de Silviu Ghering

Născut la 14 octombrie 1890, în Denison, Texas, din emigranți germani și olandezi, Dwight David Eisenhower a avut o carieră militară excepțională, începută în Primul Război Mondial, când a devenit locotenent. Promovat foarte repede căpitan și apoi maior, Ike, cum era alintat în familie și cum a fost adulat întâi de soldați pe fronturile celui de Al Doilea Război Mondial și mai apoi de întreaga Americă, a beneficiat de prima sa avansare „la excepțional” după atacul japonez de la Pearl Harbor (1941), când a fost numit general de stat major. Afirmarea impresionantei sale capacități militare a început în noiembrie 1942, când a fost numit Comandant Suprem al Forțelor Expediționare Aliate.

O alegere fericită pentru soarta marii conflagrații mondiale. În Nordul Africii (Operațiunea Torța) l-a învins pe marele strateg german Erwin Rommel (1942-1943). A coordonat apoi debarcarea aliaților în Sicilia (Operațiunea Husky - 1943), apoi înaintarea spre Roma (Operațiunea Avalanșa). Victoriile sale din iulie-august 1943 l-au „măturat” pe Mussolini și Regatul Italian a trecut de partea aliaților. A condus apoi cea mai vastă acțiune militară a războiului, debarcarea din Normandia (Operaţiunea Overlord - iunie 1944), luptele pentru eliberarea Franței, apoi invazia Germaniei, înfrângerea și desființarea celui de-al Treilea Reich în mai 1945. Acestea sunt, foarte pe scurt, faptele de arme ale generalului cu 5 stele „Ike” Eisenhower. Imediat după război, a devenit primul Guvernator militar al zonei ocupate de SUA în Germania. A fost primul comandant suprem al forțelor armate ale NATO (1949-1952). A intervenit în Războiul Corean (1950), amenințând cu bomba nucleară și obținând armistițiul dintre Nord și Sud (1953). A contribuit la venirea la putere a șahului Iranului, Reza Pahlavi (1953). Tot în 1953 a fost ales, din partea republicanilor, președinte al Statelor Unite, care au cunoscut o perioadă de prosperitate exponențială în cele două mandate ale sale (până în 1961). Din postura de „cel mai puternic om din lume”, a intervenit în criza Suezului, obligând Israelul și Marea Britanie să nu atace Egiptul și a protejat Taiwanul împotriva Chinei comuniste. A fost primul care a enunțat „Principiul dominoului” în răspândirea și dispariția comunismului, a susținut „protecția totală împotriva comunismului”. A murit la 28 martie 1969, la Washington, Columbia.