Main menu

header

658 2 1de Silviu Ghering

Dincolo de propaganda turistică, mai mult sau mai puțin eficientă, România este o minune! O taină... Iar împreună vom descoperi bucuria de a respira aerul tare și curat al bogățiilor și frumuseților uitate ale acestui pământ magic, ţara noastră.

Valea Verde, paradisul din Cund

Într-o vale romantică din județul Mureș, la 29 de kilometri de singura cetate medievală încă locuită din Europa, Sighișoara, și la 31 de kilometri de Mediaș (din DN 14, care unește cele două orașe, cam la jumătate, vreo opt kilometri spre nord, pe DJ 142C) este un sătuc cu doar câteva case, înconjurat de dealuri împădurite: Cund.

Cine n-are nemți...

Ulrike și Jonas Schäfer, o familie de nemți stabiliți în România, a cumpărat în Cund mai multe case, pe care cei doi le-au recondiționat și le-au reunit într-un complex numit sugestiv Valea Verde Retreat. Camerele sunt frumos amenajate, cu accent spre design rustic, dar și cu dotări de ultimă generație, ca să nu vă simțiți total rupți de lumea... civilizată. Când vă veți plimba pe sub bolta copacilor vechi, când veți călări pe dealuri, veți privi apusul de lângă piscina naturală sau vă veți bucura de o cină romantică la lumina lumânărilor vă veți aduce aminte de valorile eterne care contează în viață. Prin liniște și natură. Prin stimulare și relaxare. Alături de cei iubiți.

... să-și cumpere pentru Truffle Brunch!

Zona e cunoscută mai ales pentru „vânătoarea” de... trufe (ciuperci „subterane” care cresc în sol, sub straturi groase de frunze moarte, la o adâncime cuprinsă între 5 şi 50 de centimetri, conside- rate „delicatese de lux”, cu proprietăți terapeutice şi afrodiziace). Așa că nu ratați brunch-ul cu trufe (Truffle Brunch), o idee inedită de a ține business-ul turistic local în picioare pe timp de toamnă-iarnă: în fiecare duminică din octombrie, noiembrie și decembrie, turiștii sunt invitați la un festin culinar ale cărui vedete sunt trufele. Costă 99 de lei de persoană și, timp de câteva ore, sunteți liberi să gustați din toate bunătățile, să socializați cu ceilalți oaspeți și, dacă vă place mult de tot, să rămâneți peste noapte dacă mai sunt locuri libere de cazare sau să reveniți la Cund pentru o perioadă mai îndelungată decât un weekend.

Ajunși în Cund, nu ezitați să vizitați Biserica Evanghelică fortificată, construită în secolele XIV-XV, cu un turn cu ceas cu „cadrane“ pe toate laturile și acționat de un singur mecanism