de Silviu Ghering
La 26 noiembrie 1901, dragostea dintre sârboaica Despina Gero și macedoneanul Vasile Dimitrie năştea, la Ohrida, în fosta Iugoslavie, cel de-al patrulea dintre cei șase copii ai cuplului, botezat Mihail. Când scriitorul de mai târziu avea doar 3 ani, familia Dimitrie se stabilea definitiv la Balş, judeţul Olt, și își româniza numele în Dumitrescu. În perioada 1908-1913, Mihail urmează cursurile Şcolii Primare de Băieţi din Balş, avându-l ca învăţător pe Constantin Dinculescu, cel care în clasa a III-a l-a scos în faţa clasei pentru a-i lăuda o compunere și le-a spus celorlalţi elevi să se uite bine la el, căci va fi un mare scriitor. Învață mai departe la Gimnaziul „Ioniţă Asan”, din Caracal, şi ulterior la Liceul „Carol I”, din Craiova, dar, din cauza războiului, în 1917 întrerupe studiile și ia Bacalaureatul abia în 1925, la colegiul din Craiova, după care se înscrie la cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie a Universităţii din Bucureşti. Debutează în 1927, cu volumul de nuvele și schițe „Capcana”, și devine membru al Societății Scriitorilor Români, ulterior și al Societății Autorilor Dramatici.
În 1930 publică primul său roman, „Sfântul Părere”. Următorul an apare prima sa piesă, „Ioana d’Arc”, urmată de „O crimă pasională” în 1935, ambele puse în scenă de Teatrul Național din Cluj. Marele succes vine în 1936, cu „Invitaţie la vals”, cea mai cunoscută carte a sa, cu 35 de ediții, continuă să fie la fel de bine primit de cititori (culmea, nu și de critici, care l-au considerat un scriitoraș mediocru!) cu „Scrisoare de dragoste” în 1939, ceea ce-i permite să cumpere Editura „Bucur Ciobanul”, din Bucureşti, unde promovează în special cărţile pentru copii şi tineri, pe care, multe, le şi semnează. Urmează, în 1940, piesa „Năluca” și volumul „Trei comedii: Școala nevestelor, Calul de curse, Liniștea soțului”, iar în 1946 apar „Cazul Magheru” și „Elevul Dima dintr-a șaptea”. Este marginalizat de noua putere populară pentru „vina” de a fi „patron” de editură, și abia în 1961 încetează prigoana și i se reeditează vechile scrieri. În 1967 devine membru al Uniunii Scriitorilor. La 27 februarie 1982 părăsește această lume, la București, lăsând în manuscris numeroase volume de proză, piese de teatru și scenarii de film.