de Silviu Ghering

Marele om politic Ion C. Brătianu, fiul stolnicului Constantin Brătianu, s-a născut la Pitești, la 2 iunie 1821. După cursurile școlii primare în orașul natal, a urmat o carieră militară, primind în 1838 gradul de praporcic (sublocotenent). Trimis la Paris în 1841, a absolvit Școala Politehnică. A participat la mișcările revoluționare din capitala Franței în februarie 1848. Reîntors în țară, în aprilie 1848, a făcut parte din Comitetul revoluționar din Țara Românească constituit la București în jurul Societății Frăția. A fost numit secretar al Guvernului provizoriu constituit la 14 iunie 1848, apoi șef al Poliției Capitalei. După înfrângerea revoluției din Țara Românească, a făcut parte din grupul revoluționarilor exilați în Franța, remarcându-se prin vederile sale liberale radicale.

Revine în țară în iulie 1857 și este ales deputat în Divanul ad-hoc (1857) și în Adunarea electivă a Țării Românești (ianuarie 1859), susținând dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza. A fost ministru de Finanțe în Guvernul Țării Românești (mai-iulie 1860). După abdicarea lui Cuza, a avut un rol primordial în alegerea și în înscăunarea principelui german Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, sub numele de Carol I (1866). A pus bazele Partidului Național Liberal în 1875, la conducerea căruia s-a aflat din 1875 până la sfârșitul vieții, în 1891. A avut, de asemenea, un rol important în Războiul de Independență (1877-1878), în fruntea Guvernului liberal care a condus țara între 1876 și 1888. Sub conducerea sa au avut loc demersurile diplomatice pentru recunoașterea independen- ței României (1878-1880), a fost înființată Banca Națională a României (1880), iar la 14 martie 1881, Parlamentul a votat transformarea României în regat. Supranumit și „Vizirul”, a deținut, pentru diferite perioade, și funcțiile de ministru de Finanțe, ministru de Externe, ministru de Interne, ministru de Război. La 19 martie 1885 a devenit membru de onoare al Academiei Române. A avut opt copii cu Caliopi-Pia Pleșoianu, devenită Brătianu în 1858. A murit la 4 mai 1891 și a fost înmormântat la conacul său de la Florica, județul Argeș.