de Andrei Dicu şi Eduard Popa
La 27 ianuarie a început tradiţionalul Carnaval de la Veneţia. Anul acesta însă, evenimentele se desfăşoară sub auspicii deosebite, pentru că natura joacă feste. Timp de secole, acest oraş paradoxal, care se înalţă ca un miraj dintr-o lagună aflată la extremitatea Adriaticii, a riscat să dispară sub inundaţiile regulate şi implacabile provocate de complicitatea dintre mareele care se înalţă şi fundaţiile care se scufundă.
Taxă suplimentară pentru o vizită în Piaţa San Marco
De mai bine de zece ani, când turiştii întreabă cu ce anume să se aprovizioneze în mod special înainte de a vizita Veneţia, mai în glumă, mai în serios, li se spune: „Să purtaţi cizme!”. Motivul este simplu. „La Serenissima” (n.r. - „cea mai liniştită”), cum este supranumită urbea, nu pare să-şi mai merite renumele. Turiştii păşesc în Paradisul splendid sculptat al oraşului cu ghidul în frunte şi plini de fantezii şi de speranţe. Din păcate, sunt prea exaltaţi să observe că, deşi ei abia aşteaptă să se scufunde în feeria oraşului, locuitorii acestuia dispar. Din 1971, când acolo trăiau 363.062 de persoane, s-a înregistrat o scădere demografică de proporţii, ajungându-se la numai 264.534, potrivit ultimului recensământ din 2013. În 2007, numărul vizitatorilor era de 21 de milioane, iar între timp a crescut la 30 de milioane. Din acest motiv, veneţienii doresc să taxeze zecile de milioane de „musafiri” mai mult sau mai puţin nepoftiţi, pe care-i consideră vinovaţi de suprapopularea oraşului. Potrivit publicaţiei „The Independent”, „Consiliul Local a introdus linii separate pentru localnici şi pentru turişti la popularele staţii de vaporetto. Apoi au interzis valizele cu roţi, care produc zgomot puternic când sunt trase pe asfalt. Anul trecut, localnicii au protestat faţă de viaţa tot mai scumpă din oraş şi de faptul că a devenit supraaglomerat. Mai mult, numeroase filme video ce ilustrau comportamentul nepoliticos al turiştilor au devenit virale pe internet”. Primarul Luigi Brugnaro a anunţat că va introduce contoare speciale pentru a vedea numărul persoanelor care se află în cele mai importante puncte de atracţie turistică din oraş. Cifrele vor fi dezvăluite în timp real pe paginile social-media oficiale ale oraşului, dar şi pe site-ul acestuia, în speranţa că vor determina vizitatorii să evite aglomerarea unor zone precum Piaţa San Marco sau Palatul Dogilor, în loc să limiteze numărul de persoane. De asemenea, autorităţile plănuiesc să introducă şi un sistem de taxare pentru cei care vor să viziteze Piaţa San Marco, ca o ultimă măsură în cazul în care cea anterioară nu va funcţiona. Această taxă s-ar adăuga preţurilor ridicol de mari: 15 euro drumul cu vaporetto, 13 euro o băutură răcoritoare, 50 de euro o mască de plastic pentru Carnaval. Probabil şi aceea fabricată în China…
Autorităţile, zgârcite cu restaurarea clădirilor şi curăţarea canalelor
Pe vremuri, marele scriitor Thomas Mann, autorul romanului „Moarte la Veneţia”, nota: „Un oraş pe jumătate basm, pe jumătate capcană pentru turişti”. Vizitatorii nu sunt însă singurii inamici. Apa, aliatul romantic (canalele străbătute de gondole oferind graţie urbei), se dovedeşte adversarul paradoxal. Ploile torenţiale au invadat de zeci de ori Veneţia, şi nici măcar „mose”, barierele puse împotriva inundaţiilor, nu au ajutat la nimic. Locuitorii care încă n-au plecat spun că statul n-are suficienţi bani pentru curăţarea canalelor, restaurarea clădirilor şi înălţarea fundaţiilor, pentru că acestea costă enorm. De altfel, e de trei ori mai scump să locuieşti aici decât la Mogliano, la 20 de kilometri distanţă. Încă de acum zece ani, fostul primar, Massimo Cacciari, declara pentru National Geographic: „Veneţia nu este un loc romantic pentru tinerii aflaţi în luna de miere”. Inundaţiile ţin de rutină. Sirenele sună, porţile de protecţie din oţel coboară, iar oamenii îşi trag cizmele. Apoi se instalează pasarela gigantică, lungă de patru kilometri. Deşi apa inundă frecvent părţile joase ale oraşului, cum ar fi Piața San Marco, localnicii tradiţionalişti, în speţă bătrânii şi cei care au refuzat să părăsească oraşul, îşi pun nelipsitele cizme şi acceptă că acesta este un inconvenient minor pentru privilegiul de a trăi la Veneţia. Pe undeva, au şi motive, pentru că istoria a demonstrat că sunt luptători. Veneţienii şi-au întemeiat oraşul pe un grup de insule dintr-o lagună din partea nordică a Mării Adriatice, înfigând trunchiuri de arini şi de stejari în solul nisipos. În ciuda consolidărilor, structurile oraşului au avut de suferit din pricina creşterii nivelului mării şi a scufundării, de 12,7 centimetri în ultimul secol.
