de Roxana Istudor şi Eduard Popa

În fața tuturor remix-urilor, reeditărilor, rearanjărilor și remontărilor, se poate spune că industria divertismentului este mai săracă în idei originale decât a fost vreodată. Deși copiatul a existat dintotdeauna, există în paralel și o linie de demarcație între inspirație și furtul ideilor altora…

Serialul „Kung Fu”

La sfârșitul anului 1971, Bruce Lee mărturisea într-un interviu că prezentase un proiect de serial despre arte marțiale companiilor „Warner Brothers” și „Paramount”, dar că, din cauza reticențelor în a distribui un asiatic în rolul principal, nu credea că producția va vedea vreodată lumina ecranului. Dar maestrul se înșela; trei luni mai târziu, postul „ABC” lansa seria „Kung Fu”, replică în detaliu a descrierilor lui Bruce Lee, cu David Carradine în prim-plan. Serialul, produs de „Warner Brothers”, a avut 63 de episoade și a devenit unul dintre cele mai populare programe tv ale anilor 1970. În memoriile ei, soția lui Bruce Lee, Linda, mărturisește că soțul său crease întregul concept al serialului preluat și însușit fără niciun scrupul de producător.

„Beverly Hills, 90210”

Fără îndoială, adolescenții anilor 1980 au fost marcați de povestea tinerilor din seria de succes „Beverly Hills, 90210”. Dar în spatele producției stă o poveste mai puțin fermecătoare. În 1985, H.W. Broido îi prezenta lui Aaron Spelling proiectul unui serial despre un tânăr din provincie care se mută în California. Chiar propunea ca producția să fie o rampă de lansare pentru fiica lui Spelling, Tori. La început, a primit acordul și s-a pornit chiar la designul păpușii după chipul lui Tori, în principiu viitor personaj al seriei. Doar că toată comunicarea a încetat brusc, pentru ca în 1990, „Fox” să lanseze „Beverly Hills, 90210”. Singura deosebire față de proiectul lui Broido era prezența lui Tori Spelling în rol secundar… Furios, proprietarul ideii a intentat un proces încheiat printr-o înțelegere ale cărei clauze au rămas secrete. Serialul a rulat timp de zece sezoane, cu o enormă audiență.

Clipurile video ale lui Beyonce

Aclamată în toată lumea pentru vocea sa memorabilă, aflată în topul vânzărilor și în prima linie a premiilor muzicale, Beyonce a fost acuzată deseori că s-a inspirat până la copiere fără jenă din munca altora, pe care și-a însușit-o în videoclipuri. Este cazul clipului pentru piesa „Single Ladies”, care înfățișează un dans inventat de coregraful Bob Fosse, care l-a pregătit pentru o altă melodie, despre scena în care cântăreața merge spărgând geamurile mașinilor, în „Hold Up”, și care îl copiază fără prea multe ascunzișuri pe artistul video elvețian Pipilotti Rist, despre redarea identică, pentru „The Countdown”, a coregrafiei, scenei și costumelor imaginate de artista olandeză Teresa De Keersmaeker pentru o piesă din anii 1990. În 2016, Beyonce a fost chemată în justiție de regizorul Matthew Fulks, care a acuzat-o pe cântăreață că a subtilizat teme din scurtmetrajul său „Palinoia” pentru albumul ei „Lemonade”.

Lady Gaga

Tot prin surprinzătoarea originalitate, care uneori chiar șochează, și-a făcut loc în primul rând al industriei divertismentului și Lady Gaga. Excentricitățile artistei pop obsedează de ani buni tabloidele și publicul, dar puțină lume mai acordă atenție faptului că Lady Gaga este o… copie. Alăturarea imaginii artistei cu cea a lui Dale Bozzio, solistul trupei Missing Persons, de notorietate în anii 1980, demonstrează asemănare până la identificare. Alte apariții originale ale vedetei s-au dovedit a fi replici puțin prelucrate ale unora anterioare, dar Lady Gaga nu pare să dea atenție acestor aspecte. Nici măcar atunci când vine vorba despre acuzația potrivit căreia întregul său stil muzical și toată montarea scenică sunt furate de la prietena sa Lina Morgana, care s-a sinucis în 2008. De atunci, cei care le cunosc pe amândouă afirmă că Lady Gaga nici nu se mai obosește să disimuleze.

„Folsom Prison Blues”

„Folsom Prison Blues” este un cântec celebru, în jurul căruia a fost edificată întreaga carieră a la fel de celebrului Johnny Cash. Piesă de marcă a legendarului artist, a șocat la momentul lansării prin povestea neagră și aspră a versurilor și l-a propulsat pe Cash în constelația muzicală americană și internațională. Doar că unii mai în vârstă dintre ascultători au făcut imediat legătura cu piesa „Crescent City Blues”, lansată în 1953. Cântecul lui Cash urmează fără prea multe formalisme linia versurilor din această melodie, povestea, derularea, modificările fiind minimale. Compozitorului Gordon Jenkins i-au trebuit 14 ani de procese pentru a ajunge la o înțelegere cu Cash. În final, a primit 75.000 de dolari pentru crearea piesei inițiale, pe care cântărețul și-a edificat toată celebritatea.

„Proprietatea intelectuală are durata de depozitare a unei banane“ (Bill Gates)

Faliţii care i-au îmbogăţit pe alţii

În anii 1980, artiștii rap au început să-și pună la punct propriile negative de tobe, bazându-se pe o secvență de șase secunde dintr-un cântec din 1969, „Amen, Brother”, lansat de trupa „The Winstons”. Secvența a fost cioplită, cizelată, tăiată, încetinită, rearanjată în nenumărate feluri, stând la baza a peste 1.800 de piese și dând naștere unui gen aparte, care se bazează aproape exclusiv pe acel sound, intitulat „Jungle”. Timp de trei decenii, stilul „Amen” Break a influențat generații de muzicieni și a generat hituri care au adus miliarde de dolari în buzunarele celor care s-au folosit de el în creația proprie. În tot acest timp, cei care l-au inventat au avut nevoie de strângeri de fonduri pentru a nu muri de foame sau au trăit toată viața pe străzi, cum a fost cazul toboșarului trupei, Gregory Coleman, inventatorul falit al beat-ului genial…

„Avatar“

Cel mai bine vândut film al tuturor timpurilor, „Avatar”, a fost ridicat în slăvi pentru originalitate și inventivitate într-un domeniu sufocat de remake-uri. În mare, regizorul James Cameron a recunoscut faptul că a fost influențat de munca anterioară a unor cineaști, dar nu a făcut vreo referire la cartea „Call Me Joe”, de Poul Anderson, care spunea, în 1957, la lansare, povestea unui militar paraplegic legat de un corp artificial pentru a explora o planetă străină. Intră în lupte alături de locuitorii acesteia, se leagă emoțional de ei, devine una cu noul său trup și în final se identifică cu noua lume. Mai mult, coperțile unora dintre edițiile acestei cărți chiar înfățișează extratereștri gigantici și albaștri, cu cozi lungi. Exact „Avatar”, ar spune cinefilii. Nici în ziua de astăzi James Cameron nu recunoaște similaritățile atât de evidente, arată listverse.com.