de Silviu Ghering

Supranumit „primul om modern”, unul dintre cei mai importanți poeți lirici ai literaturii italiene, Francesco Petrarca s-a născut la 20 iulie 1304 în Incisa in Val d’Arno, în apropiere de Arezzo, Italia, în familia unui notar. După copilăria petrecută în Toscana, în 1311 familia se mută la Carpentras, în Franța, aproape de Avignon, unde se afla curtea papală. Deși avea înclinații literare, manifestate precoce în studiul autorilor clasici și în compuneri pline de farmec, Francesco este trimis mai întâi la Montpellier, apoi la Bologna, pentru a studia Dreptul civil. În 1325 se întoarce la Avignon, unde întră în serviciul Bisericii, în Ordinul Minor. Se învârte în cercul unor personaje eminente, cărora cultura sa face o puternică impresie.

Era 6 aprilie 1327 când soarta i-a scos-o în cale, la Biserica Sainte Claire din Avignon, pe Laura de Noves, femeia care i-a înflăcărat creația literară. A nutrit pentru ea o pasiune nețărmurită, dar fără speranță, legendară prin trăinicia și prin puritatea ei. I-a dedicat cele mai frumoase sonete ale sale, adunate în volumul „Il Canzoniere” („Canțonierul”), care i-a adus faima. Dedicat carierei ecleziastice, în jurul anului 1330 devine capelanul cardinalului Giovanni Colonna, dintr-o ilustră și influentă familie romană. Întreprinde numeroase călătorii prin Italia, Franța, Olanda și Germania. La Napoli, sub patronajul Regelui Robert d’Anjou, organizează manifestări literare, în cursul cărora citește din poema eroică „Africa” (1340), susține discuții asupra poeziei, artelor și autorilor clasici. Operele sale scrise în „volgare” au jucat un rol precumpănitor în dezvoltarea limbii italiene vorbite într-o limbă literară. A contribuit la dezvoltarea umanismului european și, alături de Dante Alighieri, este unul dintre principalii precursori ai Renașterii. Paralel cu activitatea sa culturală, se angajează și în politică, inițiind campania pentru întoarcerea sediului pontifical de la Avignon la Roma. În 1341, este încoronat Poetul Poeților (Magnus poeta et historicus) în Capitoliul din Roma, apoi i se oferă aceeași distincție și la Paris. Între 1353 și 1356 trăiește în Milano. Fuge de ciumă în 1361 la Padova, apoi la Veneția și în final la Arquà, unde își sfârșește zilele la 19 iulie 1374.