Main menu

header

678 32 1de Roxana Istudor şi Eduard Popa

Bibliotecile publice futuriste au ajuns nu doar să satisfacă setea de lectură a oamenilor, ci și atracții turistice, întrucât sunt spații în care arhitectura avangardistă uimește prin felul în care pune cărțile în perspectiva amplă a valorii lor pentru umanitate.

„Ochiul tridimensional” de lângă Beijing

Recent a fost inaugurată în China, în imediata apropiere a capitalei țării, Beijing, o bibliotecă ale cărei spații au făcut imediat înconjurul lumii. Tianjin Binhai Library are un atriu sferic, cu rafturile pentru cărți aliniate de la podea până la tavan. Adăpostește circa 1,2 milioane de cărți și pare, văzută din exterior, un ochi tridimensional. După trei ani de la prima schiță, biblioteca se prezintă ca un spațiu în care „valurile” de rafturi pentru cărți permit și vizitatorilor să se plimbe printre ele. „Unghiurile și curbele sunt imaginate astfel încât să dea posibilitatea utilizării spațiului în multiple forme, de la lectură la plimbare până la întâlniri și discuții. Împreună, acestea formează «ochiul» clădirii”, explică Winy Maas, reprezentantul proiectantului olandez care a lucrat alături de Institutul pentru Design și Planificare Urbană Tianjin. Spectaculozitatea clădirii a atras ca un magnet nu doar iubitori de lectură, ci și circa 15.000 de vizitatori în fiecare weekend de la inaugurarea bibliotecii.

„Pielea de sticlă” din Seattle

678 32 2O clădire impresionantă, care aproape șochează, este cea a Bibliotecii din Seattle. A fost vizitată de peste două milioane de oameni în primul an al inaugurării, 2004, și strălucește printr-o formă de excepție, stranie, dispusă pe 11 etaje acoperite cu o „piele” din sticlă susținută de oțel. Etalon al erei digitale, biblioteca are o capacitate de 1,45 milioane de cărți și alte materiale, are o parcare subterană pentru 143 de vehicule și 400 de computere la dispoziția publicului. Interiorul uimește de asemenea, întrucât nu este „compatibil” cu forma exterioară, ceea ce face unicitatea acestui spațiu. Așadar, spațiile de lectură sunt extrem de aerisite și de luminoase, iar o spirală care include volumele de nonficțiune (pentru a nu „deranja” sistemul expunerii celorlalte) permite celor care sunt amatori de astfel de lectură să nu fie nevoiți să caute în altă parte cartea pe care o doresc.

Omagiu uneia dintre minunile lumii: Alexandria

678 32 3Construită în 2002, Biblioteca din Alexandria este un omagiu adus uneia dintre minunile lumii antice, biblioteca dispărută într-un incendiu devastator care făcea scrum, în secolul al III-lea î.Hr., manuscrise de o excepțională însemnătate pentru omenire. Astăzi, noul sediu este un spectacol grandios. Are spațiu pentru opt milioane de volume, locul pentru lectură însumează 20.000 de metri pătrați, pe 11 niveluri în cascadă. Există aici un centru de conferințe, patru muzee, tot atâtea galerii de artă, 15 expoziții permanente. Arhitectura este uluitoare, la exterior, în formă de disc cu o înclinare dramatică și cu principala sală de lectură având un tavan din sticlă la 32 de metri înălțime. Pentru ca lumina soarelui să nu-i deranjeze pe cei care citesc a fost creat un sistem special de filtrare a razelor solare, care dă spațiului o ambianță de excepție. Cele 11 etaje însumează un uimitor areal de 80.000 de metri pătrați. Colecțiile Bibliotecii Alexandrine, așa cum se numește, clădire superbă și impozantă care privește spre Marea Mediterană, au fost donate din toată lumea.

Un atriu celebru la Aberdeen

678 32 4În Marea Britanie, la Universitatea din Aberdeen, există un atriu celebru, în interiorul bibliotecii care poartă numele lui Sir Duncan Rice. Spațiul are un design de secol al XXI-lea, simplu, ca un cub impozant ce se poate vedea aproape din orice punct al localității. Clădirea este o adevărată campioană a modernității din mai multe puncte de vedere. În primul rând, designul care alternează sticla și materialul opac permite nu doar un efect optic de excepție, ci și o luminozitate remarcabilă. Apoi, spațiile goale sunt poziționate central, alcătuind, în contrast cu geometria exterioară, o formă organică distinctă. Iar atriul în formă de spirală este unul dintre cele mai cunoscute astfel de spații printre iubitorii de biblioteci și de carte, luminând natural cele opt etaje. Pe cei 13 kilometri de rafturi așteaptă peste 400.000 de volume. Nu în ultimul rând, pe acoperiș există panouri fotovoltaice care transformă lumina soarelui în energia necesară funcționării bibliotecii.

„Cutia de bomboane” din Kanazawa

678 32 5În Japonia a fost inaugurată, în 2011, una dintre cele mai originale clădiri care adăpostesc cărți din lume: Kanazawa Umimirai. Denumită cu afecțiune „cutia de bomboane”, are 6.000 de mici „hublouri” care punctează zidul de beton. La interior totul este de o simplitate fermecătoare, o singură mare sală de lectură alcătuind un mediu ca un hub al cărții și al cititului în deplină liniște. „Acest spațiu oferă utilizatorilor ocazia de a experimenta lectura înconjurați de o comoară de cărți care au o prezență copleșitoare, ceea ce dispozitivele și volumele electronice nu o pot oferi”, explică arhitecții Kazumi Kudo și Hiroshi Horiba, realizatorii proiectului.

„Lectura este o conversație. Toate cărțile vorbesc, dar o carte cu adevărat bună și ascultă” (Mark Haddon, scriitor)

„Diamantul negru“ de la Copenhaga

Biblioteca Regală din Capitala Danemarcei este o spectaculoasă extensie a celei naționale. Și-a căpătat renumele grație faptului că forma sa neo- modernă este din granit negru șlefuit și cu unghiuri neregulate, ce trimit cu gândul la un diamant. Exteriorul „aspru” este întrerupt de un atriu care taie răsuflarea privitorului, realizat exclusiv din sticlă, care face din interior un spațiu deopotrivă luminat și care pune în valoare în mod uimitor priveliștea asupra apelor care se află în imediata vecinătate. Tot acest ansamblu este un mediu de lectură unic. La fel de uimitor și cu trimitere la natură este și interiorul Bibliotecii Vennesla, din Norvegia. Conceptul a pornit de la forma coastelor unei balene, și așa au apărut coloane în formă semicirculară care susțin tavanul. „În acest proiect am creat structuri hibride care combină cheresteaua cu toate elementele tehnologiei moderne, pentru a crea un interior unitar”, explică reprezentanții constructorului, firma Helen&Hard.