de Carmen Ciripoiu şi Florica Pintea
Mult timp ne-a amăgit că deține secretul tinereții fără bătrânețe. Și asta pentru că sportul său preferat a fost… viața. Abia când a plecat dintre noi, am înțeles vorbele nemuritorului scriitor Geo Bogza: „Tinereţea este o noţiune, biologia un adevăr. Ele împreună dau dimensiunea existenţei”. Despre omul din spatele uriaşului artist Dan Spătaru, aflați din- tr-un interviu de suflet al soției acestuia, Syda Spătaru, femeia care îl iubește și acum, fără să aștepte vreo recompensă...
„Va fi un show plin de surprize emoţionante”
- Am să încep acest interviu cu o întrebare simplă: Ce mai face frumoasa doamnă Syda Spătaru? Cu ce-și ocupă timpul?
- Întâi de toate, Syda Spătaru are motive de bucurie. Că încă pot să vă răspund că sunt bine și să vă mulțumesc pentru compliment, bucuroasă că am ajuns, iată, la o vârstă respectabilă, fără a avea nevoie de reparații capitale, bucuroasă de timpul petrecut alături de cei dragi, mâhnită puțin doar de faptul că sunt nevoită să îmi calculez fiecare leuț din pensie, după câți ani de muncă am slujit, dar asta este o altă poveste... Motive de fericire trebuie să găsesc mereu, pentru a-mi menține sufletul tânăr și a nu mă lăsa pradă amintirilor. Iar în această perioadă chiar am motive de bucurie...
- Mai e puțin și toți cei care l-au iubit pe Dan Spătaru vor avea parte de un spectacol de excepție, unde vor cânta prieteni apropiați. Cum decurge întâlnirea cu publicul soțului dumneavoastră?
- Fiecare revedere cu publicul lui Dan este un prilej de mare satisfacţie, mai ales când, după atâția ani, constați că lumea nu l-a uitat, cum se mai întâmplă cu alți dispăruţi... La 21 octombrie, la Sala Palatului, voi fi alături de mulți prieteni, de oameni care l-au iubit, i-au apreciat muzica, de artiști de renume care au ales să vină și să aducă un omagiu soțului meu, de fapt artistului și prietenului Dan Spătaru. Printre aceştia îi enumăr pe Mirabela Dauer, Aurelian Temișan, Marina Voica, Gabriel Cotabiță, Maria Dragomiroiu, Alexandru Arșinel, Mihai Constantinescu, Silvia Dumitrescu, Nico, Anca Țurcașiu, Romică Țociu, Cornel Palade, Carmen Rădulescu, Annes, Nelu Ploieșteanu, Daniel Iordăchioaie, Ciro De Luca, iar invitaţi speciali vor fi Ion Suruceanu şi Raoul. Publicul trebuie să știe că va fi un spectacol plin de surprize, de amintiri, de emoție și mai sunt încă multe apariții în show pe care nu aș vrea să vi le destăinui acum, pentru a păstra în mânecă puțin din magia unei seri pe care sunt convinsă că și-o doresc toți cei care vor fi prezenți în sală.
„Maria e motivul pentru care soțul meu a făcut eforturi să trăiască”
- O vom vedea pe scenă și pe nepoata dumneavoastră, Maria, cea care-i calcă pe urme bunicului?
- Maria este poate cea mai așteptată persoană de public. Am un regret că timpul nu a mai avut răbdare cu Dan şi cu Maria și nu au apucat să se mai întâlnească. Mi-aș dori să-i calce pe urme bunicului. Este deja adolescentă, foarte prinsă cu școala, dar pe 21 octombrie va fi prezentă la Sala Palatului pentru că bunul ei și-ar fi dorit să îi fie alături. Cred că Mariei i se datorează, dacă vreți, faptul că Dan a mai tras de el pentru a o întâlni. Era motivul pentru care, în fiecare dimineață din ultima perioadă a sa, reușea să se îmbrace singur și să facă eforturi de a se pune pe picioare, în așteptarea venirii pe lume a Mariei. Iubea copiii enorm și își dorea mai mult decât orice să își sărute măcar o dată nepoata... Dar toţi ne naștem cu o condamnare la moarte în buzunar...
- Vă oprește lumea pe stradă să vă mai întrebe de Dan Spătaru?
