de Silviu Ghering şi Eduard Popa
Dincolo de propaganda turistică, mai mult sau mai puțin eficientă, România este o minune! O taină... Iar împreună vom descoperi bucuria de a respira aerul tare și curat al bogățiilor și frumuseților uitate ale acestui pământ magic, ţara noastră.
Muzeul Vânătorii din Timişoara expune specii dispărute
Puțină lume știe că la Timișoara există unul dintre cele mai vechi muzee de pe teritoriul actual al României, și anume Muzeul Vânătorii, cu peste 200 de exponate din vremea când orașul bănățean făcea parte din Austro-Ungaria. Adică mai vechi de 100 de ani. Le puteți vedea la Liceul Silvic, situat în Pădurea Verde, în cadrul căruia funcționează Muzeul Vânătorii. „Școala Profesională Silvică Regală Maghiară” a fost inaugurată în 1885 și încă din acele vremuri a început colecţionarea animalelor împăiate, întâi ca material didactic. Mai târziu s-a deschis muzeul într-una dintre clădirile anexe ale şcolii.
Secretul împăierii de durată este... toxic!
Muzeul Vânătorii are patru încăperi, iar numărul exponatelor este mult mai mare de 200, câte sunt accesibile publicului, dar, din lipsă de spațiu, multe stau îngrămădite într-un depozit. Soluție tipic balcanică într-unul dintre cele mai „occidentale” orașe ale României... Ceea ce impresionează este starea foarte bună a exponatelor, care și-au păstrat „prospețimea” culorii penajului sau blănii. Explicația specialiștilor este chimică: pe vremuri vânătorii au conservat păsările sau animalele expuse cu ajutorul unor substanțe care astăzi nu se mai folosesc la împăiat pentru că sunt foarte toxice, ca, de exemplu, stricnina. Este unul dintre motivele pentru care în zilele noastre nu se mai pot face vietăți împăiate atât de durabile ca pe vremuri, perioada lor de „viață” fiind de cel mult 25-30 de ani. Și tot din cauza stricninei este interzisă cu desăvârșire atingerea exponatelor din Muzeul Vânătorii.
Dropia o mai puteți vedea doar la muzeu
Prima încăpere este „sala trofeelor”. Puteți vedea acolo elanul, cocorul, dropia şi mistreţul. A doua încăpere este rezervată păsărilor răpitoare: numeroase specii de vulturi (vulturul codalb fiind cel mai mare), acvilă (pe cale de dispariție), şoim, uliu, bufniţe (de la cele comune la cele de grotă). În cea de a treia încăpere se află păsările de baltă; lebede, stârci, berze, dropia (specie dispărută din România), fazani, cocoşul de munte sau iernuca. În camera a patra sunt animalele mari: lupul, râsul, mistreţul, pisica sălbatică (pe cale de dispariție), jderul, căprioara, bursucul şi altele.