de Alexandra Năstase

Nimic nu poate fi mai dureros pentru un părinte decât să-și îngroape copilul! Soții Marcela și Dorin Bucă, din Brăila, ambii trecuți de 50 de ani, au simțit cum viața li se irosește când l-au condus pe Andrei, unicul lor fiu, pe ultimul drum. Tânărul avea 29 de ani și s-a stins în urma tragediei de la „Colectiv”. Iubea arhitectura şi muzica rock şi îşi dorea mult să îi vadă pe cei de la Goodbye to Gravity. A stat în primele rânduri la concertul care a îndoliat 65 de familii, iar incendiul l-a prins chiar lângă stâlpul ce a luat foc. Nu a avut timp să iasă din club. A murit alături de prietenul său din Oradea, absolvent şi el de Arhitectură. După ce a terminat facultatea, Andrei a rămas în Bucureşti şi s-a angajat la o firmă de arhitectură. Se întorcea des la Brăila, la părinţii săi, pentru că aveau o relaţie specială. Tatăl său este directorul Şantierului Naval Cernavodă şi împreună cu Andrei şi cu prietenii săi făceau des croaziere cu un vas de epocă. După ce au rămas singuri și în timp ce suferința le acapara fiecare minut al existenței, cei doi soți au găsit putere să meargă mai departe și, în această primăvară, viața le-a zâmbit din nou. Un miracol i-a ridicat de jos când Marcela Bucă a devenit, înainte de Paște, mama unei fetițe sănătoase, pe care au botezat-o cu numele Andreea Gabriela, în amintirea fratelui pe care nu îl va cunoaște decât din poze. Slujba de creștinare s-a ținut în aceeași biserică în care părinții și-au luat rămas-bun de la fiul pierdut. Acum, fetița are 6 luni, iar părinții săi au din nou motive să zâmbească. Despre ce este însă în sufletul lor și cum au primit minunea ne-a povestit inginerul Dorin Bucă în rândurile următoare.

„Au existat voci care ne-au criticat că am mai făcut un copil”

- Cum este viața dumneavoastră acum, la doi ani de la tragedia din „Colectiv”?

- Grea, lipsa lui Andrei este o cruce greu de dus! El a murit intoxicat cu acel fum. A fost un coșmar pentru noi! L-am căutat două zile. Când am ajuns la IML, un prieten bun a intrat și l-a identificat. Nu suferise arsuri atât de grave. Nu doresc nimănui să treacă prin ce am trecut noi. Am considerat că viaţa noastră nu mai are rost pe Pământ fără copii. Au fost luni lungi, chinuitoare, groaznice... Pe el îl port cu mine în suflet şi în tot ce fac, mereu!

- Credeți în destin? Sunteţi un om credincios?

- Da, cred în Dumnezeu şi în toată lucrarea Lui. Merg tot timpul la biserică și sunt fericit că s-a întâmplat să devenim din nou părinți. Au existat și comentarii răutăcioase, de genul „ce ne mai trebuie nouă copii la vârsta asta?”.

„Am restaurat o navă în memoria lui Andrei”

- Care e cea mai frumoasă amintire pe care o aveți despre Andrei?

- Sunt mai multe, cele legate de reușita la facultate, plimbările pe Dunăre cu nava cu zbaturi „Borcea”, concediile petrecute împreună. Noi doi am fost împreună la Paris, la multe muzee, dar în mod special la Muzeul lui Constantin Brâncuși, Andrei a și făcut o lucrare în stil brâncuşian! Andrei era un copil superdotat. Aș fi vrut să lucrăm mai mult împreună. El își dorea să facem treabă în domeniul amenajărilor interioare. Avea o sclipire aparte. Era mai bun decât mine și decât mulți alți colegi de-ai mei. El, ca să nu ne jignească, ne dădea doar două-trei variante de proiecte.

- Ştiu că aţi restaurat o navă în memoria lui Andrei. Cât a durat acest proces?

