de Silviu Ghering şi Adrian Barna

Jean-François Millet s-a născut la 4 octombrie 1814, într-o familie de țărani înstăriți, la Gruchy, în apropiere de Cherbourg, Normandia, Franța. Este cunoscut ca „pictorul țăranilor”, el însuși fiind crescut într-un mediu rural, primind, însă, o educație aleasă. Pictura l-a atras foarte devreme, la 19 ani a plecat la Cherbourg, unde a început „studii de peisagistică”. Din anul 1835 s-a dedicat exclusiv picturii. În 1837 a plecat la Paris, la Academia de Arte Frumoase. Și-a plătit studiile din burse și pictând portrete. În 1841 se însoară cu Pauline-Virginie Ono. În acei ani, denumiți „perioada înflorată”, a pictat tablouri frivole și senzuale sub influența stilului rococo.

În 1844, soția i-a murit de tuberculoză, iar el s-a întors la Cherbourg. După doar un an s-a mutat la Le Havre împreună cu noua iubită, Catherine Lemaire. Acolo a pictat portrete și scene păstorești. La sfârșitul aceluiași an s-a reîntors la Paris și a reușit să-și expună tablourile în diverse galerii. S-a ținut departe de revoluția de la 1848, dar a vândut tablouri conducătorilor celei de „A doua Republici” și cu banii adunați a plecat în vara lui 1949 la Barbizon, așezare aflată în pădurea Fontainebleau. Împreună cu mai mulți pictori reprezentativi ai epocii - Jean-Baptiste Camille Corot, Theodore Rousseau, Charles-François Daubigny - a fondat vestita „Şcoală de la Barbizon”. Erau numiți „Bărboșii barbizonieni”, iubeau natura cu patimă, iar pictura lor oglindește această pasiune. A început să vândă tablouri, asigurându-şi un venit stabil. Munca și viața țăranilor în primul rând, dar și spațiile largi din inima naturii sau paginile Bibliei reprezintă temele cel mai des întâlnite în creațiile sale. În acea perioadă a pictat poate cel mai cunoscut tablou al său - „Culegătoarele de spice” (1857). În 1870, din cauza războiului franco-prusac, s-a mutat într-un sătuc aproape de Cherbourg. În 1871, când Franța fost cuprinsă de tulburări revoluționare, a refuzat să devină membru al Uniunii Artiștilor Adepți ai Comunei din Paris. Din ce în ce mai bolnav, a murit la 20 ianuarie 1875, la Barbizon.