de Roxana Istudor şi Adrian Barna

În ziua în care a văzut o pată de gem pe peretele casei, Frances Gabe a pornit la crearea unei case care să se curețe singură. A investit, a inovat și a reușit...

12 ani, 68 de instalații, 15.000 de dolari

Curățenia într-o casă cu o curte în care trăiește o familie cu doi copii era o corvoadă la mijlocul secolului trecut. Într-o zi, sătulă de munca în zadar, o americancă pe nume Frances Gabe pornea la crearea unui proiect unic, care a făcut-o celebră: casa care se curăța singură. I-a luat 12 ani, 68 de instalații pe care le-a patentat personal și o sumă importantă de bani, circa 15.000 de dolari. La final, locuința se spăla și se usca singură integral, de la pereții, podelele şi hainele de pe umerașe până la vasele din chiuvetă și cușca în care trăia câinele, cu animal cu tot. La inaugurare, locuința era, într-un fel, strămoșul casei inteligente.

O mașină de spălat la scara unei locuințe

Născută în 1915, fiică a unui arhitect, Frances a fost nevoită să schimbe 18 școli de-a lungul copilăriei, arată „New York Times”. La vârsta de 16 ani absolvea Liceul Politehnic din Portland, Oregon. I-a fost greu la școală: „Totul se mișca mult prea încet”, mărturisea mai târziu femeia pentru autorul unei cărți. La 17 ani s-a căsătorit, apoi a avut doi copii, cărora le-a supraviețuit. După 35 de ani de căsnicie, a divorțat: „Nu mi-a mai plăcut de soțul meu, așa că l-am gonit din casă”, povestea Frances. Între timp, femeia a pornit să construiască ceea ce a numit „sarcina importantă” din viața sa. O prezenta în 1957 și, deși nu era un loc impresionant - circa 100 de metri pătrați -, era, practic, o mașină de spălat ridicată la scara unei case. A fost înregistrată ca patent cu numărul 4.428.085 în ianuarie 1984 și conținea alte 68 de creații mecanice individuale, înregistrate la rândul lor ca patente.

Spălat și uscat integral, de la pereți până la veselă

Proiectul a fost în așa fel gândit, încât podelele, orientate spre exterior, să permită apei cu reziduuri să se scurgă direct afară, spre căsuța câinelui. Tavanul fiecărei camere era dotat cu o stropitoare, iar Frances, având o pelerină de ploaie și o umbrelă, nu trebuia decât să apese pe un buton. În decurs de o oră, întreaga casă - pereți, vase, podele, toalete, căzi de baie, haine agățate pe umerașe - era stropită cu apă amestecată cu săpun, o altă stropire curăța în urmă, apoi un flux de aer cald bătea casa de la un capăt la celălalt, până la uscarea completă. Pentru ca întregul proces de curățare să dea rezultate, Frances a luat unele măsuri, cum ar fi acoperirea canapelelor cu plastic și instalarea lor pe suporți care să permită uscarea rapidă și circulația aerului dedesubt. Confortul personal era redus la minimum, lipseau covoarele și perdelele care, considera proprietara, „adunau prea mult praf”. Vizitând casa mulți ani mai târziu, regizoarea Lily Benson a spus că proiectul reflecta „realizarea dorinței unei femei de a găsi o soluție la o problemă”.

Izolată în comunitate

Dorința declarată a lui Frances a fost aceea de a veni cu ideea sa în sprijinul casnicelor foarte ocupate și obosite, ca și al mamelor și vârstnicilor, mai ales al celor cu handicap, nevoiți să se deplaseze în scaun cu rotile (de altfel, a și proiectat un astfel de cărucior, pe care l-a folosit ea însăși). „Vreau să elimin toate mișcările inutile, astfel încât cei bătrâni să-și poată purta singuri de grijă casei lor. Sistemul meu va permite oamenilor să obțină asta doar apăsând câteva butoane”, mărturisea Frances pentru revista „People”. Dar proiectul vizionar nu a avut succesul scontat, chiar dimpotrivă. Frances nu a fost agreată niciodată în comunitate, în special din pricina caracterului său frontal, al excentricității și solitudinii, izolare care a continuat până la moartea sa, în 2016, la vârsta de 101 ani. Chiar prietena sa apropiată, avocata Allyn Brown, a recunoscut că era o persoană dificilă, care „avea o relație de adversitate cu toți vecinii și nu făcea nimic pentru a descuraja asta. Nu am reușit niciodată să mă lămuresc pe deplin dacă delira sau dacă era genială”.

Frances Gabe și-a petrecut ultimii ani de viață într-un cămin de bătrâni, iar fosta casă care se curăța singură este astăzi adăpost pentru albine...

Un concept uluitor

Frances credea că, din cauza faptului că locuințele sunt proiectate de bărbați, acestora nu le pasă, lăsând în seama femeilor să aibă grijă de tot spațiul. „Odată au venit la mine niște casnice furioase, care mi-au spus că, dacă nu ar mai avea de făcut curățenie, nici bărbații lor nu ar mai avea nevoie de ele. Le-am răspuns că, dacă nu ar mai face atâta curățenie, ar avea mai mult timp pentru soți”, povestea Frances pentru „The Guardian”. Decenii mai târziu, majoritatea reclamelor la electrocasnice punctează exact acest timp prețios câștigat... Ultimele capitole din viața lui Frances Gabe nu au fost așa cum s-ar putea anticipa, deși revoluționara sa invenție a fost semnalată în „Believe it Or Not”, iar desenele au fost expuse în muzee. După ce ani buni a condus tururi ale casei, a primit vizitatori și turiști intrigați și fascinați de curajosul proiect, în 2001, un cutremur a distrus mare parte din instalații. Un an mai târziu, inventatoarea pierdea patentul pentru locuință, întrucât menținerea acesteia era prea costisitoare pentru veniturile sale modeste. „Am fost uimiți și ne întrebam cum a reușit această femeie singură să ducă la capăt un asemenea proiect, care pe vremea sa era un concept uluitor”, mărturisea Lily Benson după vizionarea a ceea ce mai rămăsese din strămoșul casei inteligente.