci când mesajul creierului pentru corp este de genul „rămâi pregătit pentru apărare, viața este urâtă, nu mai faci față, vrei să se termine și să te odihneşti etc.”, corpul răspunde printr-o boală care ne forțează să luăm pauze și să avem grijă de noi. Singura cu care este bine să ne „certăm” este partea negativistă și extremistă din interiorul minții noastre, pe care trebuie să o „învățăm” că există soluții și resurse pentru orice. Și să rămânem centrați pe a ne împlini pe noi înșine dacă vrem să fim cu adevărat utili celor dragi.