de Andrei Dicu şi Adrian Barna
Shangri-La este un spaţiu cu un destin aparte. În urmă cu mai bine de un deceniu, acesta era un sat neînsemnat de la marginea Podişului Tibet. Astăzi, după o transformare radicală, este unul dintre cele mai atractive locuri turistice din China, oraş de intrare în zona protejată „Trei Fluvii Paralele”, din provincia nord-vestică Yunnan.
Internet şi magazine, în casele tibetane
Acum mai bine de 15 ani, Shangri-La devenea un oraş-fantomă, cu clădiri părăsite şi cu drumuri de pământ pustii. Majoritatea locuitorilor se mutaseră din casele lor tradiţionale, locuinţe spaţioase cu aspect de cabană, cu pereţi de piatră şi cu grinzi enorme din lemn, în construcţii moderne cu apă curentă şi cu sisteme de canalizare. Cartierul istoric pe care îl lăsaseră în urmă părea condamnat, dar turismul a salvat locul. Casele tibetane au fost dintr-odată redescoperite ca arhitectură unică, autohtonă, care poate aduce profit. Reconstrucţia a început imediat. Sub străduţele întortocheate au fost îngropate conducte de apă şi canalizare. Au apărut electricitatea şi internetul… Casele vechi au fost reconstruite şi transformate în magazine de lux. S-au construit magazine noi în acelaşi stil, dar cu faţade baroce, ornate cu dragoni, lebede şi tigri sculptaţi, pentru a atrage turişti chinezi şi nu numai. Iar strategia a reuşit! Numai anul trecut au venit în jur de 2,5 milioane de vizitatori, majoritatea chinezi!
Călugări cu celulare şi jachete de piele, printre reclamele la vin
Tradiţiile tibetane încurajate oficial au devenit importante în Shangri-La. Muzica răsună noapte de noapte în Piaţa Culturii, unde localnicii se adună pentru dansuri populare. Cercurile care se mişcă în sensul acelor de ceasornic imită roţile de rugăciune. Cândva un punct de atracţie pentru budiştii localnici, o stupă albă (clădire religioasă budistă) de pe drumul spre aeroportul din Shangri-La are, mai nou, concurenţă. Muncitorii escaladează panourile publicitare goale, pentru a lipi reclame pentru vinuri, maşini şi călătorii de lux, iar femeile se îmbăiază alături de bărbaţi, în bazinele termale. Chiar şi tinerii călugări budişti de la respectabila Mănăstire Ganden Sumtseling se lasă în voia noilor tentaţii din Shangri-La: poartă jachete de piele, joacă biliard şi vorbesc la celular. Două viziuni ale prezentului concurează pentru supremaţie, la graniţa Chinei…
Lamaseria de la poalele Muntelui Karakal, un Paradis al înţelepciunii
Spre deosebire de alte locuri, care au nume cu rezonanţă mitică, precum Tombouctou sau Machu Picchu, Shangri-La nu a existat, de fapt, până de curând. Numele vine dintr-un roman publicat de James Hilton, în 1933, intitulat „Orizont pierdut”, o poveste despre supravieţuitorii unei catastrofe aviatice care îşi găsesc calea spre un refugiu utopic, numit Shangri-La, în pustietatea Tibetului. În carte, lamaseria (mănăstirea pentru Lama), fondată în secolul al XVIII-lea de un misionar catolic pe nume Perrault şi acum administrată de un mare Lama, este situată la poalele unui munte numit Karakal, o piramidă strălucitoare de zăpadă şi stâncă. Adăpost pentru 50 de călugări din toată lumea, cufundaţi în studii spirituale, lamaseria este un mare depozitar al înţelepciunii omenirii, îmbrăţişând tot ce e mai bun în est şi în vest. La jumătatea romanului, cititorii descoperă că marele Lama este, de fapt, însuşi Perrault. Are peste 200 de ani şi s-a menţinut foarte bine datorită studiului temeinic, seninătăţii care te inundă în Shangri-La şi izolării de o lume modernă, care alunecă necugetat spre holocaust…
