de Luana Mare
A cunoscut de mică ororile războiului, destrămarea familiei, sărăcia şi toate au construit o Stela Popescu puternică şi cu o aură pozitivă, gata să mute munţii din loc. Când spui Stela Popescu te gândeşti la optimism, la bucurie, la talent artistic, la energie debordantă, calităţi care au reprezentat-o pe tot parcursul vieţii.
Şi-a mutat viaţa într-un tren de marfă, la numai 8 ani
Destinul Stelei Popescu a luat o turnură nouă într-o zi geroasă de februarie a anului 1944, când fetiţa de 8 ani, speriată şi zgribulită, pornea pe drumul greu al refugiului spre România. Invadarea Basarabiei de Armata rusă cu patru ani în urmă îi separase familia. Tatăl său, Vasile Popescu, directorul şcolii din satul natal, Slobozia, Hodorogea, raionul Orhei, fusese deportat în Siberia, la Vladivostok, împreună cu toţi cei consideraţi intelectuali şi, implicit, „duşmani de clasă”, iar micuţa Stela şi mama sa nu mai aveau să ştie nimic de el timp de... 19 ani. Pe peronul gării din Chişinău avea să se despartă de el, şi tot de pe acel peron aveau să urce, după patru ani, şi cele două, mamă şi fiică, în vagonul de marfă al unui tren ce avea să le ducă spre Ardeal, cu un bagaj în care înghesuiseră o parte din viaţa lor de până atunci. Aveau voie să ia cu ele doar 100 de kilograme, iar mama Stelei strânsese perne, plapumă, câteva rochii şi două furculiţe pe care le înghesuise printre bagajele celorlalţi refugiaţi.
Povestea tristă cu porcul de Crăciun
După două săptămâni, trenul le-a lăsat la Sibiu, iar prin decret Ion Antonescu asigurase ca fiecare refugiat să fie cazat în casele localnicilor. Aşa au ajuns Stela şi mama sa la Slimnic, într-o comună de saşi, unde au trăit aproape doi ani în bătătura unei localnice rămasă singură cu două fete, iar lipsurile, sărăcia şi chiar reticenţa gazdelor le-au fost puse drept început de drum în patria-mamă. Un episod rememorat de Stela Popescu face referire la Sărbătorile de Crăciun în primul an la Slimnic, atunci când mama sa i-a cerut gazdei, care tocmai tăiase porcul, să-i vândă puţină carne, să pregătească o masă de Crăciun aşa cum se cuvine. Răspunsul săsoaicei a fost un refuz brutal şi acuzator: „Nu te-am adus eu aici! Nu am carne să vând! Trebuia să stai la tine acasă!”, iar Stela Popescu avea să-şi amintească acest episod trist toată viaţa. „Mama i-a replicat atunci, plină de amărăciune: «Să te ferească Dumnezeu să afli de ce am plecat eu de acasă!»”. Nici n-au trecut bine Sărbătorile, că destinul avea să lovească la fel de crunt familiile din România, inclusiv pe cea a gazdei, care avea două fete frumoase, de aproximativ 18 ani. „Au venit ruşii, au strâns tinerii de 17-18 ani la şcoală, i-au ţinut acolo 24 de ore fără apă, fără mâncare, apoi i-au deportat în Dombas, la muncă. Au rămas, la Slimnic, zeci de familii îndurerate, care atunci au înţeles cu adevărat și drama basarabenilor. Că nu era uşor să-ţi rechiziţionezi o cameră şi să te trezeşti în casă cu o familie străină”, povestea în urmă cu mai mulţi ani actriţa Stela Popescu despre perioada petrecută la Slimnic, concluzionând că necazurile i-au împrietenit pe refugiaţi cu localnicii.
Şi-a crezut tatăl mort timp de 19 ani!
Despre mama sa, Stela Popescu povestea că era o femeie vrednică şi curajoasă, pe care a iubit-o enorm. Deşi anii de şcoală de lângă Sibiu i-a „dus” alături de mămica ei, învăţătoare, spunea că nu a beneficiat de nicio favoare din partea sa. Ba din contră! „Mama era cu mine ca un grănicer”, a dezvăluit actriţa. „Am trăit timpuri foarte grele. De la tata nu am mai primit niciun semn vreme de 19 ani. Am crezut că e mort. Între timp, românii au vrut să îi trimită pe basarabeni înapoi, iar mamei îi era foarte frică, aşa că a făcut o căsătorie de convenienţă”. Actriţa şi-a revăzut tatăl după mai bine de 20 de ani, în ’61-’62, în Basarabia, unde a plecat într-o excursie. A reuşit să-l aducă în ţară abia în ’77. În cele din urmă, tatăl şi mama s-au recăsătorit, după 38 de ani, atunci când partenerii lor de viaţă au trecut în nefiinţă. Părintele actriţei a murit la 90 de ani, în urma unei operaţii la vezica biliară, iar mama sa a fost răpusă de cancer la 84 de ani.
