de Andrei Dicu şi Claudiu Melinte
La 20 mai se împlinesc 103 ani de la naşterea marelui Corneliu Coposu. Supranumit de Petre Ţuţea „ultimul Senior al României”, Coposu a fost liderul opoziţiei curate după 1990 şi simbolul rezistenţei prin suferinţă. Creatorul Convenţiei Democrate, unul dintre susţinătorii fervenţi ai fenomenului Piaţa Universităţii şi, mai presus de orice, un om care nu s-a înclinat. A trecut la cele veşnice la 11 noiembrie 1995, înainte de a-şi vedea visul îndeplinit, adică victoria Dreptei în alegeri. În fapt, victoria democraţiei!
Un zdrahon în tinereţe, campion la haltere!
Cine este şi cine a rămas Corneliu Coposu? O personalitate cât o istorie… De fapt, Seniorul însuşi a fost un răspuns care îşi căuta întrebarea. Şi răspunsul său au fost nevoia de dialog şi reinstaurarea condiţiei de „om” într-o societate nouă. Dincolo de păreri politice şi de destinul de roman a lui… Puiu, cum îl alintau soţia şi apropiaţii săi, relevantă este concepţia sa referitoare la viaţă. Întrebat, în 1993, de jurnalista Lucia Hossu-Longin dacă şi-ar trăi viaţa altfel în cazul în care ar putea da timpul înapoi, Corneliu Coposu a răspuns: „Nu! Mi-am făcut un examen de conştiinţă, am trecut în revistă toate suferinţele, mizeriile prin care am trecut în timpul puşcăriilor, în timpul anilor de detenţie şi după ieşirea din penitenciar, şi cred că n-aş avea de ales. Cu ochii închişi aş opta pentru acelaşi destin. Probabil că destinele noastre sunt scrise înainte. Eu nu sunt fatalist, dar cred că, dacă mi-ar apărea în faţă alternative, ceea ce aş alege ar fi acelaşi trecut pe care l-am trăit şi pe care l-aş repeta cu toată seninătatea”.
Corneliu Valentin Coposu, fiul preotului greco-catolic Valentin Coposu, a urmat cursurile Colegiului „Sf. Vasile”, din Blaj, iar la 16 ani a renunţat la Teologie, o tradiţie de generaţii în familia sa, pentru Facultatea de Drept şi Ştiinţe de Stat din Cluj, la îndrumarea lui Iuliu Maniu, vechi prieten al tatălui său. În 1934 s-a înscris la doctorat, pe care l-a obținut după trei ani. Chiar dacă, după 1989, Coposu frapa prin alura sa aproape scheletică, din cauza anilor grei de temniţă şi ulterior celor trei-patru pachete de ţigări pe care le „suda” zilnic, în tinerețe a avut un fizic impresionant. Măsura 1,87 m și era foarte solid, motiv pentru care a devenit multiplu campion la haltere. A practicat, de asemenea, boxul, luptele şi atletismul.
Arestat (şi) în perioada carlistă!
A intrat în politică foarte tânăr, sprijinit de tatăl său şi, în 1933, a înfiinţat filiala din Cluj a Partidului Naţional Ţărănesc, iar în 1935 a fost ales preşedinte al Uniunii Studenților Democrați din Universitatea Cluj și președinte al Tineretului Național Țărănesc. În 1937, în timpul procesului de corupție „Skoda”, Coposu a fost acuzat pentru tăinuirea unor documente oficiale. După declaraţiile sale ulterioare, din care reieșea că Regele Carol al II-lea a solicitat în mod expres ca în proces să fie implicat şi Maniu, drept răzbunare pentru campania acestuia împotriva „camarilei” (cercul de influenţă al Regelui), eroul nostru a fost condamnat la trei luni și o zi de închisoare. Asta nu l-a împiedicat să declare mai târziu că „Regalitatea este soluţia recuperării României”.
