de Andrei Dicu şi Alexandru Brădescu
Toamna s-a întărit, crapă frunzele şi cad pe pământ, ca nişte uzate zâmbete arse. Melancolia pare să ne trezească dorul de ducă, de transpunere a visurilor în poveste. Unul dintre locurile încărcate cu farmec şi cu energie menită să ne redea forţa sufletească este Grădina Vlahiia, din Snagov. Aici, agroturismul şi-a desăvârşit menirea recursului la tradiţie.
200 de ani este „vârsta” celei mai „bătrâne” case
Ne-am obişnuit să credem că doar la munte şi la mare, în orice împrejurare, turiştii se pot simţi ca-n Paradis. Ei bine, lucrurile nu stau deloc aşa şi, uneori, departe de bliţuri şi de consumismul care uită să promoveze minunile pe care unii truditori le înfăptuiesc cu sacrificii şi cu har, cresc adevărate perle ale identităţii noastre, care exprimă dragostea pentru frumos a oamenilor simpli. Chiar în apropierea Bucureştiului, la Snagov, reporterul pătrunde, fără nicio exagerare, într-un loc în care, ca român, te simţi vecin cu veşnicia. Este vorba despre Grădina Vlahiia, o paradoxală bijuterie maramureşeană, teleportată, parcă, din alt spaţiu temporal şi fizic, în Ilfov. Asta pentru că, de 25 de ani, Cristian Dumitrescu, artizanul acestei minuni, strămută case, cu tot universul lor, din sanctuarul Maramureşului, pe care ulterior le modifică ori le construieşte de la zero, din bârne aduse tot de acolo. Acest om îşi trăieşte cu adevărat visul, după ce, acum 40 de ani, picase la examenul de admitere la Facultatea de Arhitectură. Apoi a emigrat în Canada, dar chemarea străbunilor l-a ajuns şi acolo... „Îmi doream o gospodărie cu animale. Când m-am întors, am cumpărat prima casă. Apoi, străbătând Maramureşul, am mai cumpărat două. Atunci erau ieftine, cam la 1.500 de mărci casa. Una dintre ele e veche de peste 200 de ani, iar celelalte au peste 100. Acum cinci ani am decis să mă ocup de agroturism. Activasem în domeniul IT-ului, dar am vândut firma. Am cumpărat terenul, tot aşa, bucată cu bucată, până am ajuns la trei hectare. Am vrut să n-am vecini şi să cultiv mâncare pentru animale. Am făcut solariile şi o livadă cu 400 de pomi fructiferi şi o făbricuţă de dulceţuri, sos de roşii, zacuscă etc. Apoi am construit şura şi noile grajduri”, povesteşte gazda noastră. La Grădina Vlahiiei se poate locui, contra sumei de 75 de euro pe noapte (plus micul dejun), în case vechi, autentice, cu icoane pe pereţi, ii, cergi şi unelte originale. În aşteptarea oaspeţilor (de cele mai multe ori corporatişti sau străini), odăile străvechi sunt acum prevăzute cu toate utilităţile necesare confortului modern. În grădină se găseşte un lac cu nuferi şi cu peşti, care îmbie la linişte sufletească şi la armonie cu sinele.
Biserica „Sfinții Constantin şi Elena”, copia Mănăstirii Dintr-un Lemn
Lăcaşul de cult cu hramul „Constantin şi Elena”, adus acum doi ani, este, de fapt, o replică a bisericii Mănăstirii Dintr-un Lemn şi, odată intrat înăuntru, simţi cum se înalţă sfinţirea în tine. Icoanele sunt cumpărate de la ţărani sau moştenite, iar troiţele de afară au fost făcute de un meşter care şi-a desăvârşit opera la Cimitirul Vesel din Săpânţa. Aici, vizitatorul, credinciosul, se simte inundat de smerenie şi de bucuria strălucirii lui Dumnezeu. „Icoanele noi sunt cu sfinţii eroi, Ştefan cel Mare, Brâncoveanu, Sfântul Luca al Crimeei şi alţii. Cele vechi sunt, în mare parte, moştenite sau cumpărate de mine în decursul a 40 de ani. Am ales ca model Mănăstirea Dintr-un Lemn pentru că mi-a plăcut cum sună numele... Am ştiut că trebuie să fie o bisericuţă mică şi, când am văzut-o, m-am îndrăgostit de ea şi am decis s-o ridic. Mi-au plăcut arhitectura şi faptul că nu are turlă, aşa că am realizat o copie. Lucrările au fost executate de meşteri maramureşeni, iar lucrul la catapeteasmă a durat câteva luni. Am lăsat necolorată pictura ca să nu concureze cu icoanele”, a adăugat Cristian Dumitrescu.
