de Silviu Ghering şi Adrian Barna
Din start trebuie lămurit un lucru: astăzi este greu să ne pronunţăm în privinţa lui Karl Marx fără să cădem în capcana de a-l considera autorul moral al crimelor comunismului. Marx a polarizat atât admiraţia, cât şi furia tuturor, fiind, în acelaşi timp, „eliberatorul celor asupriţi” şi profetul mincinos. După 1989 s-a trecut brusc, masiv, fără nicio nuanțare, la satanizarea marxismului, marele filosof german - pentru că asta fost Marx, indiferent de implementarea dezastruoasă a teoriei sale -, considerat o minte genială până în 1989, a fost doborât fără menajamente de pe soclu şi gratulat cu cele mai jignitoare epitete, de la „imbecil” la „criminal”. S-a trecut rapid dintr-o extremă într-alta, fenomenul marxist primind etichetări total opuse, în funcţie de regimul din care este privit. Dacă în timpul orânduirii socialiste multilateral dezvoltate era cel mai mare gânditor al tuturor timpurilor, după 1989 a fost aruncat la groapa de gunoi a istoriei. De la filosofia de construire a viitorului luminos pentru muncitori și țărani, ideologia revoluţionară a lui Marx, menită să schimbe în bine umanitatea, s-a transformat peste noapte în doctrina demonizată şi trimisă, cum spuneam, la gunoi. Nu trebuie uitat însă un adevăr simplu și dureros: ideile lui Karl Marx nu au fost criminale, criminal a fost modul lor de implementare, de întrebuinţare. Pornind de la acest adevăr indubitabil, să vedem cine a fost „geniul criminal” al secolului al XIX-lea.
Descendent al unor vechi familii de rabini
Karl Heinrich Marx s-a născut în mica urbe renană Trier, atunci Prusia, acum Germania, la 5 mai 1818, într-o familie evreiască având vechi și ramificate tradiții rabinice: ambii săi părinți se trag din familii cunoscute de rabini, unica excepție fiind o soră a mamei sale, căsătorită cu un evreu bancher (bunicul fondatorului concernului olandez „Philips”). Cu trei ani înainte, Trier devenise posesiune prusacă, fapt care a dus la excluderea tuturor evreilor din funcțiile publice. În aceste condiții, tatăl lui Marx, admirator al filosofilor iluminiști cu convingeri liberale, s-a convertit, împreună cu toată familia, la evanghelism, pentru a-și putea exercita meseria de jurist.
Student dezordonat, a dat Dreptul pe Filosofie
Karl a fost școlit o perioadă în familie și apoi într-o școală cu vederi liberale, condusă de un amic al tatălui său, supravegheată atent de Poliția Regelui. Citeşte cu plăcere poezie greacă și Shakespeare și se inițiază în teoriile socialiste ale contelui de Saint-Simon. La 17 ani intră la Universitatea din Bonn, pentru a studia Dreptul. Din cauza comportamentului său dezordonat, tatăl îl mută la Berlin, dar Karl continuă în aceeaşi notă, mai mult prezent pe la dezbaterile de idei din cârciumile muncitorești decât pe la cursuri. Schimbă studiile în Drept pentru cele de Filosofie și Istorie și este admis în clubul postuniversitar al tinerilor hegelieni, deși încă nu absolvise. Termină în 1841 studiile cu o teză de doctorat, dar speranțele într-o carieră academică i se spulberă repede...
S-a căsătorit cu „frumoasa din Trier”
În 1943 se căsătorește cu o fiică de baron, Johanna von Westphalen, considerată „frumoasa Trierului”, cu carea va avea trei fete și un băiat. Relațiile cu părinții încep să se deterioreze, aceștia reproșându-i că implicarea sa politică, studiile și mai apoi doctoratul obținut în Filosofie în loc de Drept nu reușesc să-i asigure un venit stabil, așa cum era normal, în opina lor, pentru un bărbat cu familie. Această incapacitate a lui Karl de a-și asigura venituri suficiente sieși și familiei sale va fi o constantă și în același timp o dureroasă problemă a întregii sale existențe, agravată de șubrezirea timpurie a sănătății din cauza exceselor de efort dedicat studiilor social-filosofice care-l pasionau și scrierilor pe care începuse să le aștearnă pe hârtie.
