de Eveline Păuna

O ușă cu clanță (!) care se deschide spre interior. Artificii care s-au aprins în doar câteva secunde. Sunt detalii ale tragediei din Clubul „Colectiv”, din 30 octombrie 2015. O seară în care tinerii ar fi trebuit să se distreze… Dar au murit! Miluță Flueraș a supraviețuit. Este un om care și-a purtat discret durerea, fără să acorde interviuri dătătoare de rating. Nu e pătimaș, nu e înverșunat, nu poartă pică vreunui semen, destinului, și nici nu urăște România. Seara aceea din Clubul „Colectiv” i-a adus 42 de zile de spitalizare, 14 zile de Terapie Intensivă, două intervenții chirurgicale și 25% suprafață cu arsuri, însă, din pricina grefelor, un astfel de caz are de fapt 50% din corp suprafață afectată. Și totuși respiră!

„În club au mai fost flăcări”

- Cum, când și de ce ai decis să fii în seara fatidică în Clubul „Colectiv”?

- Am hotărât imediat ce am văzut evenimentul pe Facebook. Mă întâlnisem cu Alex Pascu la Maxim Rock Fest și povestea despre videoclipul melodiei „Atonement”, pe care îl lansaseră. Îmi descria cum a fost la filmări, și atunci deja știam despre concertul din „Colectiv”. Dar am ajuns de multe ori în „Colectiv”. Fusesem chiar înainte cu o săptămână de concertul Goodbye to Gravity, la Forgotten Tomb. Tot acolo...

- Atmosfera era ca la oricare alt concert?

- Da, normal. Nimic nu avea să prevestească drama... Dar am observat artificiile. Bine, știam că vor fi, pentru că au anunțat că vor fi efecte pirotehnice. Mi s-a părut ciudat că sunt montate sus, pe schelă, fiindcă știam că, de obicei, sunt verticale, dar… M-am gândit că, oricum, sunt montate de niște profesioniști. Nu le fixase trupa, știam sigur că lucrează cu oameni ok.

- În „Colectiv” au mai fost artificii?

- Personal nu am mai văzut artificii, flăcări deschise, da. De aceea spun că erau și speculațiile acelea stupide, cum că de ce nu a ars atunci... În primul rând, nu se comportă la fel o flacără precum o scânteie de material metalic încins, care înseamnă artificii. Flăcările sunt calculate și, practic, flacăra se disipa până să ajungă la burete. O scânteie când cade pe tine persistă și normal că s-a putut aprinde devastator.

„Eram chiar lipit de scenă”

- Unde te-a găsit momentul în care s-a declanșat teroarea?

- S-a întâmplat în jur de ora 22:30, eram în dreapta scenei, chiar lipit de scenă. Atunci când s-a declanșat jerba de artificii mi-a sărit o scânteie în cap și am simțit-o fierbinte. Cred că mă uitam în cameră exact în momentul declanșării și, simțind scânteia, m-am întors imediat și am încercat să fotografiez în stânga, unde s-a aprins. Am fotografiat. Bine, n-am văzut că ardea, că nu s-a aprins instant. N-a fost un bum - a durat o secundă, două. Apoi am văzut că a început să ardă flacăra în plan vertical. Atunci a sesizat și Andrei Găluț și a anunțat că nu face parte din program… și a strigat după cineva pentru extinctor. Am mai stat câteva secunde, m-am uitat, am văzut că flacăra se extinde, mi-am luat geanta - care era lângă boxe - și am încercat să mă îndrept către ieșire.

- Când s-a anunțat că „nu face parte din program”, oamenii cum au reacționat?

- Încă nu era panica pronunțată. Doar când au văzut că ia amploare flacăra… Bine, unii care erau foarte aproape de ușă au plecat imediat. Restul… A mai durat câteva secunde bune până s-a instalat teroarea. Când am ajuns eu spre ieșire, panica era la maximum. Drept dovadă erau foarte mulți oameni căzuți și nu am mai putut ieși. Erau țipete, foarte mulți oameni care se împingeau. Era practic imposibil să îți păstrezi echilibrul. Era șoc! Și de mine trăgeau oameni, am încercat să îi temperez, că oricum nu aveam unde să ieșim. Am încercat să-mi păstrez calmul și să nu calc pe cineva. Ușile erau închise, oamenii căzuseră peste uși. Se auzeau țipete și se simțea deja tot mai puternic valul de căldură. Apoi a fost blackout-ul, adică s-a oprit energia electrică, s-au stins luminile. Nu erau nici lumini de siguranță. Era beznă totală. Ca-n mormânt!