- Da, am dedicat reconstrucţia navei „Banat” celor de la „Colectiv”. Andrei a făcut parte din acest proiect, chiar dacă foarte puţin. El nu a apucat decât să o vadă de vreo două ori. Avea firma sa de proiectare, dar era director de producţie la fabrica Timberkraft, iar angajaţii de aici au lucrat la restaurare. Este o premieră, fiind vorba despre o reconstrucție a unei nave în proporție de 90%.

„Am avut mari emoţii... Soţia mea a născut înainte de termen”

- Mai păstrați din lucrurile sale?

- Da, bineînţeles! Camera lui Andrei este neatinsă. Andrei avea terasa sa preferată. Unele dintre obiecte le-am donat colegilor, dar încălțămintea, de exemplu, e greu să se potrivească cuiva. An- drei purta 45-46 la picior. Era un tip bine construit. Avea 1,86 metri și 100 de kilograme după ce a făcut înot șase ani și s-a dezvoltat armonios. Și sacourile sunt mari pentru cunoscuții săi.

- Cum ați primit vestea că veţi fi din nou părinţi? S-a întâmplat într-o zi sfântă!

- A fost greu să cred că vom putea să fim din nou părinți. Pentru noi, cel mai minunat lucru pe Pământ este să fii părinte, să ai un sens al vieții, să știi că ai pentru cine să trăiești, pentru cine să te trezești mâine, cui să-i zâmbești și cui să-i arăți soarele. N-am cumpărat niciun lucru înainte de naștere, pentru că am tot așteptat și am vrut să fim siguri că Dumnezeu o să se milostivească și o să ne dea un copil frumos și sănătos. Și Dumnezeu ne-a adus această minune în casă! Am avut emoţii mari când soția mea a născut înainte de termen la Brăila, la opt luni și jumătate, deși trebuia să se întâmple la București.

„Andrei ne-a lăsat cu sufletele goale. Devastaţi!”

- Cum a fost naşterea pentru soţia dumneavoastră? S-a recuperat rapid?

- Da, a fost un eveniment emoţionant pentru amândoi. S-a recuperat normal după operația de cezariană. Nu au fost probleme. Cela este o sportivă de când o știu. Ea și acum este foarte mobilă. Face aerobic și înot. Și eu alerg, înot și joc tenis de câmp.

- Ce îi veți povesti fetiței despre fratele pe care nu l-a cunoscut?

- Că Andrei a fost un mare gentleman şi că şi-a îndeplinit rolul de a deveni om adevărat! Ne-a lăsat cu sufletele goale, devastați. Cuvintele sunt mici, seci, nu au nicio putere faţă de ce e în inimile noastre.

- Ce carieră ați vrea să îmbrățișeze Andreea?

- Mi-ar plăcea ca ea să studieze, ca şi fratele ei, Arhitectura.

„Fetiţa noastră are un zâmbet superb. Îi mulţumim Arhanghelului Gavriil!”

- Cum ați ales numele de botez al fetiței, Gabriela Andreea?

- Andreea pentru că nu puteam să punem alt nume decât numele lui Andrei și Gabriela pentru că noi am aflat că vom fi părinții acestei fetițe în ziua de Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil. Şi, drept mulțumire pentru Arhanghelul Gavriil, cel care a adus vestea și Maicii Domnului, i-am pus și numele Gabriela.

- Ce face micuţa la 6 luni? Vă umple sufletul de fericire?

- Este o fiinţă minunată, de fapt ca orice copil. Toţi copiii sunt minuni ale Bunului Dumnezeu! Are un zâmbet superb și ne bucură sufletul.

- De ce ați ales să faceți botezul în aceeaşi biserică în care a avut loc slujba de funeralii?

- Este biserica noastră de suflet, nu puteam să mergem la alt lăcaş de cult! Suntem foarte legaţi sufleteşte de această biserică! Şi am rămas, cu toată drama din viaţa noastră…