de Silviu Ghering

Unul dintre cei mai mari scriitori ai secolului al XX-lea, Francis Scott Fitzgerald s-a născut la 24 septembrie 1896, în Saint Paul, Minnesota, SUA, într-o familie de irlandezi catolici din clasa de mijloc. Copilăria și-a petrecut-o în Buffalo, New York, în diverse şcoli catolice, unde a lăsat imaginea unui băiat cu o inteligenţă mult peste medie şi cu o mare „foame” de literatură. La 13 ani i-a fost publicată prima scriere într-un ziar local: o proză scurtă poliţistă. După absolvirea liceului, a ales Universitatea Princeton din New Jersey, dar în 1917 a renunțat la cursuri și s-a înrolat în armată. Obsedat de ideea că ar putea să moară în luptă, a scris în săptămâna de dinaintea înrolării un întreg roman, „Romanticul egocentric” (The Romantic Egotist), redenumit „Dincoace de paradis” (This side of paradise), publicat în 1920.

Războiul s-a terminat, însă, înainte să fie trimis pe front. A cunoscut-o în acea perioadă pe cea care avea să-i fie soție și muză, Zelda Sayre, o tânără frumoasă, cu o personalitate puternică, fiica unui judecător la Curtea Supremă din Alabama. Influența ei asupra lui a fost semnificativă: toate personajele feminine îi seamănă leit! S-au căsătorit în 1920, un an mai târziu s-a născut singurul lor copil, Frances Scott „Scottie” Fitzgerald, au plecat la Paris, locul „la modă” unde îşi desfăşurau activitatea o întreagă generaţie de scriitori americani. Acolo l-a cunoscut pe Ernest Hemingway, cu care a legat o strânsă prietenie. În 1922 a publicat al doilea roman, „Cei frumoși și blestemați” (The Beautiful and Damned). Capodopera sa, „Marele Gatsby” (The Great Gatsby) a apărut în 1925 și n-a avut deloc succes, nici la critici, nici la publicul larg. În 1930 Zelda a fost diagnosticată cu schizofrenie și din acel moment sănătatea sa avea să fie una extrem de precară până la finalul vieţii. Relația lor se degradează, înecată în alcool, Fitzgerald este nevoit să scrie „tone” de povestiri ușurele pentru diferite reviste și scenarii de film pentru a putea plăti spitalizările aproape neîntrerupte ale soției. În paralel a creat romanele „Blândețea nopții” (Tender Is the Night, 1934) și „Ultimul magnat” (The Last Tycoon, publicat postum, în 1941). Și-a înecat deruta și nefericirea în alcool și femei, iar la 21 decembrie 1940 a murit brusc, doborât de un infarct. Zelda i-a supraviețuit opt ani și a pierit într-un incendiu la spitalul de psihiatrie „Highland Mental Hospital”, în 1948.