Main menu

header

676 27 1de Gabriela Militaru şi Eduard Popa

„Casa plină” a fost unul dintre serialele care, în anii ’90, ne strângea pe toți, cu mic cu mare, în fața ecranului televizorului pentru câteva zeci de minute de comedie la superlativ. Povestea tragicomică a prezentatorului de știri Danny Tanner, rămas văduv și cu grija a trei fete, a fost difuzată timp de opt ani în Statele Unite ale Americii, între 1987 și 1995, însumând nu mai puțin de 192 de episoade. La aproape 30 de ani de la lansare, în iarna anului 2016, serialul a fost reluat de Netflix cu titlul „O casă și mai plină”, în care apar toți membrii fostei echipe, cu excepția gemenelor Mary-Kate și Ashley Olsen, care au jucat alternativ rolul micuței Michelle Tanner. Noua versiune a serialului nu a fost difuzată internațional deocamdată, prin urmare, încă ne întrebăm ce mai fac Danny Tanner, cumnatul său, Jesse Katsopolis, sau micuțele D.J., Stephanie și Michelle Tanner?

Michelle Două actrițe, un singur rol

676 27 2Michelle este fiica cea mică a lui Danny Tanner. Până la finalul serialului, Michelle cea simpatică devine deja o domnișorică încăpățânată, care a rămas faimoasă pentru expresiile stâlcite pe care le-a rostit de-a lungul producției, dintre care poate cel mai des folosită este „No way, José!”. Rolul lui Michelle a fost jucat alternativ de surorile gemene Mary-Kate și Ashley Olsen. Se pare că rolul din „Casa plină” le-a deschis celor două calea către succes. În 1993, ele și-au inaugurat o casă de producții cinematografice, Dualstar. Gemenele au apărut apoi împreună în alte filme artistice, până în 2004, când au renunțat la actorie. Asta nu înseamnă însă că cele două simpatice tinere au intrat într-un con de umbră. Ele au schimbat doar domeniul cinematografiei cu designul. Au devenit atât de faimoase în lumea modei, încât au fost recompensate cu Premiul „Designerul Anului” de Consiliul Designerilor din America. La capitolul viață personală, Mary-Kate Olsen este căsătorită din 2014 cu Olivier Sarkozy, fratele fostului președinte al Franței. Cât despre Ashley, nu este măritată, însă viața sa amoroasă a ținut prima pagină a revistelor mondene în perioada în care se zvoneşte că ar fi avut o relație cu actorul Jared Leto și cu faimosul ciclist Lance Armstrong. La sfârşitul anului 2016, Ashley a avut o aventură pasională cu dealerul de artă Richard Sachs, la finalul căreia mignona a declarat că pentru o perioadă va dori să se concentreze doar pe munca de designer.

Stephanie Optimista familiei

676 27 3Stephanie (interpretată de Jodie Sweetin) este fiica mijlocie a lui Danny Tanner. După încheierea filmărilor la „Casa plină”, Jodie și-a continuat studiile de liceu și universitare. Mai târziu, ea a acceptat să facă parte din echipa serialului „O casă și mai plină”, să apară într-un show de televiziune în care a jucat o versiune exagerată a sa și să concureze în show-ul „Dansând cu starurile”, versiunea americană. Jodie pare să fi fost mai activă în plan personal. Ea s-a căsătorit prima dată la numai 20 de ani, pentru ca patru ani mai târziu să divorțeze. Au urmat apoi alte două mariaje, din care au rezultat două fetițe. Ambele căsnicii au sfârșit prin divorț. În jurnalul său, publicat în 2008, Jodie a mărturisit că la 14 ani, după terminarea filmărilor la „Casa plină”, a început să bea excesiv. Apoi a făcut abuz de droguri timp de mai bine de 15 ani. Actrița, acum în vârstă de 36 de ani, a încetat să mai bea sau să se drogheze și lucrează ca mentor într-un centru de dezintoxicare.

