de Silviu Ghering
Dincolo de propaganda turistică, mai mult sau mai puțin eficientă, România este o minune! O taină... Iar împreună vom descoperi bucuria de a respira aerul tare și curat al bogățiilor și frumuseților uitate ale acestui pământ magic, ţara noastră.
Domină Valea Mureşului de la 400 de metri înălţime
Cetatea Deva este una dintre cele mai importante fortificaţii medievale din Transilvania. A fost ridicată în secolul al XIII-lea pe un vârf de deal de 400 de metri care domină Valea Mureşului şi principala arteră rutieră de legătură a României cu centrul şi cu vestul Europei (A 1).
Reabilitarea a costat 9 milioane de euro!
Prima menţiune documentară care face referire la Cetatea Deva datează din anul 1269. A fost construită pe rămășițele unor fortificații daco-romane, fiind, de-a lungul secolelor, reședința voievozilor transilvăneni și apoi garnizoană a Armatei imperiale austro-ungare. A fost dată în dar, vândută sau bombardată. Fiecare a lăsat ceva în urma sa: mai un zid de apărare, mai o încăpere, mai o sală de bal sau chiar un etaj întreg. Toți stăpânii vremelnici și-au dorit ca fortificația să nu fie utilizată doar pentru apărare şi întâlniri diplomatice ocazionale, ci să servească drept locuinţă. Nu una austeră, ci una de lux. De la 1 aprilie anul acesta, Cetatea Deva a reintrat în circuitul turistic după trei ani de ample lucrări de reabilitare a incintelor II şi III din interior şi a căilor de acces. Renovarea a inclus cercetarea arheologică, refacerea zidurilor şi a porţilor, a Camerei de Artilerie a Bastionului, a drumului de acces, precum şi a finisajelor. De asemenea, a fost construit un pod de acces între incintele II şi III. Totul a costat 9 milioane de euro, bani asigurați din Fondul European de Dezvoltare Regională. Acum, turiștii se pot plimba printre zidurile vechi în toată cetatea și își pot imagina mai ușor cum arăta în alte timpuri cea mai importantă fortificație din regiune. Durata unei vizite complete este de cel puţin două ore.
„Exerciţiu” pe 113 trepte
Intrarea în Cetatea Devei este liberă. Până la 30 septembrie anul acesta, monumentul istoric poate fi vizitat zilnic între orele 9:00 și 21:00. Accesul se poate face pe jos, urcând 113 trepte, pe la Poarta 1, ultima intrare, la ora 20:30, sau cu telecabina, ultimele curse desfășurându-se la ora 20:30 (urcare) şi 20:50 (coborâre).
Prețurile la telecabină sunt de 6 lei (10 lei urcat și coborât) pentru adulți și 3 lei (5 lei urcat și coborât) pentru copii, elevi, studenți și pensionari. Pentru persoane cu dezabilități, telecabina este gratuită