de Luana Mare şi Florica Pintea
Emoţia spectacolelor de muzică folk, versurile vibrante ale poeziilor lui Adrian Păunescu vor răsuna din nou. Cenaclul reaprinde flacăra, la 3 noiembrie, la Sala Palatului, în memoria celui care a făcut să emoţioneze o generaţie pe versuri, muzică şi cuvinte de suflet. Au trecut şapte ani de la trecerea în nefiinţă a genialului poet Adrian Păunescu, iar fiul său, Andrei, a răscolit lumea şi i-a reunit la Bucureşti pe artiştii care au marcat tinereţea generaţiei anilor ’70-’80. Povestea continuă cu refrene vechi, cu altele noi, cu artiştii lansaţi de Păunescu sau cu unii care duc mai departe opera acestora, după cum ne-a relatat Andrei într-un interviu despre viață, despre iubirea de părinţi şi, nu în ultimul rând, despre cel care a fost marele Adrian Păunescu.
„Dragostea de neam și de familie nu au termen de valabilitate”
- Vom retrăi Cenaclul Flacăra sau este altceva inspirat din acel fenomen?
- Ceea ce a reprezentat Cenaclul Flacăra nu se poate repeta din două motive: perioadele sunt altele, atunci erau vremuri de dogmă politică, de cenzură, de constrângeri politice şi de comunicare, astăzi sunt de libertăţi absolute. Cenaclul Flacăra a fost condus de un geniu, de un om care putea să creeze realităţi, să mute munţii din loc, noi nu putem astăzi decât să încercăm să lăsăm nişte urme şi să păstrăm nişte principii. Deci nu se poate face ce a realizat Cenaclul Flacăra în acei ani, din mai multe motive, dar ceea ce putem face este să păstrăm principiile, temele fundamentale: dragostea de ţară, dragostea de părinţi, dragostea de copii, dragostea de cuplu şi nevoia de dreptate socială. Acestea n-au vârstă şi nici termen de valabilitate, doar le ducem mai departe prin cântece vechi şi prin cântece noi. Temele principale în spectacolul „Remember Cenaclul Flacăra - Adrian Păunescu”.
- Câţi dintre artiştii de la Cenaclul Flacăra vor fi prezenţi acum pe scena de la Sala Palatului?
- Până acum avem veşti bune: vor fi în jur de 50 de artişti, au confirmat oameni din toate generaţiile, din toate seriile care au fost la Cenaclul Flacăra, şi când spun asta mă refer la Ştefan Hruşcă, Nicu Alifantis, Mircea Baniciu, Victor Socaciu, Emeric Imre, Doru Stănculescu… Vin şi de peste mări şi ţări, Evandro Rossetti, din Italia, vine şi grupul Boemis în întregime, Eugen Baboi aterizează tocmai din Canada, va fi grupul folk Ecou, artişti extraordinari - Eugen Cristea, Radu Gheorghe, George Nicolescu, Cătălin Stepa, fiul Tatianei Stepa. Va fi o serie uriaşă de artişti!
„Am fost alături de părinţii mei, la spectacole, de la 4 ani”
- Vor fi momente „In memoriam”?
- Desigur. Piesele importante ale celor care nu sunt prezenţi sau ale celor care au dispărut vor fi prezentate de colegi, de noi, cei prezenţi, şi vor fi făcute şi câteva momente bine punctate. Nu putem să-i evocăm individual pe toţi cei care au dispărut, fiindcă, din păcate, lista este foarte lungă, dar vor fi Vali Sterian, Tatiana Stepa, Alexandru Zărnescu, Valeriu Penişoară, Gil Ioniţă.
- Cine va prezenta, cine îşi va asuma rolul lui Adrian Păunescu?
- Spectacolul nu doreşte să fie o copie sau producţie precum Cenaclul Flacăra, pentru că ar fi imposibil de înlocuit sau de imitat, ar fi chiar ridicol. Oamenii vor veni pe scenă pentru momente de poezie şi de muzică, pentru a aduce esenţialul din opera lor. Spectacolul va fi prezentat de mine, pentru că eu l-am gândit, eu am vorbit cu fiecare artist în parte şi am stabilit împreună desfăşurătorul, şi am convingerea că nu poate fi nimeni mai potrivit să prezinte decât mine, cel care am fost de mic pe scenă, de la 4 ani, cu aceşti interpreţi de răsunet.