Muzeul Țăranului şi cel al Icoanei întregesc Paradisul
Tot aici, reporterul are surpriza şi bucuria să redescopere vechi tradiţii româneşti, sub forma unui Muzeu al Ţăranului Maramureşean, amenajat într-o casă veche de peste 100 de ani, şi a unui Muzeu al Icoanei. Există două sere unde se cultivă legume şi fructe, iar vizitatorii mai pot beneficia şi de trăsuri, căruţe, sănii şi de o şalupă pentru plimbări pe Lacul Snagov. Grădina găzduieşte ateliere de creaţie pentru părinţi şi copii, iar micuţii sunt îndrumaţi în descoperirea tainelor picturii, ceramicii şi lucrului manual, în timp ce părinţii se pot bucura de degustări de vinuri. Fiindcă veni vorba, restaurantul, unde vă aşteaptă şi bucate gătite în stil italian (pizza în cuptor pe vatră), graţie pasiunii gazdei pentru regiunea Toscana, poate servi ca sală de conferinţe, seminarii, spectacole şi evenimente private. De altfel, în grădină se desfăşoară inclusiv workshop-uri de olărit, ceramică, pictură şi se joacă piese de teatru.
Supa de dovleac cu ghimbir şi pateul din ficat de pui, printre delicatese
Roadele livezilor, viţa-de-vie (care ocupă un hectar şi jumătate), serele şi câmpul de lucernă sunt îngrijite şi procesate tot acolo, pentru că în Grădina Vlahiia se savurează bucate sănătoase, cu gusturi autentice. Dacă ajungeţi aici, nu trebuie să rataţi supa de dovleac cu ghimbir, un deliciu recomandat mai ales amatorilor de mâncăruri picante, dar şi pateul din ficat de pui, tochitura cu varză, cartofii cu busuioc, ţuica de prune şi vinul... Dulceaţa acestui dar oferit de strugurele copt, despre care nemuritorul Adrian Păunescu scria că „este o statuie a păcii, pe un soclu durabil de viţă-de-vie”, este „răzbunată” de murături şi de mirosul de zacuscă respirând din ceaunul ridicat pe pirostrii.
Poneii, bucuria copiilor
Zâmbetul, acest savant al sănătăţii sufletului, este, de asemenea, acasă. Călăritul poneilor şi interacţiunea cu celelalte animale din fermă (iepuri, vaci, găini şi porci) sunt o uriaşă sursă de bucurie, mai ales pentru copii, mulţi dintre ei vizitând acest loc în cadrul săptămânii „Şcoala altfel”. Pentru adulţi există grajdurile cu cai. Ce cai!... Cu coamele şi cozile umflate de eleganţă şi cu priviri paradoxale, în acelaşi timp blânde, dar şi marţiale... Ca turist şi ca jurnalist, m-am simţit, aşa cum spuneam, ca în Paradis, pentru că acest loc miroase a căldură sufletească. Miroase a „acasă”. Parcă ar fi pictat de delicateţea lui Grigorescu. Relevaţie şi revelaţie! Când am plecat, dacă mi-ar fi făcut cineva o operaţie pe inimă, ar fi descoperit în ea un vulcan de energie, un vârtej de pasiune...
Dirijorul Ion Marin: „Mi-a plăcut şi partea românească, şi cea toscană“
Internetul şi broşurile tipărite oferă destule informaţii despre Grădina Vlahiia, dar poate cea mai îndreptăţită mărturie îi aparţine unuia dintre cei mai mari dirijori din lume, Ion Marin, descendentul lui Marin Constantin, fondatorul şi conducătorul Corului Madrigal: „Extraordinar! Ce proiect frumos! Mi-au plăcut toate aici, şi partea românească, şi cea toscană pe care am cunoscut-o în restaurant!”. Aşa este, mai ales că aici tradiţia se împleteşte cu mândria de a fi român.