- Din fericire, lumea îl iubește în continuare, publicului îi e dor de cântecele lui și de felul cum reușea să transmită prin piesele interpretate atât mesajul, cât și căldura sufletească, pentru că Dan avea un suflet mare, era un model atât profesional, cât și în viața personală. Da, sunt oameni care încă mă întreabă, după atâta timp, dacă am reușit să trec peste această dureroasă despărțire. Încă îi simt prezența, sunt zile în care mă surprind așteptând parcă să se întoarcă de la spectacol. E greu de înțeles cum cineva care îți umple viața și răspândește atâta bunătate poate dispărea atât de brusc. Dorul permanent de el este aici! E, dacă vreți, chemarea provocată de absență. Eu nu voi putea accepta niciodată că l-am pierdut definitiv și voi face tot ce pot ca peste tot ce a creat, ce a lăsat în urmă, să nu se aștearnă nici măcar un fir de praf.
„Ne cunoşteam de o săptămână şi m-a luat direct: «Te măriţi cu mine?»”
- A fost un noroc faptul că ați împărțit viața cu acest artist incredibil? E nevoie de o mare iubire în viața unei femei?
- Povestea noastră de dragoste a început în 1972, când Dan a venit la Teatrul Fantasio (unde eu eram angajată), pentru o lună întreagă, ca interpret principal într-un spectacol cu care am și făcut un turneu. Și nu a fost dragoste la prima vedere... Când a apărut la noi, toate colegele erau înnebunite să-l vadă și stăteau ciorchine în culise, când urma să intre în scenă. Eu am fost mereu o fire mai retrasă și poate cu asta i-am atras atenția, pentru că la sfârșitul fiecărui spectacol eu eram cea care primeam brațe de flori, mi le trimitea prin cabinieră... Ne mai întâlneam la mese cu toți cei care erau în turneu, dar, când s-a terminat luna aceea a angajamentului, mi-a dat întâlnire la barul Continental din Constanța. Și atunci, mi-a spus direct: „Vrei să te măriți cu mine? Dacă o faci, rămân la Teatrul Fantasio!”. Ne cunoșteam practic de o săptămână și ceva, avusesem câteva dialoguri, nici măcar prietenie nu pot numi ce fusese între noi. Era însă hotărât și mi-a zis că după trei zile se întoarce pentru a afla răspunsul. Eu nu am spus nimic atunci și nici nu credeam că se va întoarce după acele trei zile. Era o mare vedetă și nu credeam că vine la Fantasio pentru a se căsători. Dar a apărut și m-a întrebat care e răspunsul meu. Și am spus pe loc da! Dar nu ne-am luat imediat, ci în 1978, până atunci, în 1974, s-a născut şi Dana. A fost un familist convins, și-a divinizat copilul, iar Dana l-a iubit enorm. Știți cum sunt fetele cu tații, când mai făcea năzbâtii și eu o mai certam, nu prea conta, dar dacă Dan, când se întorcea de la vreun spectacol, o atenționa că nu a făcut bine ceva, Dana plângea o oră. Nu știu alți artiști dacă reușesc să îmbine atât de armonios viața de familie cu scena, însă Dan a fost un exemplu de reușită. Avea o inimă uriaşă, ajuta pe toată lumea, nu voia să fie nimeni supărat în jurul său. Și-ar fi dat și sufletul pentru a ști că îți este bine. Iar noi am fost privilegiate, pentru că am fost permanent în inima lui și ne simțeam ocrotite.
- Cât de mult v-a schimbat despărțirea de Dan Spătaru modul în care vedeți acum viața?
- Nimic nu a mai fost la fel fără el... Întâlnirea noastră - un miracol, însă durerea despărțirii încă este prezentă. Am mai spus cred asta, însă întâlnirea cu el a fost unică, atât în viața mea, cât poate și în viața celor care l-au cunoscut. Faptul că am împărțit atâtea împreună, că am depășit multe probleme alături de Dan, mi-a indus un blocaj când nu a mai fost lângă mine. Dacă m-ați fi întrebat cum ar fi arătat viața mea dacă nu l-aș fi întâlnit pe Dan, nu v-aș putea răspunde. Pentru că nu știu… Ar fi fost viața altcuiva, nu viața mea. De aceea, pot spune că Dan a dat contur vieții mele. Problema e că nu îți dai seama de asta imediat, ci după un timp, iar pentru mine Dan este Totul meu. Și asta mă face de multe ori să îmi spun că poate moartea nici nu există. (Aproape plânge)
„O porție de plâns sau una de râs sunt refugii în calea nostalgiei”
- Unde ați găsit forța de a merge mai departe, de a accepta suferința aceasta?