4.000 de localnici, morţi în inundaţii
Într-o încarnare anterioară, Shangri-La a fost Zhongdian, un oraş pe o rută comercială, situat la altitudinea de 3.160 m, la vest de unele dintre cele mai adânci şi mai impresionante defileuri din lume. Trei mari fluvii, Yangtze, Mekong şi Salween, separate de lanţuri înalte de munţi, curg la est de Himalaya, apoi cad direct spre sud, în formaţie paralelă strânsă, înainte să se verse în direcţii diferite. Exploatarea forestieră la scară largă a început în anii ’50. S-au săpat drumuri în munţi şi mii de hectare de păduri seculare au fost rase de pe pantele abrupte. La mijlocul anilor ’90, peste 80% din venitul zonei venea din operaţiunile cu cherestea. Apoi, în 1998, parţial din cauza supraexploatării forestiere a bazinului de captare a apei de pe Yangtze, fluviul s-a revărsat. Au murit 4.000 de oameni, iar alte milioane şi-au pierdut casele. Ca reacţie, guvernul chinez a interzis exploatarea forestieră în scop comercial în regiunea celor trei fluvii. Obligat să-şi reutileze economia, Zhongdian s-a îndreptat către turism, valorificând arhitectura sa deosebită şi geografia extraordinară. Pe atunci, oraşul nu avea aeroport şi dura două zile pe drum accidentat pentru a ajunge aici dinspre Kunming, cel mai apropiat oraş important. Realizarea cea mai de seamă pentru atragerea turiştilor a venit în 2003, când Naţiunile Unite au recunoscut oficial biodiversitatea extraordinară a defileurilor fluviilor şi au desemnat drept zonă protejată regiunea „Trei Fluvii Paralele”, incluzând-o în Patrimoniul Mondial. Dintr-odată, Shangri-La a devenit noul punct fierbinte pentru călătorii chinezi. Descrisă de ONU ca „epicentrul biodiversităţii chineze”, regiunea are peste 6.000 de plante vascularizate, peste 200 de soiuri de rododendroni, 300 de specii de arbori pentru cherestea şi în jur de 500 de plante medicinale. Cu o asemenea diversitate a florei, rezultă că fauna este şi ea pe măsură. Există cel puţin 173 de tipuri de mamifere, inclusiv specii rare, ca leopardul nebulos şi goralul roşu, precum şi 400 de specii de păsări. Topografia radicală a dus şi la diversitate umană. Separate de fluvii de netrecut, grupurile etnice au dezvoltat limbi distincte şi tradiţii specifice mediilor lor. Regiunea are cel puţin 12 grupuri etnice, printre care tibetani, yi, naxi, lisu şi nu, cuprinzând cam 300.000 de oameni.
Ben Hillman: „Adevărata provocare pentru minorităţi este să dezvolte aptitudini pentru lumea modernă“
Educaţia este un factor important pentru autorităţile chineze. În 2004, aici a fost fondat un Institut de Formare Profesională, de Ben Hillman, profesor la Universitatea Naţională Australiană, specializat în dezvoltarea Chinei de Est. Institutul găzduieşte o şcoală profesională cu cursuri intensive de 16 săptămâni, cu cazare, subvenţionată în totalitate, menită a-i ajuta pe studenţii din zonele rurale să depăşească handicapul care-i desparte de oportunităţile unei slujbe într-un oraş industrializat. „Cultura e ceva care evoluează permanent. Dezvoltarea economică poate stârni din nou interesul faţă de moştenirea culturală, care este, inevitabil, reinterpretată. Nu cred că putem judeca asta fără să recurgem la un fel de elitism, în care cei bogaţi şi norocoşi, care pot călători în părţi îndepărtate ale acestei planete, vor să ţină lucrurile închise într-un zoo cultural. Adevărata provocare pentru minorităţile etnice din Shangri-La este să dezvolte aptitudini pentru lumea modernă”, a declarat Hillman, pentru National Geographic Channel.