La Paris a devenit socialist și, mai apoi, comunist
În imposibilitatea de a urma o carieră academică din motive ideologice, se orientează spre jurnalism. Numai că epoca și locul - Prusia militaristă, antiliberală și antidemocratică - nu vor fi potrivite nici acestei opțiuni: după ce ajunge directorul editorial al ziarului liberal „Rheinische Zeitung” din Köln, cenzura prusacă închide publicația. Își făcuse deja un nume și, pentru că era clar că în Prusia nu va fi tolerat un jurnalism de opoziție, Marx acceptă un post în editura jurnalului germanofon de opoziție „Deutsch-franzoesische Jahrbuecher”, publicat în Franța. La Paris, în 1943, îl reîntâlnește pe Friedrich Engels, pe care îl cunoscuse la Köln, și prietenia lor se adâncește într-o relație care va dura până la moartea sa. În acea perioadă ia, pentru prima oară, contact și cu mișcarea muncitorească, implicându-se în organizația secretă de stânga „Liga celor drepți”, devenind socialist și, mai apoi, comunist.
Expulzat și din Germania, și din Franța, s-a refugiat în Anglia
Inspirat din dialectica lui Hegel, materialismul lui Feuerbach, ideile socialist-utopice ale lui Saint-Simon, „îndoctrinat” cu economia politică modernă dezvoltată de Adam Smith, Karl Marx începe să rescrie dialectica în termeni materialiști. Pornind de la aceste izvoare, el elaborează treptat „Materialismul istoric” ca teorie științifică a analizei istorice a societății. În 1848 redactează, împreună cu Friedrich Engels, „Manifestul partidului comunist”, care are ca motto celebra lozincă „Proletari din toată lumea, uniți-vă !”. Interzis în Germania, expulzat și din Franța, se refugiază la Londra, unde își petrece timpul în special în sălile de lectură ale bibliotecii de la „British Museum”. Acolo înmagazinează cunoștințe teoretice cu care își dezvoltă mai departe sistemul, având totuși puțin contact cu clasa muncitoare, al cărei mentor avea să devină. Scrie, printre altele, „Bazele critice ale economiei politice” (1858) și începe redactarea lucrării sale fundamentale, „Capitalul”.
În 1867 a publicat primul volum din „Capitalul”
În 1864 este principalul organizator și diriguitor al Primei Internaționale Socialiste, căreia îi dă ca obiectiv abolirea capitalismului. Conform filosofiei sale, istoria omenirii se bazează pe lupta de clasă: pentru a se elibera, proletariatul, victimă a exploatării capitaliste, trebuie să se organizeze la nivel internațional, să cucerească puterea politică și, în această fază de dictatură a proletariatului, să realizeze desființarea claselor sociale, ceea ce, într-o fază superioară, va duce de la sine la dispariția statului și la întemeierea societății comuniste. Marx a elaborat și o teorie a valorii: valoarea este expresia cantității de muncă înglobată într-un produs. Plus-valoarea reprezintă diferența dintre valoarea creată de muncitor în timpul muncii prestate și salariul primit, și reflectă astfel gradul exploatării capitaliste. În septembrie 1867, Marx publica primul volum din „Capitalul”. Următoarele două au fost pregătite pentru tipar şi publicate de Engels abia după moartea autorului lor: volumul al II-lea în 1885, iar volumul al III-lea în 1894.
A murit într-o sărăcie lucie
În tot acest timp, Marx a dus-o foarte greu, a trebuit să se lupte în permanenţă cu lipsurile materiale şi adesea să-şi întrerupă studiul pentru a câştiga cele necesare traiului. A fost sprijinit, în primul rând material, de bunul său prieten Friedrich Engels, a cărui familie făcea parte, culmea, din „clasa burgheziei asupritoare” și era foarte prosperă datorită fabricilor de prelucrare a bumbacului pe care le avea la Manchester. Efortul îndelungat în aceste condiţii nu a rămas fără urmări, și Marx s-a îmbolnăvit grav de plămâni. Corifeul ideologic al luptei de clasă a murit sărac, la 14 februarie 1883, lăsându-i doar 250 de lire sterline fiicei sale mai mici, Eleanor...