- Am fost doi oameni care au străbătut braț la braț viața și mi-aș fi dorit să putem zugrăvi alături imaginea aceea din poezia lui Minulescu a cuplului de bătrâni care merg, încet-încet, ca două jucării stricate, ținându-se de mână... A fost și este greu, chiar și după atâta timp, pentru că, vorba lui, nu m-am gândit la despărțire. Am suferit, dar prin încercarea de a-l păstra în amintirea oamenilor, cu festivalul organizat la Medgidia, cu spectacole ca acesta din 21 octombrie de la Sala Palatului, simt că retrăiesc perioadele lui de turnee, de amintiri, intru în contact cu oameni care l-au cunoscut, apropiați, prieteni și, astfel, păstrându-i vie amintirea, reușesc să fac față fiecărei zile ce trece fără să îl am alături.
- Ce faceți când melancolia bate la ușa dumneavoastră?
- Melancolia pentru mine este sinonimă cu dorul și e dureroasă de multe ori, însă am învățat în timp să facem casă bună împreună și să îi ofer ce îmi cere, fără a o face să aștepte. O porție bună de plâns sau una de râs ca recurs la amintiri haioase pot fi refugii perfecte în calea tăcerii apăsătoare a nostalgiei.
Dumnezeu şi... poştaşul
- Când vă priviți în oglindă, ce vedeți?
- Aș vrea să îl văd și pe Dan în spate, aranjându-și cravata sau făcându-și pantofii… El era un tip extrem de pedant... Dar nu sunt decât eu, o femeie peste care au trecut anii și care așteaptă ca din când în când să mai fie sunată de prieteni sau să fie atentă la ușă, când e ziua în care poștașul îi aduce pensia.
- Sunteți prietenă cu Dumnezeu?
- Dumnezeu pentru mine e un interlocutor, un partener, o persoană, nu un concept... Altfel mi-aș putea spune că l-am întâlnit pe Dan întâmplător, că doar întâmplarea a făcut ca viața mea să capete o astfel de configurație, dar trecând prin toate acestea, cu siguranță știu că nimic nu a fost la voia hazardului!
Prezentatorul Octavian Ursulescu: „Cea mai mare durere a lui Dan a fost că nu l-au invitat în recital la Cerbul de Aur“
„Ce-ţi poţi dori mai mult decât să ai pe cineva cu care să poţi vorbi ca şi cu tine însuţi?”, a spus atât de frumos Cicero. Iar prietenia dintre marele Dan Spătaru și renumitul prezentator Octavian Ursulescu a rezistat timpului, distanței și tăcerii. Iată câteva dintre amintirile pe care Tavi Ursulescu le va păstra totdeauna în suflet: „I-am prezentat pe toți marii corifei ai scenei românești de sute de ori, dar cu Dan am avut o relație specială, mai ales că locuiam și aproape. Drept urmare, când plecam în turnee, îl luam eu de acasă cu Dacia mea sau mă lua el cu Lada Niva, o mașină de care a fost tare mândru și care a fost cumpărată de la Chișinău, cu aprobarea președintelui Republicii Moldova. Îmi amintesc că ne și aprovizionam din provincie cu diverse produse. Foarte frumoasă perioadă a vieții noastre… Dan a fost o persoană foarte discretă, care nu se angaja în deschiderea sufletului. Marea lui durere, după Revoluție, a fost că el, care a reprezentat România în anul 1968 la prima ediție a Cerbului de Aur (ca anul următor, în 1969 să ia locul I la Festivalul de la Mamaia), să nu fie niciodată invitat să susțină un recital! Mi-amintesc că îmi spunea: «Tavi, ce trebuie să fac ca să fiu chemat?» Noi am trecut prin perioade frumoase, dar foarte grele, când artiștii cântau în frig, în hoteluri înghețate, pentru oameni necăjiți, dar sălile erau arhipline. «Am dus tot greul și acum parcă suntem pedepsiți», concluziona amărât Dan. El a meritat tot ce e mai bun. Era un monument de popularitate. Dacă te uiți pe afișele Cerbului de Aur de după anul 1990, jumătate dintre artiști nu știu cine sunt. Dan a strâns atâta amărăciune… și nici eu nu am putut să-l ajut pentru că nu am prezentat