- Ce ți s-a întâmplat ție din punct de vedere medical?

- 24% arsuri de gradul II - A2 B și 3. Împrăștiate pe corp. Am două pe piciorul stâng - și pantalonii mei erau întregi - pe pulpă și pe gambă, pe umăr, pe mâini, pe gât, pe scalp, pe abdomen. În anumite zone, arsurile au fost destul de profunde. Urmele de pe corp nu mi se vor șterge vreodată!

- Cât timp ai stat internat în spital?

- 42 de zile. Starea mea era destul de gravă la început. Am avut și o intoxicație, am fost locat două săptămâni la Terapie Intensivă, dar fără intubare.

„Exclud scenariul crimei”

- Câți prieteni ai pierdut în „Colectiv”?

- Nu vreau să mă gândesc la cifre, dar cam toți prietenii cu care am vorbit în seara aceea au murit! Oameni care erau acolo în momentul când am ajuns eu în club. Destul de mulți. Oricum, peste zece!

- Crezi că focul a fost pus?

- Nu, nu cred că a fost pus. Oricâte teorii ale conspirației există… Am fost acolo. Au fost, sigur, niște factori agravanți, dar nu premeditați. Poate elemente care nu au fost luate în calcul, dar faptul că buretele era îmbibat cu chestii inflamabile… asta e greu de crezut. Și ar însemna chiar că e crima cel mai bine plănuită! Crima perfectă...

- În opinia ta, cine sunt vinovații?

- Vinovați sunt mai mulți, începând cu pirotehniștii care au montat efectele acolo. Sigur că și patronii au o parte din vină, și ISU, și Primăria. Fiecare a avut o parte din vină. Majoră...

- Ai putut să te întorci acolo?

- Da, eu m-am întors. Aș fi fost în stare să intru și înăuntru, la „Colectiv”, dar nu se putea. Am fost de câteva ori, la comemorări. Am fost până aproape de ușă.

„Eroii sunt cei care s-au întors să salveze pe cineva”

- Pentru tine, cine sunt eroii?

- Eroii sunt cei care s-au întors să salveze pe cineva. Adi Rugină și Claudiu Petre, şi mulţi alţii...

- O ușă în plus ar fi fost de ajuns ca să nu se ajungă la o asemenea tragedie?

- Nici măcar singura ieșire din club nu era o uşă standard de risc. Nu avea bară. Ușa se deschidea înăuntru în loc să se deschidă în afară și nu avea bară de siguranță. Avea numai clanță! Și era ușă dublă, dar una cred că era blocată. Asta a fost principala problemă. Dacă nu era ușa de genul ăla… și o ușă ar fi fost de ajuns. Dar ușa s-a blocat, căzând oamenii peste ea, și nu se mai deschidea. Şi am rămas prinşi înăuntru...

- Te-ai temut că o să mori acolo?

- Da, poate o fracțiune de secundă. Dar nu am disperat. Am simțit totuși ceva îmi spunea că o să scap. E greu de descris.

- Ce faci în prezent, cum e viața ta acum?

- Sunt prins între o serie de proiecte foto și jobul de zi cu zi. Primul an după evenimentul din „Colectiv” a fost unul foarte productiv pentru mine, astfel că am fotografiat în 2016 peste 70 de evenimente muzicale. În prezent lucrez la următoarea mea expoziție de fotografie - „Faces of Creativity” -, ce va avea loc la 27 octombrie, la Apolo 111. E un proiect inedit, deoarece combină fotografia cu realitatea augmentată.

- Ce a învățat România din ceea ce s-a întâmplat la „Colectiv”, ce s-a schimbat?

- Mi-ar fi plăcut să cred că multe, dar, pe măsură ce trece timpul, din păcate, se pare că destul de puține lucruri. Cele mai importante de menționat ar fi că un spital de arși la standarde europene încă nu avem, pur şi simplu nu suntem în stare să-l construim!, iar locații fără aviz IGSU există destule!