de Silviu Ghering
Dincolo de propaganda turistică, mai mult sau mai puțin eficientă, România este o minune! O taină... Iar împreună vom descoperi bucuria de a respira aerul tare și curat al bogățiilor și frumuseților uitate ale acestui pământ magic, ţara noastră.
Castelul Sturdza, basmul din realitate
La 20 de kilometri după Roman și la 65 de kilometri de Iași (pe E 85 și apoi pe E 583), puțini turiști știu că pot ajunge într-un paradis ascuns de un pâlc de copaci într-un parc mirific. Dacă nu ați mai fost pe acolo, nu ați putea ghici, de la șosea, ce se află în mijlocul pădurii de la Miclăușeni. Satul Miclăușeni. Printre copacii seculari și arbuștii ornamentali, în capătul unui drum îngust și șerpuit, se înalță un castel „coborât” parcă din povești, o bijuterie arhitecturală care se află acum în proprietatea Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, dar care aparține, de drept, patrimoniului artistic internațional, impresionând prin armonia unor „detalii” unice în lume.
„Frumusețea strălucește pretutindeni”
Castelul a fost construit în stil neogotic târziu, cu elemente de baroc, între anii 1880 şi 1904, de Gheorghe Sturdza şi de soţia sa, Maria. Cu etaj și mansardă, „îmbrăcate” cu numeroase decorațiuni în altorelief, printre care şi elemente inspirate din blazonul familiei Sturdza: un leu cu o sabie şi o ramură de măslin, o cruce, un șarpe, precum și un cavaler medieval. Deviza familiei Sturdza, „Utroque clarescere pluchrum”, adică „Frumusețea strălucește pretutindeni”, este inscripționată, de asemenea, pe toate fațadele castelului. Simbolurile heraldice pe care le dezvăluie zidurile bogat ornamentate sunt demne de patrimoniul arhitectural istoric universal. Imobilul a fost clădit prin transformarea unui vechi conac boieresc, iar lucrările au durat circa 15 ani.
Sejur de neuitat într-un peisaj mirific
Din dorința de a oferi vizitatorilor un sejur de neuitat într-o atmosferă unică creată de castelul aflat într-un peisaj natural mirific, complexul de la Miclăușeni pune la dispoziția turiștilor 31 de camere, dintre care șase „single-uri”, 23 de „duble” și două apartamente. Nu lipsesc un restaurant „periculos” prin bucatele tradiționale savuroase, contrabalansat de o sală de sport ultradotată, o grădină de vară generoasă și răcoroasă, săli de seminarii şi conferinţe, inclusiv în castel.
Ambianța primitoare de la Castelul Sturdza, ritualurile pur moldovenești ale casei, abundența meselor îmbelșugate servite de un sufragiu în costum național accentuează atmosfera de poveste și modul de viață ce domneau în această reședință boierească în a doua jumătate a veacului al XIX-lea