„Tatăl meu era prietenul, şeful, colegul, confidentul, fratele mai mare, uneori, fratele mai mic”
- Este un spectacol pentru generaţia ’70-’80?
- Nu, este un spectacol dedicat tuturor categoriilor de vârstă. Generaţia ’70-’80 este cea care a trăit pe viu Cenaclul Flacăra. Valorile acelei perioade sunt vii şi astăzi. Generaţia matură de azi, care în perioada de vârf a cenaclului avea vârsta copilăriei, va vedea artiştii preferaţi ai părinţilor şi, cel mai important, poate, generaţia foarte tânără va vedea şi va asculta în original cântece, poezii şi artişti care impresionează şi astăzi oamenii foarte tineri, pentru că folkul se cântă şi-n cluburi, se cântă şi-n parcuri şi iată legătura pe trei niveluri de vârstă, ca să nu zic generaţii. Vor veni artişti şi din anii 1990-2000 care s-au afirmat în cenaclu, dar şi din ultima etapă a lui, cea din 2010, când Adrian Păunescu a prezentat şi a condus ultimul spectacol. Era 1 august, la Năvodari.
- Când aţi urcat prima oară pe scena cenaclului? Vă amintiţi?
- Am urcat în 1979, în ianuarie, aveam puţin peste 9 ani. Tatăl meu mi-a oferit şi mie posibilitatea să vin pe scenă, aşa cum le-a oferit-o şi altora. Am cântat „Lumea de mâine”, compus de Ion Zubaşcu, şi m-a acompaniat la chitară Evandro Rossetti, artistul italian care, exact în aceeaşi seară, la Sala Polivalentă din Bucureşti, susţinea concertul de despărţire de România, pentru că el terminase Facultatea de Stomatologie şi se pregătea să plece înapoi în Italia, să-şi practice meseria, ceea ce face şi astăzi. Acum şi-a lăsat cabinetul pentru câteva zile ca să se întoarcă la Bucureşti, la spectacol. Am avut atunci prima oară emoţiile fireşti, cu o căldură în stomac şi cu sentimentul de leşin, cu senzația de gâtuire a vocii. A fost o încălzire treptată a tuturor componentelor artistice, şi iată că şi astăzi, după treizeci şi ceva de ani, tot pe scenă mă simt cel mai bine.
- Cum era tatăl Adrian Păunescu?
- Tata era în acelaşi „pachet” cu prietenul, şeful, colegul, confidentul, fratele mai mare, uneori, fratele mai mic. Nu era şef de redacţie sau de scenă până la o anumită oră şi apoi tată, şi apoi prieten. Era egal cu el însuşi în toate, 24 de ore din 24. Fratele cel mic era atunci când devenea sensibil, neputincios, ne cerea nouă, copiilor, păreri sau sfaturi vizavi de lucruri pe care nu le stăpânea sau când ne destăinuia dorinţa de a face lucruri nebuneşti, copilăreşti.
„Fiica mea, Adriana, ar putea duce mai departe filonul artistic“
- Cum este tăticul Andrei Păunescu pentru Adriana Păunescu?
- Primii copii au venit la o vârstă prea fragedă - Adriana, când însă deja eram bunic, unul tânăr. Pe Adriana am avut-o la 45 de ani. Cred că sunt un tată mai atent şi cu un timp mai mult şi mai bine alocat pentru copilul său mic decât am fost când eram tânăr. Nici nu puteam atunci. Eram un adolescent, şi viaţa era într-o goană teribilă a supravieţuirii, de familie, de firmă, de revistă, de cărţi ş.a.m.d. Eu cred că sunt acum mai aproape de ceea ce înseamnă un tată adevărat decât am fost în urmă cu decenii, când i-am avut pe Andreea şi pe Adrian. Şi asta se şi vede, pentru că sunt foarte apropiat de Adriana, iar ea îmi întoarce dragostea şi grija. Mă bucur enorm în momentul în care o văd în maşină cântând odată cu discul piese ale mele sau altele, străine, şi implicându-se în ceea ce la noi în familie s-a întâmplat mereu: copiii au intrat şi au dus mai departe o flacără, filonul artistic. E un semn de mare bucurie pentru mine!