de Cătălina Tăgârță şi Florica Pintea
Se spune în popor că cei șapte ani de acasă sunt esențiali pentru educația fiecărei persoane. Instituțiile de învățământ au rolul lor, însă informațiile primite de copii în cadrul acestora trebuie să completeze baza primită de la părinți. În plus, regulile, comportamentul și stilul de viață deprinse în mediul familial își pun amprenta mult mai bine asupra micuților. Așadar, dragi părinți, rețineți că fiecare zi petrecută cu copiii voștri este o lecție de viață! Fiecare regulă, fiecare sfat pe care îl oferiți, fiecare sarcină pe care le-o trasați sau orice comportament pe care dumneavoastră îl aveți și ei îl observă se va reflecta ulterior în felul lor de a fi!
Copiii pot avea și acasă mici responsabilități
Nu doar elevii primesc zilnic teme pentru acasă și sunt mustrați de profesori în fața clasei pentru că nu și-au îndeplinit sarcinile. Acasă, copiii pot avea mici responsabilități trasate de părinți, cum ar fi, spre exemplu, să ducă gunoiul, să își împacheteze hainele și să le așeze la loc în șifonier sau să își spele farfuria din care au mâncat la prânz. Aceste atribuții nu trebuie să le ocupe prea mult timp, dar au un rol deosebit de important în formarea anumitor deprinderi pentru viața de adulți. În cazul în care copilul nu respectă „regulile” impuse, el este adesea tras la răspundere de părinți, însă atenție la felul în care faceți asta! În opinia psihologului Laura-Maria Cojocaru, cuvintele sunt cele mai puternice arme pentru a răni un copil. Acesta are nevoie de dragoste, să fie ascultat, să simtă că este iubit și să nu se considere niciodată nedorit în familia sa. „Chiar și o mică remarcă adusă asupra sa l-ar putea face să plângă. Nu vă numiţi copilul incapabil, nu-l comparaţi cu alții, nu-l faceţi să se simtă inutil. Sunteţi părinte, fiţi mândru de el!”, declară psihologul Laura-Maria Cojocaru.
„Primele roade le veţi sădi încă de la naștere”
Un viitor tătic sau o viitoare mămică își începe studiile de părinte cu cel puțin un an înainte de venirea primului copil pe lume, iar „examenul” și-l dă la maturitatea acestuia. „Dacă veţi avea un copil, nu vă panicaţi! Meseria aceasta se învață! Nu-l educaţi așa cum vreţi dumneavoastră, ci așa cum este firesc! Este un ciclu greu, un proces prin care abia după ani și ani se vor vedea roadele, dar și un proces în care mulți pot eșua cu grație. Ca părinte, trebuie să vă faceţi temele perfect și fără nicio greșeală, altfel riscaţi să aveţi parte de niște roade stricate, de care nu se va putea bucura nimeni. Primele roade le veţi sădi încă de la naștere, dar vor crește cel mai greu. Celelalte, copilul și le va sădi singur, sub atenta dumneavoastră supraveghere”, mai adaugă specialista Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI) și președinte și fondator al Asociației Generația Iubire. Totodată, spe- cialista, sprijinită de Asociația Plus Communication, a realizat un top al sfaturilor utile pentru părinți, care vor contribui major la creșterea sănătoasă a copiilor, nu atât din punct de vedere fizic, cât mai ales psihic și emoțional. Iată care sunt acestea.
Nu îi demotivați!
Nu vă învățați copiii să asculte orbește de dumneavoastră, pentru că, din obişnuință, atunci când nu veți fi alături de ei îi vor asculta orbește pe alții! Învățați-i să discearnă între ce este sau nu util și valoros pentru ei! Nu îi obișnuiți pe cei mici să accepte critici „constructive” și demotivări de genul: „Nu este suficient”, „Puteai mai bine”, „Copilul lui X este mai bun ca tine”, „Râde lumea de noi/de tine” etc., pentru că vor accepta ca stima lor de sine să fie călcată în picioare de oricare alții! Mai degrabă, predați-le lecția încurajării, susținerii, aprecierii, respectului și acceptării, pentru a menține bucuria în viața lor și a celor importanți pentru ei!
Nu îi învinovățiți pentru renunțările dumneavoastră
Sub nicio formă copiii nu trebuie să accepte să fie învinovățiți pentru renunțările și „sacrificiile” dumneavoastră (sunt exclusiv deciziile voastre!), pentru că atunci când vor fi adulți nu vor ști cum să-și asume responsabilitatea pentru ceea ce sunt, simt, gândesc și vor de la viață! Învățați-i sinceritatea, asertivitatea și asumarea responsabilității! Nu vă învățați copiii să creadă că micile lor suferințe apar pentru că merită să fie pedepsiți de viață/Univers/Dumnezeu atunci când nu fac ce spuneți voi sau nu sunt cum vreți voi, pentru că astfel vor accepta să fie abuzați de oricare alții, considerând că așa merită! Învățați-i să caute și să înțeleagă lecția din întâmplarea respectivă și să dezvolte astfel noi abilități!
Nu îi obișnuiți cu „nu pot” și „nu știu”
Chiar dacă pentru dumneavoastră poate fi mai comod, nu îi obișnuiți să accepte să facă ceea ce le cereți fără să li se explice motivul și mai ales beneficiul pentru toți cei implicați. Dacă se obișnuiesc așa vor accepta ca și alții să le impună ce vor ei pur și simplu, chiar dacă le este benefic sau nu! Învățați-i să asculte cu atenție, să analizeze, să întrebe, să negocieze! Este greșit să îi învățați să creadă că „nu pot”, „nu știu”, „nu reușesc”, „greșesc”, pentru că vor accepta ca alții să le hotărască drumul și calitatea vieții! Învățați-i să dea visului lor toate șansele posibile, să învețe să depășească obstacolele și să exerseze căutarea de soluții, chiar dacă uneori lucrurile nu se dovedesc deloc ușoare!
Nu îi îndrumaţi să vă realizeze visul neîmplinit
Nu vă îndrumați copiii să realizeze visul dumneavoastră neîmplinit, pentru că vor accepta foarte ușor să renunțe la ei înșiși, la nevoile și la dorințele lor, la starea lor de bine și vor ajunge să-i lase pe alții să le trăiască viața! Spre exemplu, atunci când își aleg o carieră sau un drum în viață trebuie să o facă în funcție de dorințele și de pasiunile lor, nu de ale părinților! Din păcate, foarte mulți părinți fac greșeala de a le impune copiilor să meargă pe drumul pe care ei nu au reușit. Dumneavoastră nu trebuie să procedați așa! Puneți binele celor mici înainte de orice! Învățați-i că visul lor este tangibil, realizabil, utilizându-și resursele proprii, energia, timpul și învățarea necesare pentru a-l trăi, încheie psihologul Laura-Maria Cojocaru.