Gherardo Ortalli: „Hrăniţi-i pe veneţieni!”
Seara, pe lângă zidurile drapate cu trandafiri albi, căţărători, gunoierii încarcă mizeria urât mirositoare pe barje. În faţa Muzeului Correr, femeile de serviciu muncesc în genunchi, cu găleţi şi cu perii. Urechea poate distinge cum se trântesc obloanele de lemn, cum treptele de piatră ale podurilor sunt călcate de roabe şi de galoşii muncitorilor şi mai ales cum, întotdeauna, sunetul negru, trist, al clopotelor pune stăpânire pe oraş. În schimb, parte esenţială din „sunetul” Veneţiei este absenţa automobilelor. Inutil să vă mai spunem că, deşi oraşul este călcat de milioane de turişti, oamenii care muncesc aici sunt săraci. Profesorul de istorie medievală Gherardo Ortalli spunea într-un interviu: „Când ies cu prietenii trebuie să mă opresc din cauză că cineva ne fotografiază de parcă am fi aborigeni. Poate că, într-o zi, vom fi. Te vei plimba şi vei găsi un semn pus pe o cuşcă: «Hrăniţi-i pe veneţieni!»”. Între timp, planurile pentru salvarea oraşului apar şi dispar cu regularitatea mareelor. Oficial, turismul din Veneţia generează venituri anuale de două miliarde de euro, probabil o subestimare, întrucât multe dintre afaceri se fac la negru, astfel că unii sugerează că rănile Veneţiei sunt autoprovocate, fiind consecinţe ale dorinţei de a scoate şi ultimul ban din turism.
„La Serenissima“, urbea lui Marco Polo şi a lui Vivaldi
Veneţia este un melanj teribil de istorie şi de cultură, un muzeu grandios. Timp de 800 de ani a fost principala putere navală a Europei şi, graţie forţei militare, a devenit oraş-stat. Numită şi „Republica Sfântului Marco” sau „Republica Leului”, a fost construită de refugiaţii din calea hoardelor hune şi longobarde, care, ulterior, au supravieţuit mai ales vânzând sare şi peşte. Aceşti oameni puternici au fost piatra de temelie a oraşului, care în secolul al XVIII-lea devenise unul dintre cele mai rafinate din Europa, cu o mare influenţă în domeniul artelor, al arhitecturii şi al literaturii. Printre bijuteriile arhitecturale se numără Palatul Dogilor, Puntea Suspinelor, Bazilica Sfântului Marcu, Fondaco dei Turchi, Biserica Santa Maria del Giglio şi Podul Libertății. Exploratorul Marco Polo, pictorul Tizian, compozitorii Tomaso Albinoni şi Antonio Vivaldi, dar şi aventurierul Giacomo Casanova sunt doar câteva dintre numele care au sporit faima Veneţiei. În fine, una dintre atracţiile principale rămâne celebrul Carnaval, care adună, anual, peste trei milioane de participanţi.