de Roxana Istudor şi Sorin Dumitrescu
În prezent, americancele conduc bombardiere, norvegienele, submarine, belgienele devin geniste, iar canadiencele activează în trupe speciale. Însă, pentru a ajunge la această performanţă, a fost nevoie de mult timp, depăşirea unor idei preconcepute şi a unui mare număr de piedici.
Porțile s-au deschis cu greu după Al Doilea Război Mondial
În ianuarie 2016, Armata americană ridica o controversată interdicție care nu le permitea femeilor să participe direct în focul luptelor. Pentru prima dată, femeilor militar li se deschidea posibilitatea de a se pregăti pentru a conduce tancuri, a trage foc de mortiere, a conduce soldați în bătălii și de a servi în unități speciale ca „Beretele verzi” sau pușcașii marini. A fost un moment cu adevărat remarcabil, care a inaugurat o nouă etapă în îndelungata prezență a femeilor în armatele lumii. Deși aceasta a fost o realitate în toate epocile, statutul femeilor a început să se schimbe abia după Al Doilea Război Mondial, când au putut rămâne în rândurile armatelor franceză, cehă şi ungară, iar în Olanda şi în Marea Britanie au fost formate unităţi speciale de femei. În primii ani ai Răz- boiului Rece, în Canada, Turcia, Norvegia şi Danemarca, femeilor li s-a permis să îndeplinească sarcini ajutătoare.
Franța a permis intrarea în Legiunea Străină
Începând cu anii ’70, femeile au început să ceară tot mai insistent respectarea drepturilor lor civile. Armatele s-au deschis în faţa femeilor în Belgia, Franţa, Canada şi SUA. În multe ţări, schimbările din legislaţie iniţiate în anii ’70-’80 le-au permis femeilor să studieze în academii militare. În Armată au început să lucreze chiar şi cetăţenele statului Luxemburg. În anul 2000, Ministerul Apărării din Franţa a deschis pentru femei celebra Legiune Străină înfiinţată în 1831. În ianuarie 2011, Curtea Europeană de Justiţie a decretat că articolul 12 din Constituţia Germaniei, care le interzicea femeilor să profeseze în armată cu arma în mână, încalcă legislaţia UE privind drepturile egale pentru bărbaţi şi femei. Astfel, femeile germane, care înainte erau acceptate doar în unităţi sanitare, au fost admise şi în cele de luptă. În Bundeswehr activează în prezent zeci de mii de femei.
Sute de mii de americance pe fronturile din Irak și Afganistan
Astăzi, femei există în forţele armate ale tuturor ţărilor membre NATO (cu excepţia Islandei, care nu are o armată proprie). Raportul procentual dintre reprezentanţii celor două sexe în rândul structurilor militare diferă de la ţară la ţară, însă numărul de „femei-soldat” continuă să crească. Una dintre cele mai „feminine” este armata americană, 15,6% dintre militari fiind femei, arată statisticile anului 2013. Chiar dacă tinerele americance s-au dus pentru prima dată să lupte destul de târziu, la începutul anilor ’90, totuşi, potrivit datelor Pentagonului, efectivele americane din Irak şi Afganistan au numărat 280.000 de femei. O notă aparte o face prezenţa femeilor în echipajele submarinelor. Multe s-au schimbat şi aici de la momentul 1985, când Novegia devenea prima forţă navală care permitea militari femei la bordul acestora. Exemplul a fost urmat la scurt timp de Danemarca, Suedia, Australia, Canada şi Spania, iar în 2014, în Marina Regală britanică intrau primele trei femei militar la bordul submarinelor.
Stagiu obligatoriu pentru israelience
În armata Australiei, peste 18,5% dintre militari sunt femei. Forțele de apărare din această țară și-au deschis porțile pentru toate categoriile de pregătire, chiar dacă doar 4,5 procente dintre femeile militar au grade înalte. Aceasta este o atitudine mai rară în rândul armatelor lumii - doar în patru alte state femeile care vor să performeze într-o carieră militară nu au nicio restricție - Canada, Noua Zeelandă, Norvegia și Israel. În acest din urmă caz se poate puncta faptul că femeile fac stagiu militar obligatoriu, la fel ca bărbații. În aceste condiții, ele reprezintă circa 31% din forțele armate ale Israelului. O mențiune specială se cuvine femeilor militar din Pakistan, singura țară din lumea islamică ce le permite acestora să participe la lupte. Doar Marina le-a rămas inaccesibilă.
Rezultate inferioare la teste
Un studiu extins derulat de departamentul pușcașilor marini din cadrul armatei SUA relevă faptul că există încă obstacole din perspectiva capacităților fizice pentru femeile care doresc o carieră militară de la egal la egal cu cea a bărbaților. Astfel, cercetarea a evidențiat faptul că femeile au limitări și în ceea ce privește acuratețea cu care folosesc armamentul de infanterie, sunt rănite de două ori mai frecvent decât bărbații și nu reușesc la fel de repede și de eficient să scoată răniții din bătaia focului. Testele au arătat că în 69% dintre cazuri sarcinile au fost îndeplinite mai bine de unitățile masculine. Chiar și pușcașii marini bărbați care nu aveau pregătire de infanteriști au reușit mai bine decât femeile militar care aveau. Acestor rezultate concrete li se adaugă prejudecăți referitoare la posibilitatea apariției unor legături romantice între femeile militar și colegii lor, precum și observații cum ar fi aceea că în momentul în care vedeau o colegă femeie rănită, militarii israelieni deveneau mult mai agresivi decât ar fi trebuit.
Rareori ajung la grade înalte
În pofida faptului că în forţele armate ale ţărilor membre NATO femeile activează cot la cot cu bărbaţii, iar prezența lor este tot mai numeroasă și mai extinsă, ele ajung rareori în cele mai înalte posturi de conducere, în majoritatea armatelor europene femeile atingând doar gradul de colonel. Excepţiile sunt puține - câteva cu grade înalte în SUA, femeile general de brigadă care există în Grecia şi Marea Britanie (în dreptul căreia se poate adăuga şi faptul că şeful suprem al forţelor armate este o femeie, în persoana Reginei Elisabeta a II-a…).