Deţinătorul cifrului secret în timpul Războiului
În 1940 s-a mutat la București și a îndeplinit îndatoririle de bodyguard şi de secretar politic al şefului ţărănist Iuliu Maniu, pe care l-a însoțit în toate misiunile și i s-a încredinţat cifrul secret al corespondenţei diplomatice prin care Opoziţia negocia ieşirea României din Axă şi revenirea la aliaţii tradiţionali. În 1942, Corneliu Coposu a participat la realizarea culegerii „Cântece de pe frontul rusesc”, lucru care a devenit ulterior cap de acuzare, ca propagandă antisovietică, deşi numele său nu a apărut pe copertă. După lovitura de stat de la 23 august 1944, a fost numit director de cabinet la preşedinţia Consiliului de Miniştri, la biroul lui Iuliu Maniu, poziție din care a demisionat la 11 noiembrie. De altfel, regretatul Gabriel Ţepelea scria evocator, referitor la apropierea dintre Coposu şi Maniu: „În 1943, C. Coposu mi-a fixat o oră la care putea să mă introducă mai uşor la preşedinte. La ora programată, în anticameră, dimineaţa devreme, nimeni. «Ai şanse!», mi-a spus complice Coposu”.
Închis în timpul „înscenării de la Tămădău”
În 1947, presa comunistă „sărbătorea” arestarea unor „duşmani ai poporului” care ar fi încercat să părăsească ţara clandestin. Era vorba despre o înscenare în timpul căreia fruntaşii ţărănişti, printre care şi Coposu, fuseseră reţinuţi la Tămădău, în apropierea a două avioane. Au urmat un comunicat de presă sec şi hotărârea Guvernului, aprobată automat de Camera Deputaţilor, de scoatere în afara legii a PNŢ. Apoi, procesul lui Iuliu Maniu, Ion Mihalache şi al celorlalţi inculpaţi, acuzaţi de „trădare de ţară şi activitate conspirativă, sprijinită de cercurile imperialiste din SUA şi din Marea Britanie şi menită să răstoarne prin violenţă Guvernul democratic instaurat legal”. Ziarele au publicat extrase din „dezbaterile” procesului şi sentinţele care au dus la moartea, în detenție, a lui Iuliu Maniu şi a lui Ion Mihalache. Faptele erau astfel prezentate, încât dădeau impresia că încercarea de fugă de la Tămădau (pedepsită cu închisoare de la trei la șase luni) era apogeul unor multiple acţiuni ale conducerii PNŢ îndreptate împotriva „ordinii legale”. Aceasta a fost versiunea oficială, menţinută până în 1990!
Arlette, dragostea ucisă de Securitate
Destinul tragic al Seniorului a fost desăvârşit de drama soţiei sale. Născută în 1915, Arlette a devenit funcţionară la Ministerul de Externe. La 13 iunie 1950, a fost arestată şi implicată într-un proces inventat, fiind acuzată de spionaj în favoarea Franţei. A fost condamnată la 20 de ani de muncă silnică pentru „complicitate la crimă de înaltă trădare” şi a fost eliberată abia în 1964. Rănile detenţiei nu s-au închis, iar femeia a murit doi ani mai târziu, din pricina cancerului. Cum s-a derulat însă întreaga poveste? La Paştele din 1941, Corneliu Coposu a cunoscut-o pe Arlette, fiica unui general român şi a unei aristocrate de origine franco-elveţiană. La 24 octombrie 1942, Corneliu şi Arlette s-au căsătorit, la nuntă participând şi Maniu. Din păcate, cei doi îndrăgostiţi n-au stat împreună decât cinci ani, deoarece, la 14 iulie 1947, Coposu a fost arestat după episodul de la Tămădău. După două zile, Arlette a fost evacuată din casă şi s-a mutat la rudele lui Corneliu. În 1950 a fost arestată împreună cu sora sa, France, care ulterior s-a prăpădit în închisoare. Arlette i-a supravieţuit câţiva ani, dar nu şi-a putut procura medicamentele, iar cancerul s-a dovedit nemilos. În arhivele CNSAS există şi astăzi o scrisoare interceptată de comunişti, în care Arlette a rugat un prieten fugit în Elveţia (mare industriaş înainte de 23 august 1944), Liviu Vinetu Gaterburg, zis „Contele”, să-i trimită medicamentele care i-ar fi prelungit viaţa. De altfel, tot în arhivele CNSAS există şi o altă scrisoare, a lui Corneliu Coposu către acelaşi „Conte”, în care Seniorul descria starea precară a soţiei sale.