Cerbul de Aur… L-am pierdut și nu am știut să punem în valoare popularitatea. Am avut bucuria să particip la lansarea cărții Marinei Voica, în paginile căreia există și Dan Spătaru. Mai mult decât atât, la precedentul spectacol, ea a lansat o compoziție proprie dedicată lui. Am spus asta, pentru că se leagă totul. Anghel Stoian a făcut din nou un gest frumos după spectacolul cu Mădălina Manole. M-aș bucura să ajungă şi Ion Suruceanu pe 21 octombrie, la Sala Palatului. Atâta prietenie între el și Dan rar mai vezi în lume. Ion nu a ratat niciodată vreo ocazie să-i cânte piesele… Vine și Pompilia Stoian, prietena și fosta colegă a lui Dan de la Casa de Cultură a Studenților din București, amândoi fiind elevii renumitei compozitoare Camelia Dăscălescu. Cu siguranță când va cânta Pompilia șlagărul «Prieten drag», din ochii tuturor va curge o lacrimă. Jos pălăria pentru Etno TV și pentru Cosmin Man, care face parte din generația oamenilor care respectă valorile”.
Regizorul Cosmin Man: „Singurul regret al vieţii mele este că nu am reuşit să-l cunosc“
L-a descoperit în copilărie și nu l-a putut uita niciodată! Iar acum, producătorul Cosmin Man (Etno TV) este cel care regizează unul dintre marile momente care vor rămâne întru eternitate. „Eram copil în primii ani de școală când fredonam refrenele sale. Când Anghel Stoian m-a sunat să îmi propună să regizez un spectacol «In memoriam Dan Spătaru», am răspuns afirmativ, fără ezitare, apoi mi s-au înmuiat genunchii și am realizat ce responsabilitate mi-am asumat și am avut un moment când am vrut să declin oferta. Am căutat acasă și am găsit discurile de vinil pe care le ascultam la pick-up și am retrăit momentele în care mă uitam fascinat la televizorul alb-negru din copilărie, când îl vedeam pe Marele Dan Spătaru, strălucind de fiecare dată. E onorant și, dacă vreți, un vis împlinit, faptul că pot retrăi acele clipe, iar muzica sa este nepieritoare. Îmi doresc ca pe 21 octombrie să reușim depășirea recordului pe care Dan Spătaru l-a înregistrat în Cuba, când publicul l-a aplaudat continuu timp de 16 minute și 19 secunde. Dacă cei de acolo au putut, sunt convins că noi, cei care îi fredonăm și acum piesele, vom găsi suficiente motive în show care ne vor ridica de pe scaune. Sunt artiști minunați în spectacol, adevărate simboluri ale unei generații de aur în muzica ușoară, este un remember în care se va cânta live, alături de minunatul band condus de maestrul Viorel Gavrilă, iar amfitrionul acestei seri este inegalabilul Octavian Ursulescu. Am motive de mândrie, pentru că Etno TV este din nou partener al unui show de excepție. Marele regret al vieții mele este că nu am reușit să îl cunosc personal pe Dan Spătaru și asta mai ales după ce am aflat atâtea despre el din conversațiile purtate cu doamna Syda Spătaru, cu Octavian Ursulescu (singurul om pe care îl cunosc, deținând o enciclopedie despre fiecare artist al Generației de Aur) și multi dintre prietenii acestui artist nepereche. Va fi un spectacol despre nemurire, despre muzica multor generații, despre artistul și omul care e prezent și acum în sufletul celor care încă îi ascultă piesele. A fost un fenomen și atunci și a rămas de neegalat, prin felul cum s-a dăruit publicului și prin căldura pe care o transmitea de fiecare dată. Pentru cei care nu l-au cunoscut, vă îndemn să o faceți pe 21 octombrie și, cu siguranță, la sfârșitul spectacolului, veți pleca mai bogați și fredonând cel puțin unul dintre refrenele sale. Iar pentru cei care au avut norocul să prindă un bilet în vremurile acelea în care Dan Spătaru umplea stadioanele, va fi un prilej de bucurie și de retrăire a unor momente unice”.