D.J. De profesie mamă

676 27 4D.J. (interpretată de Candace Cameron) este fiica cea mare a lui Danny Tanner, care își îndeplinește foarte bine rolul de mamă. După încheierea filmărilor la „Casa plină”, în 1995, pe când Candace avea 19 ani, actrița a avut apariții episodice în alte seriale cunoscute, cum ar fi „Cybill” sau „Băiatul întâlnește lumea”. Mai apoi, după o pauză în care și-a dedicat timpul familiei și creșterii copiilor, Candace a apărut în show-ul „Victorie cu orice preț”. În 2014 a concurat și ea în „Dansând cu starurile”, clasându-se pe locul al treilea în finală. Apoi a fost gazda show-ului de televiziune „The View” și a acceptat revenirea în „O casă și mai plină”. În plan personal, la numai un an după încheierea filmărilor la „Casa plină”, Candace, care are acum 41 de ani, s-a măritat cu jucătorul rus de hochei Valeri Bure și are cu acesta doi băieți și o fată. Candace a devenit creștină la 12 ani, și în repetate rânduri a pus rezolvarea problemelor personale pe baza credinței sale. Ea considera, de exemplu, că astfel s-a vindecat de bulimia nervoasă de care a suferit o vreme, pe când avea 20 de ani.

Danny Tanner Un tată „cool” și nu prea

676 27 5Danny Tanner, tatăl celor trei fete, este interpretat de actorul Bob Saget. După încheierea filmărilor pentru „Casa plină”, Bob și-a continuat cariera în actorie, apărând atât în filme în care a jucat din nou rolul de tată („Cercetașii” sau „Lecții pentru tata”), dar și în partituri mai mici, cum ar fi cea din „Cum am cunoscut-o pe mama voastră”. În plus, el a lucrat constant drept actor de stand-up comedy. Bob a publicat și o carte, intitulată „Tăticul murdar”, în care povestește experiențele sale actoricești, dar și momente din viața privată. Și apropo de viața sa privată, Bob, care are acum 61 de ani, a fost căsătorit până în 1997 cu Sherri Kramer, cu care are trei copii.

Unchiul Jesse Casanova lecuit

676 27 6Ultimul, dar nu cel din urmă actor în rol principal din „Casa plină” este John Stamos, care l-a interpretat pe unchiul Jesse, fratele defunctei soții a lui Danny Tanner. Un motociclist pasionat de Elvis Presley nu este chiar modelul pe care Danny Tanner consideră că fiicele sale ar trebui să-l urmeze. După ce a terminat cu rolul din „Casa plină”, John Stamos a apărut în „E.R.” și „Glee”. În 2012, Stamos a devenit faimos apărând în reclama versiunii grecești a iaurtului Danone. În plan personal, este la fel de „macho man” ca în serialul „Casa plină”. El a fost căsătorit cu fotomodelul Victoria’s Secret Rebecca Romijn între 1998 și 2004. După mai multe relații pasagere, în 2017, Stamos, în vârstă de 54 de ani, și actrița Caitlin McHugh, care are 31 de ani, au anunțat că așteaptă primul copil împreună. Cei doi s-au căsătorit în februarie anul acesta. Cu acestea fiind zise, se pare că Stamos a trecut cu bine peste perioada aceea din 2015 când consumul excesiv de substanțe interzise și de alcool l-au ținut câteva luni într-un centru de dezintoxicare.

Joey Afaceristul ratat

676 27 7Joey, prietenul din copilărie al lui Danny Tanner, interpretat în serial de Dave Coulier, este un actor de stand-up comedy în continuă devenire. După „Casa plină”, Dave a rămas în industria filmului, împrumutându-și de mai multe ori vocea unor personaje de desene animate. Dar nu a putut uita prima și adevărata sa iubire, stand-up comedy. Dave are 58 de ani și a fost căsătorit timp de doi ani cu Jayne Modean, alături de care are un fiu. Apoi, după o relație cu Alanis Morissette, în 2014 s-a căsătorit cu producătoarea Melissa Bring.