N-a fost admisă la Teatru din prima, ci la... Limba Rusă
Cu timpul s-au mutat la Braşov, apoi Stela a ajuns în Capitală, unde a încercat să dea la Teatru. Nu a fost admisă, dar rezultatul obţinut i-a permis să aleagă o altă facultate, la care rămăseseră locuri libere, şi aşa a ajuns la Facultatea de Limba Rusă „Maxim Gorki”, la care renunța după un an și jumătate, când a intrat în echipa Teatrului Ministerului de Interne. În 1956 a fost admisă la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, iar în paralel a continuat să susțină spectacole de teatru. La sfârșitul facultății a primit repartiţie la Teatrul din Brașov. Din 1963 până în 1969 a jucat la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase” din Bucureşti. În 1969, Stela s-a angajat la Teatrul de Comedie, unde a prestat timp de 24 de ani, dar a continuat colaborarea cu Radiodifuziunea Română din 1963 până în 2017. Cariera sa a fost o continuă ascensiune, iar publicul o adora.
40 de ani de carieră alături de Arşinel
A jucat în celebra serie de show-uri de la Boema, considerate antiputere la vremea respectivă. În 1993 a revenit la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”. A jucat în piese ca „Omul care a văzut moartea”, „Mama Boema”, „Boema, slăbiciunea mea”. Vreme de 18 ani a bucurat publicul în „Preșul”, 12 ani în „Pețitoarea” și 10 ani în „Plicul”. O perioadă de 8 ani (1971-1979), a sudat un cuplu pe scenă şi la televiziune cu Ștefan Bănică. În același an a format un duet cu Alexandru Arşinel, iar timp de 40 de ani, acesta a fost cel mai longeviv şi de succes cuplu umoristic din România!
L-a sedus pe Nea Mărin Miliardar
În 1958 a debutat în cinematografie în pelicula „Alo? Ați greșit numărul”. A jucat în 30 de filme celebre, precum „Nea Mărin miliardar” (1979), „Pe malul stâng al Dunării albastre” (1983), „În fiecare zi mi-e dor de tine” (1988) etc. A jucat, după 1990, în cunoscute seriale tv. Începând cu jumătatea anilor ’90, Stela Popescu a fost moderatoarea unor emisiuni tv pentru femei. Din 2005 era director onorific la revista „Taifasuri” şi scria în fiecare săptămână un editorial. Ultimul text al actriţei a fost despre aşezămintele pentru bătrâni, copii, bolnavi, oameni cu handicap, locuri pe care le vizita şi de care era mereu impresionată. Implicată în proiecte artistice, caritabile, prezenţă constantă pe platourile de televiziune, la evenimente, în turnee, Stela Popescu deborda de energie şi reuşea să aducă zâmbetul pe buze şi optimismul oriunde. A trăit o viaţă plină, ghidată după un motto pozitiv ca şi aura pe care o răspândea în jur: „Bucură-te, bucură-te, fiindcă nici nu ştii cât e de târziu!” sau „Nu trebuie să îţi doreşti ce este mai bun, ci să te bucuri de ce ai!”.
Teatrul ce-i poartă numele a împlinit un an de activitate
Criticul muzical Smaranda Oţeanu Bunea a înfiinţat în 2015 Teatrul „Stela Popescu”, un ansamblu muzical românesc dedicat copiilor şi tinerilor. Principalul scop al acestui proiect este acela de a cuceri tinerii melomani prin musicaluri, spectacole folclorice incendiare, gale de dans şi de muzică ce promovează hituri de ultimă oră. Primele reprezentaţii au avut loc în iunie 2016, cu musicalul „Aladin”, apoi „Stela şi prietenii ei”, „România Magic Country” (feerie folclorică), „Chiriţa în Iaşi” (musical), „Festivalul cântecului care face minuni”.